Linkuri accesibilitate

Bagdad: armata americană îl predă autorităților irakiene pe fostul vice-premier Tariq Aziz


Ministrul adjunct al Justiţiei din Irak Busho Ibrahim a anunțat că autorităţile americane l-au predat pe fostul vice premier irakian Tariq Aziz împreună cu alţi 55 de reprezentanţi ai fostului regim condus de Saddam Hussein. Busho Ibrahim a spus că transferul a avut loc în ultimele trei zile. Operaţiunea a fost confirmată de autorităţile americane, care nu au oferit amănunte.

Avocatul lui Aziz este citat de AFP cu declaraţia că viaţa clientului său s-ar afla acum în pericol. Aziz fusese numit vice premier în 1991. După căderea regimului Saddam Hussein, el a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omucidere, iar anul trecut a primit încă şapte ani de detenţie pentru rolul jucat în expulzarea kurzilor din nordul Irakului.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG