Luni, toată lumea pare să fi respirat ușurată la auzul veștii, transmise de agențiile de presă de la Moscova, că Iuri Samodurov și Andrei Erofeev au scăpat de o pedeapsă cu închisoarea, fiind condamnați să plătească fiecare doar amenzi de 150-200 de mii de ruble. Cel dintîi a fost directorul Muzeului Saharov al renumitului centru de apărare a drepturilor omului, cel de-al doilea a fost curator, responsabil cu secția de pictură modernă, la celebra Galerie Tretiakov. Iar ambii au fost judecați în baza articolului 282 al Codului penal rus, care interzice diseminarea urii rasiale, naționale și religioase.
Vina lor, în ochii unei organizații naționaliste, Narodny Sobor (Consiliul Poporului), care a intentat procesul ce a durat mai bine de doi ani, ar fi fost de a fi alimentat ura religioasă și etnică, prin organizarea, în 2007, unei expoziții intitulată Arta interzisă - 2006, ce a grupat 20 lucrări de artă contemporană interzise în alte expoziții oficiale.
Astăzi agențiile de presă ruse au anunțat că avocații celor doi oameni de artă, fără a mai aștepta textul integral al verdictului tribunalului raional Tagansky, au înaintat un recurs împotriva condamnării la Tribunalul orășenesc al Moscovei. Pentru Erofeev și Samodurov, exponatele împotriva cărora s-a înălțat valul de fundamentalism al bisericii ruse și al naționaliștilor radicali, tablouri și colaje foto, nu au avut nici o intenție ofensatoare; ba, dimpotrivă, s-au dorit o condamnare a materialismului post-sovietic și un apel spre regăsirea valorilor reale ale spiritualității.
Un columnist american, semnala analogiile dintre episodul petrecut în Rusia și un moment din istoria mișcării Beatles. In vara anului 1966, amintește Bob Duggan pe un site cultural, John Lennon afirma că Beatles-ii au devenit în ochii tineretului „mai populari”, mai „mari”, decît Isus și deplîngea în subsidiar faptul ca un semn întristător al vremurilor. In ciuda clarificărilor și a scuzelor pronunțate de John Lenon la vremea respectivă, urmare a unui val de condamnări habotnice, în zonele conservatoare ale Americii, discurile și tot ce amintea de Beatles au fost atunci arse pe ruguri înălțate de circumstanță.
Nu este nici pe departe pentru prima dată cînd percepția unor lucrări de artă - despre al căror bun gust s-ar putea discuta, desigur - este distorsionată în numele unui fundamentalism ideatic care, în estul Europei cel puțin își are rădăcinile în monoculoarea, controlul și limitarea libertății de expresie promovate de regimurile comuniste. Cei douăzeci de ani de libertate, nu au dus, din nefericire, la o extindere a toleranței și la o deschidere culturală pe măsură, societățile est-europene fiind pradă acum, unor excese de intoleranță ultra-naționaliste și unui fundamentalism religios la fel de nocive.
Nu de mult, în România faptul era ilustrat de condamnarea feroce a responsabililor Institutului Cultural Român pentru o expoziție itinerantă cu lucrări judecate blasfematorii. Iar în Moldova, semnele molipsirii intolerante dinspre Rusia, ilustrate de campania politizată în favoarea studierii obligatorii a bazelor ortodoxiei în școli, constituie un alt exemplu.
