Linkuri accesibilitate

A spune adevărul despre istorie înseamnă a aprinde un fitil sau o lumînare?


Despre percepția și ideologizarea istoriei, despre comemorare și iertare - Punct și de la Capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi Anneli Ute Gabanyi și Cornel Ciurea.



La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt. Duma de stat a Federaţiei Ruse nu ne lasă să abandonăm tema ediţiei precedente, pentru că arată, fără echivoc, spre Sfîntul Neculai din cui, vorba lui Ion Creangă, atunci când comentează Decretul preşedintelui în exerciţiu Mihai Ghimpu despre Ziua ocupaţiei sovietice. După care şi prisăcarul numărul unu al Moscovei a dat cu kepka de pământ, cerându-le celor zece milioane de locuitori ai capitalei ruseşti să boicoteze usturoiul moldovenesc.

Iată de ce astăzi iar discutăm despre relaţia cu trecutul traumatizant, cum spun istoricii şi dreptul autorităţilor moldovene de a avea o părere suverană (fie şi una categorică, pripită ori chiar eronată) despre propriul trecut.

Astăzi vom sta de vorbă cu cercetătoarea de la Berlin Anneli Ute Gabanyi şi cu politologul Cornel Ciurea, analist la IDIS „Viitorul”, despre relaţia cu trecutul traumatizant.

Europa liberă: Mai întâi v-aş ruga, doamna Gabanyi, să ne spuneţi ce ar fi de învăţat din experienţa Germaniei.

Cercetătoarea Anneli Ute Gabanyi
Anneli Ute Gabanyi
: „Eu personal nu cred, că exemplul Germaniei este cel mai adecvat pentru a-l compara cu situaţia din Republica Moldova de astăzi. În primul rând, Germania nu a fost în postura de victimă după cel de-al doilea război mondial şi, îmi pare rău s-o spun, dar este adevărul, Germania a fost puterea care, într-un fel, a declanşat, sau dacă vreţi, chiar dacă ne gândim la Pactul Molotov-Ribbentrop, a colaborat prin dictatorul Hitler cu celălalt dictator, Stalin, la începerea a celui de-al doilea război mondial.

În al doilea rând, Germania a parcurs un drum foarte lung, şi foarte întortocheat, şi foarte contradictoriu până ce a ajuns la ceea ce nouă, privitorilor, ni se pare astăzi o poziţie, care, să spunem aşa, este din multe puncte de vedere pozitivă în ceea ce priveşte relaţionarea la propriul trecut. În Germania, lucru aproape incredibil, de exemplu, în primii să spunem 20, sau chiar 25 de ani, discuţia despre perioada atât a celui de-al treilea Reich, dar şi asupra celui de-al doilea război mondial a fost practic inexistentă. Copiii în şcoli nu au învăţat această istorie. Predarea istoriei s-a oprit, lucru absolut incredibil, la primul război mondial.”

Europa Liberă: De ce, doamna Gabanyi?

Anneli Ute Gabanyi
: „Nu uitaţi, că populaţia germană a fost atât de traumatizată deja prin distrugerea propriei ţări, chiar dacă din vina lor, prin faptul că oamenii sufereau de foame, că oamenii cu mare greutate reuşeau să-şi reconstruiască casele, să reconstruiască oraşele. Mai erau şi cele şase milioane de refugiaţi din Estul Europei, care trebuiau de asemenea hrăniţi, integraţi în societate, etc. Deci, în această perioadă, atât populaţia avea, ca să spunem aşa, alte griji mai presante.

Iar în al doilea rând, nici elitele conducătoare, care, ca şi în ţările de tranziţie după 1989, mai includeau multe persoane din administraţia celui de-al treilea Reich, care vrând-nevrând trebuiau să fie încadraţi în administrarea noii republici federale. Nici ei nu erau chiar interesaţi, ca să spunem aşa, să tematizeze problematica aceasta.

Cred că schimbarea a venit abia în 1969, când s-a format o mare coaliţie dintre social-democraţi şi creştin-democraţi. Şi poate că acţiunea cea mai importantă şi foarte mediatizată a fost îngenuncherea lui Willy Brandt, în decembrie 1970 la Varşovia. Willy Brandt, de altfel, a fost primul care s-a declarat cancelarul unei Germane eliberate.
Willy Brandt la Varșovia în decembrie 1970


Deci, aici ajungem la acea problematică, care a existat ca un fir roşu în discuţia publică din Germania până la vestita cuvântare a preşedintelui Germaniei, von Weizsäcker, din 8 mai 1985, în care, de asemenea, el a tematizat această experienţă a Germaniei, care sigur că a fost o ţară distrusă, sigur că a avut poporul foarte mult de suferit, dar totuşi eliberarea de către puterile aliate, în general, şi eliberarea poporului de o dictatură a intrat, ca să zic aşa, în conştiinţa publică.

Şi a doua diferenţă se referă la problematica evreiască. Sigur că Holocaustul a fost de asemenea o problemă, despre care s-a vorbit foarte puţin. Nu în ceea ce priveşte emisiuni la radio, la televiziune, la care, de obicei se dădeau, însă la o oră foarte târzie. Dar aici trezirea, dacă vreţi, a venit cu transmiterea pe posturile de televiziune a filmului „Holocaust”. Filmul care nu a tematizat, ca să spun aşa, istoria teoretică, sau ştiinţa istorică, dar soarta unor oameni. Şi atunci, eu îmi amintesc foarte bine, că foarte, foarte mulţi germani au fost şocaţi şi au spus: dar de ce nu ni s-a spus mai înainte? Li s-a spus! Dar nu printr-o istorie atât de răscolitoare, istorie umană.


Iar, cum vă spuneam, a treia cezură a fost reunificarea Germaniei, în care iarăşi s-a schimbat foarte mult, atât imaginea asupra propriei istorii, cât şi politica istoriei, care s-a aplicat de către guvernul reunificat. Pentru că, nu uitaţi, în Germania până în 1989 nu s-a tematizat alt aspect al istoriei Germaniei, şi anume aspectul, că Germania de asemenea a fost victimă, populaţia germană. Şi atunci, abia după 89 s-a pus problema de exemplu, a bombardării oraşelor germane, hai să spunem Dresda, de către britanici şi americani, despre refugiaţii şi despre suferinţele lor în drum spre Germania, ş.a.m.d.

Dresda, 1945
Deci, şi în Germania până în 89 au existat tabuuri, care abia de acum trebuie rezolvate, ca să spun aşa, iar drumul care se alege este unul, nu spun că este ideal, dar e o politică de rememorare. Rememorare, care nu duce spre dezbinare în continuare cu popoarele şi cu statele care atunci au fost victime. Dar o politică de rememorare, care duce la înţelegere, la iertare, şi până la urmă la o politică a comemorării europene, sau chiar globale. Bazate pe principii morale, pe principii etice.”

Europa Liberă: Emisiunea trecută noi am încheiat-o cu lozinca rostită de Igor Caşu, care spunea: „Da, amnistiei. Nu, amneziei.” Domnule Cornel Ciurea, de ce este important să ne lămurim, ce predicate folosim – eliberare, ocupare, anexare, sau incorporare, termenul consacrat din politologia americanilor, când e vorba despre, de exemplu, baltici şi Republica Moldova. Explicarea mai clară a acestor verbe ne-ar ajuta să procedăm aşa, cum spune doamna Gabanyi?

Politologul Cornel Ciurea
Cornel Ciurea
: „Mă îndoiesc, de altfel. Şi multe predicate, bănuiesc, din Germania au fost încărcate cu praf de puşcă. La fel, foarte multe predicate în Republica Moldova sunt predicate periculoase, cuvinte otrăvite. Din această cauză strategia terapeutică a societăţii noastre până nu demult a fost de a evita, în măsura posibilităţii sigur, aceste cuvinte, care au fost, mai mult sau mai puţin, tabuuri.

Bun, au fost şi partide politice şi forţe de altă natură, inclusiv istorici, care au dorit dezgroparea sau răscolirea trecutului. Au dorit spunerea adevărului aşa cum este el, şi bănuiesc că această strategie de retrezire a conştiinţei naţionale este prematură, dacă vreţi, pentru că nu s-a scurs suficient timp. Cu atât mai mult, că cuvântul Adevăr este un cuvânt mult prea pretenţios. Consider, că utilizarea acestor predicate în mod tranşant, cu scopul de a lămuri exhaustiv lucrurile, poate conduce mai curând la o detonarea unor bombe, decât la împăcare, sub auspiciile unor principii etice şi morale.”

Mormîntul lui Schindler la Ierusalim
Europa Liberă: Domnul Ciurea, dar adineaori doamna Gabanyi spunea, că o generaţie, de exemplu, reproşa istoricilor, că nu li s-a spus la vreme despre Holocaust. Cunosc generaţia copiilor mei, care au descoperit, de exemplu Holocaustul prin filmul Lista lui Schindler. Nu va fi prea târziu?


Cornel Ciurea: „Societatea în întregime nu este pregătită pentru a mesteca aceste pastile ale adevărului. Suntem în continuare extrem de sensibili faţă de vestigiile trecutului, sau dacă vreţi, în raport cu amintirile, care în continuare ne chinuiesc.”

Europa Liberă: Eu vreau să înţeleg, domnule Ciurea, nu suntem pregătiţi să reacţionăm moral? Sau traumele sunt greu de suportat?

Cornel Ciurea
: „Nu suntem pregătiţi, în primul rând, pentru că nu avem un punct de vedere unitar asupra propriei noastre istorii. Şi în al doilea rând, dacă vreţi, preceptul biblic: Adevărul este de multe ori periculos. În situaţia în care avem o societate divizată, care de multe ori este împărţită tocmai pe aceste criterii istorice, a spune adevărul înseamnă a aprinde un fitil.”
Cornel Ciurea


Europa Liberă: Doamnă Gabanyi, Dumneavoastră împărtăşiţi acest punct de vedere? Că există teren minat, unde adevărul ar putea să fie exploziv?

Anneli Ute Gabanyi: „Recunosc, că terenul este foarte minat. A spune adevărul este un pericol, numai că este poate un pericol de a decreta un adevăr, înainte ca istoricii să fi discutat public şi acest lucru cred că nu s-a făcut îndeajuns. Şi dacă s-a făcut, nu s-a făcut într-o comuniune a cercetătorilor, care ar fi trebuit să se aşeze la o masă şi în mod foarte transparent să fi pus în faţă, în primul rând, diversele aspecte controversate, iar după aceea să se pună la discuţie şi eventualele aproximări de adevăr. Pentru că adevărul, după cum a spus foarte bine domnul Ciurea, nimeni dintre noi nu-l posedă.

Dar problema mi se pare alta – de ce, în primul rând, după cum spuneam, decretăm acum, într-un mod care nu mi se pare, îmi pare rău să spun, foarte democratic, un adevăr. Ceea ce se face în momentul de faţă în Republica Moldova, şi de altfel s-a făcut şi înainte de către conducerea comuniştilor, a fost de a perpetua anumite mituri. Pentru că se ştie foarte bine că o naţiune, sau chiar un stat naţional nu este ceva dat. Se foloseşte termenul de comunitate imaginată. Adică Republica Moldova, mai ales după 1991, a ajuns, pentru prima dată în istoria ei, un stat independent. Şi acest stat independent are nevoie de un mit. Sau dacă vreţi, de o explicaţie istorică, sau mai multe, fondatoare. Însă, cui i se adresează acest mit?

Anneli Ute Gabanyi la Chișinău
Republica Moldova este, din păcate, o naţiune încă foarte, foarte nouă şi foarte precară. Iar, în al doilea rând, ca stat este divizată, şi de altfel şi naţiunea este încă divizată. Mai ales această problemă, dacă ne gândim la aceea, care văd istoria, ca să spunem aşa, prin ochii istoriei României şi ceilalţi care au fost învăţaţi şi îndoctrinaţi, sau prin experineţele lor, hai să spunem aşa, văd istoria altfel. Deci, dacă se lansează un mit fondator, întrebarea este: acest mit uneşte societatea pe întregul teritoriu al statului Republica Moldova? Acest mit uneşte oamenii? Şi în al treilea rând: acest mit uneşte chiar şi clasa politică în momentul de faţă? Deci, răspunsurile ar fi mai degrabă negative şi atunci mă întreb: este bine? Să se lanseze un astfel de mit? Care se adresează numai unui anumit trecut, a unei părţi a societăţii? Sau ar trebui să ne gândim şi la prezent, şi la viitor?”

Europa Liberă: Oricum, indiferent dacă recuperăm, aşa cum recomandă doamna Gabanyi, cu ajutorul savanţilor, la o masă rotundă, sau decretăm un adevăr, o relaţie cu istoria, mă întrebam dacă are dreptul, de exemplu, Duma de stat, Ministerul rus de Externe să reacţioneze, aşa cum au reacţionat la un astfel de mesaj, venit de la Chişinău. Doamna Gabanyi?

Anneli Ute Gabanyi: „Este absolut inacceptabil. S-a văzut foarte clar că aici s-a jucat cu roluri împărţite. Şi cei care au spus la început că, bine, este o părere numai a unei părţi, a puterii din Rusia, dar totuşi nu reprezintă şi atitudinea Guvernului. Uite, că măsurile ulterioare economice arată foarte clar despre ce este vorba. Deci, este inacceptabil. Dar mă tem că oricum, orice interpretare din Republica Moldova, chiar dacă ar fi ajuns să fie enunţată după o discuţie lungă a istoricilor, dacă n-ar fi fost exact conform cu ceea ce se gândeşte la Moscova, ar fi fost contestată.”

Europa Liberă: Domnul Ciurea, dar înţeleg că Rusia nu are o atitudine specială faţă de Moldova în subiectul ăsta. Au mai păţit-o şi alţii. Estonienii, care au îndrăznit să mute un monument. Ucrainenii, care au îndrăznit să instaureze un monument pentru Stepan Bandera.

Cornel Ciurea: „Pentru că istoria este foarte importantă pentru ruşi, interpretarea istoriei. Şi aş risca aici un punct de vedere geopolitic – ruşii nu pot să menţină sub control aceste spaţii şi să se simtă pe cale de consecinţă siguri şi securitizaţi ei înşişi, dacă nu avansează nişte idei. Rusia se bazează pe ideocraţii, ca şi multe alte puteri continentale. Deci, forţa lor cea mai importantă este nu atât armata, cât ideile pe care le emană, sau cel puţin istoriile consolatoare, care menţin unitatea unui spaţiu.

Rusia, de altfel ca şi Germania, sunt ideocraţii, care emană idei, prin intermediul cărora doresc să se impună în aceste spaţii. Şi acest lucru le diferenţiază net faţă de alte puteri, maritime, precum sunt Statele Unite, de exemplu, care avansează mai mult pe calea democraţiei. Din această cauză, înţeleg foarte bine preocuparea Rusiei pentru menţinerea unei anumite tălmăciri a istoriei favorabile lor. Este important pentru Rusia să nu se discrediteze, zic eu, total.”

Europa Liberă: Domnul Ciurea, pardon, dar de ce Rusia înţelege a fi vizată, de exemplu, prin Decretul lui Ghimpu, când e vorba despre Uniunea Sovietică?

Cornel Ciurea
: „Pentru că Rusia este moştenitoarea, singura moştenitoare a Uniuniii Sovietice.”

Europa Liberă: Inclusiv a stalinismului?

Cornel Ciurea
: „Mai puţin a stalinismului. Dar haideţi să fim sinceri până la capăt. Are în vedere domnul Ghimpu doar stalinismul atunci când emite asemenea decrete? Cu siguranţă nu. Există un joc al ambiguităţilor în aceste mesaje, care se transmit şi tocmai pentru că ambiguităţile se aprofundează, se încalecă, fiecare înţelege, din ceea ce spune partea opusă, ceea ce vrea să înţeleagă.”

Europa Liberă: În condiţiile în care rămăşiţele Armatei a 14-cea mai rămân în Transnistria, domnul Ghimpu, probabil, o face deliberat.


Cornel Ciurea
: „Dar, bun, o poţi face deliberat din convingere şi o poţi face deliberat din considerente electorale. Şi o poţi face din convingere, fără să-ţi dai seama, că, de fapt, contextul este unul electoral.”

Anneli Ute Gabanyi: „Domnul Ciurea, Dumneavoastră făceaţi o comparaţie între Rusia şi Germania. Dar cred, că vă refereaţi la perioada nazistă.”

Cornel Ciurea: „Evident.”

Anneli Ute Gabanyi: „Din fericire, şi de altfel să ştiţi, că în Germania, cât timp a fost ţară ocupată, şi în Est, şi în Vest, în Germania primilor ani s-a făcut nu numai o activitate, aşa s-a numit „re-education”, reeducare. Dar, de exemplu, întreaga presă a Germaniei a fost înlocuită prin oameni să spunem importaţi, mai ales din Statele Unite, care vorbeau limba germană. Iar dacă ne gândim la ziua de astăzi, nici exportul democraţiei de către Statele Unite, dacă ne gândim la Irak, nu este un model bun de urmat.”

Cornel Ciurea: „Evident.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, ce posibilităţi au estonienii, acuma, mă rog, care sunt în alte condiţii, georgienii, moldovenii, ucraineni să se „apere”, să se protejeze de presiuni, mai ales cu consecinţe economice?

Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, trebuie să spun că Uniunea Sovietică, şi după aceea Rusia, a ţinut foarte mult nu numai în fostele republici sovietice, dar şi de exemplu în Germania şi în alte ţări, de obicei bilateral, ca să nu se înlăture monumentele, care amintesc de victoria asupra acestor ţări. De aceea, de exemplu, în centrul Berlinului, lângă Poarta Brandemburgică, şi de altfel pe teritoriul fostului Berlin de Vest se află şi astăzi de-a dreptul nişte gigantice monumente ale victoriei sovietice asupra Germaniei. Deci, asta a fost pentru ei foarte important de la început.

Dar problema este, că şi aceste ţări, în care de altfel şi priviri asupra istoriei postbelice, adică post cel de-al doilea război mondial, se vede în fostele ţări ocupate de sovietici şi în Occident cu ochi diferiţi. Există un fel de negare, sau chiar critică a punerii crimelor naziste şi a crimelor staliniste pe acelaşi nivel. Şi deci, şi acest lucru, şi în cadrul Uniunii Europene trebuie tot timpul, ca să spun aşa, calibrat. Şi acest lucru, cred, că se poate face numai prin explicare de către estici, de către foştii ocupaţi de sovietici, a ceea ce s-a întâmplat. Pentru că nici acest lucru nu se ştie.

Deci este nevoie de o perioadă de lămurire şi Est-Vest, ca să spun aşa. Însă aceste ţări au nevoie să-şi construiască o identitate proprie, state naţionale noi. În aceste state trebuie să se creeze o unitate de vedere, dacă nu se poate în ceea ce priveşte trecutul, atunci cel puţin în ceea ce priveşte viitorul. Şi cred că de asemenea, un lucru foarte important, şi nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine: dacă vrem să explicăm şi să ne asumăm greşelile şi crimele, şi problemele trecutului, nu se poate să luăm din istoria României numai partea de victimă, dar trebuie să discutăm efectele totalitarismului, în general. Acest lucru ar fi fost de asemenea benefic în opera de lămurire a oamenilor, a tinerilor mai ales.
Lideri evrei arestați la Iași în timpul pogromului din 1941


Nu putem să fim, ca să zic aşa, orbi, în ceea ce priveşte şi acest aspect al istoriei. Şi ar face foarte bine şi cred că ar avea un efect inclusiv vis-a-vis de acei oameni, poate de altă provenienţă, dar şi de altă părere chiar şi în Transnistria. Să nu uităm, că şi acolo este teritoriu moldovenesc. Atunci nu putem, ca să spun aşa, să-i jignim, dacă vreţi, nevorbind şi de partea cealaltă a problemei.”

Europa Liberă: Adică Comisia Cojocaru să meargă mînă în mînă cu Comisia Wiesel.


Anneli Ute Gabanyi: „Da.”

Europa Liberă: Domnul Ciurea, Dumneavostră sunteţi de acord cu un asemenea remediu?

Cornel Ciurea: „Sunt de acord sută la sută. De altfel, acest lucru a fost reproşat foarte mult Comisiei Cojocaru de un număr anumit de istorici, care tocmai asta au avut în vedere, atunci când au spus că Comisia Cojocaru nu este legitimă în totalitate. Au abordat selectiv istoria. De altfel asta este reţeta pentru edificarea unor mituri fondatoare – a privi istoria în mod selectiv, a alege doar evenimentele, care îţi convin şi astfel creezi o poveste foarte frumoasă, o naraţiune, un text foarte ideologizat. În continuare, chiar dacă domnul Ghimpu a avut cele mai bune intenţii, sunt convins că viziunea lui asupra istoriei Republicii Moldova este una extrem de ideologizată.”

Europa Liberă: Domnul Ciurea, dar oamenii ăştia din Comisia Cojocaru spun că, de fapt, ei nu fac altceva decât să deschidă nişte pagini, care au fost ignorate cu desăvârşire şi premeditat. S-a tot vorbit despre eliberarea din 28 iunie, despre efectele benefice ale socialismului, dar iată că ei au poate o ocazie unică să scoată şi ei la lumină deportările, lucrurile tragice, care s-au întâmplat. Asta nu justifică interesul cumva selectiv?

Cornel Ciurea
: „Sigur, justifică. Dar mă întreb în ce măsură am fost ignoranţi până acum cu privire la aceste deportări? Haideţi să fim sinceri, s-a vorbit destul de mult pe această temă. Eu îmi amintesc în anii 90 Literatura şi Arta publica pe bandă rulantă asemenea materiale şi lumea era destul de bine informată. Este altceva, că lumea nu este pregătită să accepte în totalitate acest adevăr, pentru că s-a obişnuit să gândească cu scheme mai vechi. Tocmai acest lucru este, zic eu, riscant. Această apariţie a noului, în toată goliciunea şi splendoarea sa, şi vechile deprinderi şi automatisme mentale, care mai persistă şi care nu pot fi ruinate cu una, cu două. De aceea ziceam, că aceste comisii, şi decrete sunt premature. Ele necesită, după cum a spus foarte bine doamna Gabanyi, o perioadă mai îndelungată de discuţii, care au fost, dar au fost puţine.”

Europa Liberă: Dar despre ce au păţit evreii în timpul celui de-al doilea război mondial pe acest teritoriu şi despre primul pogrom, de exemplu, evreiesc s-a vorbit destul, credeţi?

Evrei executați la Dubăsari în septembrie 1941
Cornel Ciurea
: „Ştiu că s-a vorbit. Şi apropo, au vorbit despre acest lucru istoricii, care nu întotdeauna au avut acces la tribună. De exemplu, domnul Nazaria, este un istoric, care s-a aplecat foarte mult timp asupra acestui subiect, dar chiar discursurile lui despre problema evreiască în Basarabia au fost de multe ori contestate şi privite cu foarte multă răceală, dacă nu chiar mai mult.”

Europa Liberă: Probabil, inclusiv pentru că s-a implicat în nişte proiecte ideologizate, alte proiecte.


Cornel Ciurea
: „Probabil.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, o concluzie.

Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, întrebarea este – dacă ne asumăm trecutul unei ţări, pentru că asta înseamnă de fapt trecutul României, care a fost ocupată, adică Basarabia ca parte a României şi neglijăm ceea ce s-a mai întâmplat pe teritoriul statului actual Republica Moldova. Şi dacă vrem în continuare să unificăm poporul care trăieşte pe acest teritoriul actual al statului independent Republica Moldova, dacă dorim acest lucru, atunci ar trebui să ajungem, cum spuneam, la o discuţie publică transparentă, la nişte concluzii, care să nu fie după aceea impuse, şi, de asemenea, în mod plurivalent şi într-un mod eficient, transmise oamenilor prin diverse mijloace.

Şcoala este numai unul. Ceea ce mă preocupă este că această discuţie despre trecut este într-adevăr şi deturnată de trecut. Discuţia trebuie dusă, aş spune aşa cum se face astăzi în Europa, împreună cu ceilalţi, după modelul – hai să vedem ce ne desparte în istoria noastră, hai să discutăm şi eventual să ajungem la ceea ce, de exemplu şi Polonia au înţeles. Unii oameni, dar nu toţi. Chiar şi despre Pactul Molotov-Ribbentrop, sau despre Katyn, împreună, pentru că această comemorare să ducă la o apropiere. Pentru că nu putem să folosim trecutul numai pentru a ne învrăjbi.”
La comemorarea masacrului de la Katyn din 1940


Europa Liberă: Aţi pomenit Katyn. Am putea invoca acest exemplu drept o istorie „de succes”, care într-un târziu, totuşi, s-a rezolvat?


Anneli Ute Gabanyi: „Istoria nu se rezolvă nciodată. Există în Germania un termen, care este foarte apropiat: Vergangenheitsbewältigung - istoria nu se poate rezolva. Dar Katyn-ul este un exemplu bun, pentru că şi Katyn-ul, unde există de asemenea o mare complicitate şi a Occidentului, ca de altfel şi în cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, la care puterile occidentale n-au reacţionat, deşi Polonia avea de exemplu garanţii din partea franţujilor şi a britanicilor. Deci este undeva o problemă europeană, dacă nu şi trans-atlantică. Iar Katyn-ul este de asemenea pe un drum bun. Nu se mai neagă ceea ce s-a întâmplat acolo. Ruşii nu mai insistă, că poate fi atribuit Wehrmachtului.”

Europa Liberă: Au dat arhivele...

Anneli Ute Gabanyi: „Deci, şi-au însuşit într-un fel responsabilitatea. De acum înainte va depinde de popoarele celor două ţări, care, la un moment dat vor zice: bine, a fost îngrozitor. Ne-aţi făcut un lucru îngrozitor, ne-aţi decapitat armata, dar privim înainte.”

Europa Liberă: Domnul Ciurea, concluzia Dumneavoastră?

Cornel Ciurea: „Sunt de acord – istoria nu poate fi rezolvată. Poţi să ierţi, nu poţi să uiţi. Faptul că în spaţiul nostru istoria este prost gestionată este, după mine, o certitudine. Un recent exemplu arată acest lucru – funerariile lui Algirdas Brazauskas în Lituania, primul preşedinte lituanian şi ultimul secretar al partidului comunist – s-a interzis slujba de pomenire în Catedrala din Vilnius. Deci în continuare ne aşteaptă foarte multe provocări, pentru că politicienii îşi rezolvă problemele prezente prin intermediul trecutului şi prin manipularea simbolurilor. Am toată simpatia faţă de partidele politice actuale, care au încercat să muşamalizeze această bombă a domnului Ghimpu şi cred că trebuie să fim extrem de precauţi în intenţiile noastre bune, pentru că intenţiile bune duc spre iad.”

Europa Liberă: Am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat cercetătoarea de la Berlin Anneli Ute Gabanyi şi politologul Cornel Ciurea.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG