Rusia a decis să pedepsească Republica Moldova pentru nesăbuinţa de a se considera un „ţinut ocupat” la 28 iunie 1940, deşi a condamnat ea însăşi Pactul Ribbentrop-Molotov, în baza căruia URSS şi-a împărţit cu Germania nazistă sferele de influenţă în Europa, anexând ţările baltice, jumătate din Polonia, Basarabia şi nordul Bucovinei.
Kremlinul a ratat ocazia să demonstreze că Federaţia Rusă de azi nu trebuie confundată cu Uniunea Sovietică, însă e bine să observăm că şi preşedintele interimar de la Chişinău nu a luat în calcul toate consecinţele politice ale gestului său, înainte de a emite un decret altfel imposibil de contestat dacă eşti o persoană onestă.
Au răsunat în aceste zile acuzaţii aiuritoare din partea oficialităţilor ruse, dar şi din gura unui personaj pitoresc: Iuri Lujkov, primarul Moscovei. „Omul cu şapcă”, cum este gratulat ironic-respectuos de adversarii săi, a chemat cetăţenii ruşi să boicoteze produsele moldoveneşti. Acum câţiva ani, tot Lujkov declara că Federaţia Rusă ar trebui să anexeze Crimeea ca pedeapsă pentru „politica duşmănoasă” a conducerii „portocalii” de la Kiev. Un alt oficial rus, Ghenadi Onişcenko, un fel de „termometru politic” al importurilor alimentare ce intră în Rusia, a blocat din nou vinurile moldoveneşti în vamă, la fel, ca măsură punitivă pentru îndrăzneala preşedintelui Ghimpu de a denunţa ocupaţia sovietică de la 1940.
Supărarea ruşilor induce o sursă de tensiune în interiorul coaliţiei de guvernământ de la Chişinău, care continuă să afirme că „betonul” care o leagă e mai trainic ca niciodată, deşi faptele sugerează contrariul. Ultima capitulare a principiilor în faţa conjuncturii o reprezintă amânarea intempestivă a şedinţei din 6 iulie a Parlamentului, la care urma să se dezbată raportul Comisiei Cojocaru. Vorbim despre a doua amânare, după ce decretul semnat de preşedintele interimar a determinat anularea şedinţei din 28 iunie curent.
Vehement şi hotărât, cum este Ghimpu, ezitant şi circumspect, cum este Filat, categoric împotrivă, acoperindu-se cu o retorică legalistă, cum este Lupu, sau stând la pândă, pentru a nu rămâne în minoritate, l-am numit pe Urechean – cei patru lideri ai Alianţei poartă discuţii tot mai lungi, întrucât nu reuşesc să-şi armonizeze interesele. După anularea şedinţei din 28 iunie, nu era oare mai raţional să nu se anunţe nici un fel de dată ulterioară, ci mai întâi să se elaboreze o poziţie comună a Alianţei în chestiunea condamnării comunismului? Bâlbâiala la care asistăm îi discreditează în egală măsură şi pe curajoşi, şi pe circumspecţi, şi pe cei ce se opun interzicerii „secerii şi ciocanului”, dând apă la moara PCRM, care declară că actuala putere nu are capacitatea să guverneze responsabil ţara.
Clasa politică se ghidează de raţionamente electorale. Dar este oare altfel populaţia pe care o păstoreşte? „Grădina Moldovei”, ca să zicem aşa, e foarte pestriţă: românofili şi anticomunişti convinşi, moldoveni pragmatici, care ştiu că Occidentul este soluţia dar mai aruncă ocheade şi Moscovei, şi un segment important, de vreo 30 la sută, care mai degrabă ar susţine teza „ocupaţiei româneşti” decât a celei sovietice.
Rezultanta acestui amalgam de gusturi şi opţiuni reprezintă un cetăţean care vrea să rămână alături de Rusia şi de posturile ei de televiziune, dar să aibă în buzunar paşaport european. Şi cum nu se poate şi cu lupul sătul şi cu oaia întreaga, e practic imposibil să spui în ce direcţie va înclina balanţa – spre Est sau spre Vest – acest basarabean mediu statistic la alegerile din toamnă.
