La cîteva zile după încheierea examenului de bacalaureat, avem posibilitatea să analizăm rezultatele şi să tragem concluziile care se impun. Pe ansamblu, promovabilitatea a fost net mai scăzută decît anul trecut. Din cei aproximativ 208.000 de absolvenţi, un elev din trei a căzut la examen. Sînt licee la care au promovat cinci-şase candidaţi, restul – de ordinul sutelor – au fost respinşi. Mai mult, există centre de examinare unde nu a luat bacalaureatul niciun candidat.
Într-o serie de judeţe, procentul celor respinşi s-a apropiat sau chiar a sărit peste 50%. Au fost şi o serie de nereguli, din cele obişnuite în astfel de situaţii: elevi care copiază, profesori care primesc „cadouri” (mai brutal spus, primesc mită), supraveghetori care s-au făcut că nu văd ce se întîmplă în sala de examen la probele scrise. Un caz mai neobişnuit s-a petrecut la un liceu din Cluj, unde s-au găsit 41 de lucrări de bacalaureat identice: se pare că au fost trase pur şi simplu la xerox. Oricum ar fi, aceste incidente n-aveau cum să influenţeze rezultatele generale.
Pentru ca imaginea să nu fie prea sumbră, să menţionăm că la o serie de licee de elită s-au înregistrat rezultate foarte bune. În Bucureşti, promovabilitatea la trei licee a fost de 100%. Pe ţară, 3800 de elevi au avut note de 9 şi 10. E, desigur, reconfortant să constaţi că există încă tineri a căror pregătire este ireproşabilă şi care, cu certitudine, vor fi cele mai bune elemente din universităţi. Dar marea masă a absolvenţilor se zbate în apele tulburi ale mediocrităţii sau, pur şi simplu, eşuează lamentabil.
Unde se înregistrează cele mai slabe rezultate? Aşa cum era de aşteptat, la grupurile şcolare cu profil tehnic şi agricol. În această zonă, sînt, aşa cum spuneam, licee care nu au avut niciun promovat! Pare incredibil, dar acesta e tristul adevăr. Învăţămîntul liceal tehnic e în mare suferinţă, acolo se aciuează adolescenţii care merg la şcoală doar ca să piardă vremea.
Se naşte, apoi, o întrebare: cum de au ajuns aceşti elevi pînă la faza bacalaureatului? Unde este minima exigenţă a profesorilor? Să fie ei atît de blazaţi, să încerce un sentiment atît de puternic de lehamite încît să promoveze elevii dintr-o clasă în alta închizînd ochii la gravele lor carenţe? Nu se gîndeau că, la bacalaureat, va veni ora adevărului?
Peste toate, rezultatele din acest an sînt simptomatice pentru nivelul scăzut al învăţămîntului românesc. România e deficitară la capitolul educaţie, o ştim de ani buni dar situaţia se perpetuează. Totul trebuie regîndit şi aşezat pe alte baze, iar criteriile de exigenţă trebuie aplicate în litera şi în spiritul lor. Altfel, vom avea generaţii de inculţi, incapabili să se adapteze normelor vieţii moderne. Şi, fireşte, perspectiva viitorului se arată, în consecinţă, sumbră.
