Se joacă faza finală a Cupei Mondiale şi lumea n-are timp să-şi aducă aminte. Însă ar fi bine, ca după ce febra trece, să reţinem un lucru: fotbalul nu poate nici justifica, nici încuraja ruina instituţiilor serioase. În definitiv, oricît şi-ar închipui ziarele şi suporterii altceva, Franţa nu a ales un Parlament şi un Preşedinte pentru a le pune la dispoziţia fotbalului.
Mai întîi, Ministrul francez al Sporturilor a fost trimis în Africa de Sud pentru a face ordine la echipa naţională. Operaţia are înţeles. După dezastrul fotbalistic francez, Preşedintele Republicii a primit în audienţă un jucător al Naţionalei. Asta e, pur şi simplu, prea mult. Mai ales că jucătorul se ceruse în audienţă, după ce îi telefoanse Preşedintelui. Aflăm de aici că preşedintele are mobil şi că a scăzut şi mai mult în statură.
Apoi, Parlamentul Franţei a organizat o audiere publică în care a cerut explicaţii antrenorului Naţionalei. Asta e, deja, neserios. Parlamentarii au explicat că fotbaliştii reprezintă Franţa şi au adus un prejudiciu republicii. Interesant e că şi Parlamentarii îi reprezintă pe francezi, ba chiar au fost aleşi pentru a face aşa ceva. Întrebarea e: dacă fotbaliştii au adus un prejudiciu Franței, ce au făcut parlamentarii?
În cazul în care au stabilit că Franţa se compune din fotbal şi altceva au reuşit să aducă un prejudiciu dublu. Au făcut din fotbal ceva prea mare şi din Franţa ceva prea mic.
