Acolo unde Prutul a ieșit din maluri

La doar câteva zeci de kilometri de studioul în care ne aflăm, lângă Prut, viaţa oamenilor a fost tulburată dramatic de viiturile care au lovit nemilos tot ce-au întâlnit în cale…. Colega noastră Lucia Diaconu s-a aflat zilele acestea în satele sinistrate din raionul Hânceşti şi îşi împărtăşeşte impresiile copleşitoare pe care le-a avut aflându-se printre oamenii asupra cărora s-a abătut nenorocirea…

Lucia Diaconu: „Dezolant, primul lucru care mi-a sărit în ochi erau oamenii descumpăniţi, oamenii derutaţi, oameni care înţelegeau că viaţa lor nu are un sens pentru că şi-au perdut casa şi toate lucrurile pe care le-au agonisit de o viaţă. Am văzut oameni care stăteau zile întregi la hotar cu apa şi priveau spre casa lor. Nu mai puteau intra acolo, pur şi simplu stăteau şi priveau. Nu am întâlnit niciun om care să nu plângă. Chiar dacă erau bărbaţi şi oameni în vârstă care puteau să-şi controleze emoţiie, oricum la un moment dat începeau să plângă şi îmi povesteau toată suferinţa lor. La un moment dat încercau să îmi redea tot ce au trăit în acea clipă cînd au aflat că vine apa.”

Europa Liberă: În satul Nemţeni lumea a fost luată prin surprindere de puhoaie, nu?

Lucia Diaconu, duminică la Nemțeni

Lucia Diaconu: „Oamenii din Nemţeni nu s-au aşteptat la aşa ceva, apa i-a luat pe nepregătite, ei aveau informaţii că va fi inundat satul vecin dar nu şi satul lor. Spre regret, digul din Nemţeni s-a spart deşi am înţeles că în acea zi a fost o inspecţie care a spus că e totul în regulă şi că oamenii nu trebuie să-şi facă griji. Ei s-au culcat liniştiţi. Mi-au spus că pe la ora zece noaptea au început să se trezească unul pe altul şi ieşeau din casă în ce aveau. S-au retras pe deal şi priveau cum vine apa. Apa a venit într-un şuvoi foarte mare. Ei s-au speriat foarte mult şi nu s-au mai gândit la bunuri, abia ulterior şi-au dat seama că nu mai au ce face fără ele. Au încercat să se întoarcă şi erau foarte nemulţumiţi că nu aveau bărci suficiente, că aveau numai două bărci puse la dispoziţie şi nu puteau ajunge să-şi recupereze lucrurile, trebuiau să aştepte mult timp până vine barca.”

Europa Liberă: Primăria din localitate s-a gândit la oamenii care nu au rude şi au rămas fără un acoperiş deasupra capului?

Lucia Diaconu: „Am înţeles că de la bun început s-au găsit locaţii în care să fie adăpostiţi aceşti oameni. Cei mai mulţi s-au dus la şcoala din satul vecin Obileni şi am aflat mai târziu că oamenii din Cotul Morii au fost adăpostiţi de un om de afaceri din satul Obileni care şi-a pus la dispoziţie gospodăria lui, am văzut acolo cazaţi vreo 30 de oameni de toate vârstele, care erau foarte mulţumiţi că li s-a acordat acest ajutor şi omul acesta de afaceri s-a arătat atât de sensibil şi i-a înţeles şi le dădea şi maşini ca să se întoarcă după bunurile lor.”

Europa Liberă: Păsări, animale, câte nu sunt la gospodăria omului... cu toate acestea ce s-a făcut?

Lucia Diaconu: „Oamenii nu vroiau să se mute în altă parte fără animale, mai ales fără vaci. Am întâlnit o femeie care la un moment dat îmi spunea că stă la rude dar numai noaptea, pentru că toată ziua are grijă de vaca care i-a mai rămas. Spunea că nu are ce face fără ea şi că trebuie să-i poarte de grijă. În general aceasta a fost cea mai mare problemă a lor, să rămână fără orătăniile de pe lângă casă. Asta i-a descumpănit cel mai mult.”

Europa Liberă: Dar orătăniile au scăpat de ape?

Lucia Diaconu: „Sigur că oamenii în primul rând se gândeau la viitor, adică la ce o să mănânce mâine. De multe ori am surpsins oameni care puneau puii în cutie, găinile, gâştile, le încărcau în tractoare, am mers într-un tractor cu doi porci, câteva oi şi un sac cu iepuri. Tractorul era plin vârf şi alţii vroiau să mai încarce o cutie cu puii.”

Europa Liberă: Pui, iepuri... dar câini şi pisici?

Lucia Diaconu: „Am întâlnit oameni care aveau două pisici într-un sac şi un câine la piept, probabil că erau foarte ataşaţi de aceste animale.”

Europa Liberă: În general, la această nevoie cât sprijin şi ajutor reciproc şi-au acordat oamenii? Cum a fost cu solidarizarea?

Lucia Diaconu: „A fost diferit. Am întâlnit şi oameni din alte sate care veneau cu produse alimentare, cu haine, pe de altă parte am văzut şi oameni care s-au plâns pe indiferenţa sătenilor. Mi-au spus atunci când au vrut să-şi protejeze casele şi i-au rugat pe consăteni să-i ajute să ridice un dig la un moment dat au auzit răspunsul: „Voi trăiţi pe vale, e problema voastră”

Europa Liberă: S-au auzit de altfel reproşuri că mulţi localnici chiar nu-şi făceau probleme în timp ce soldaţii şi poliţiştii munceau de zor ca să diminueze pagubele.

In jurul digului

Lucia Diaconu: „Culmea e că bărbaţii spuneau că nu ştiu ce să facă, că soldaţii au venit să-i ajute, că ei ştiu că să facă, că au echipament, au haine speciale, oamenii s-au situat de partea cealaltă. Au existat într-adevăr astfel de situaţii, am stat şi eu de vorbă cu oamenii, ei consideră că nu mai este nimic de făcut odată că casele lor sunt sub apă.”

Europa Liberă: Înţeleg că deşi au fost avertizaţi din timp mulţi săteni au refuzat să-şi părăsească locuinţele?


Lucia Diaconu: „Au fost bătrâni care se împotriveau şi nu vroiau să-şi părăsească casele, dar au insistat mai mult rudele lor, au încercat să-i convingă că le este viaţa pusă în pericol. De multe ori a fost greu să-i convingi pentru că totuşi oamenii aceştia nu se concep în afara casei pe care şi-au ridicat-o, casa care este unica realizare pe care au avut-o în viaţă. Au fost evacuaţi în mod forţat. În Cotul Morii se făceau patrulări în fiecare zi, la sfârşitul zilei mergea o patrulă şi verifica dacă a mai rămas cineva în sat pentru că exista pericol pentru viaţa oamenilor şi erau găsiţi prin poduri, au fost găsiţi chiar şi copii. Deşi nu li se dădea voie oamenilor să meargă după bunuri singuri, fără să fie însoţiţi de carabinieri sau de soldaţi, ei găseau căi să ajungă pe bărci şi în fiecare zi s-au găsit oameni care rămîneau în sat pe cont propriu, fără să ştie nimeni.”

Europa Liberă: Ai auzit de altfel de vreun caz de furt din gospodăriile abandonate de oameni?

Lucia Diaconu: „Nu, nu am auzit să se fi întâmplat aşa ceva. Am auzit foarte mulţi poliţişti care patrulau, maşini de poliţie, mulţi ostaşi. Nu am auzit cazuri să se fi întâmplat aşa ceva”

Europa Liberă: Autorităţile ce le promit oamenilor şi în general câtă încredere au oamenii în aceste promisiuni şi autorităţi în general?

Lucia Diaconu: „Şi prim-ministrul ori de câte ori a fost a spus acelaşi lucru că oamenii vor fi despăgubiţi ori li se va da bani pentru ca să-şi construiască singuri casa, ori li se vor construi alte locuinţe pe un loc ferit de inundaţii. Oamenii însă se gândesc ce vor face până atunci când vor primi casele acestea, pentru că grădinile au rămas sub apă şi vă daţi seama că cei de la ţară se hrănesc numai din ceea ce cultivă în grădina pe lângă casă, se gândesc că au copii care trebuie să meargă în toamnă la şcoală.

Mai este o mare problemă că familiile stau dezbinate. Cu bărbaţii am discutat în mod deosebit şi ei îmi spuneau că trebuie să meargă să muncească la Moscova, pentru că au construit casa aici, a venit apa şi a distrus tot. Vine iarna şi fiind cap de familie nu se pot bizui doar pe autorităţi, trebuie să se gândească cum să-şi hrănească copiii şi să le dea un acoperiş sigur. Lumea îşi păstrează scepticismul. Cei mai gospodari dintre ei spun că se bizuie numai pe forţele proprii şi nu stau cu mânile în sân până le dau case, dar sunt şi oameni care acuză autorităţile că nu fac de ajuns, că nu sunt informaţi.”

Europa Liberă: Oriunde în lume oamenii nu ar fi disperaţi chiar de tot de vreme ce şi-au asigurat proprietăţile. În satele în care ai fost ai auzit discutându-se despre asigurări?

Lucia Diaconu: „Nici nu se discută despre asta, nu am auzit pe nimeni să vorbească despre asta, am impresia că oamenii habar nu au ce înseamnă a-şi asigura casele”

Europa Liberă: Jurnalista Europei Libere Lucia Diaconu intervievată în ajun la revenirea dintr-o deplasare în satele copleşite de apele unui Prut ieşit din maluri.