Linkuri accesibilitate

Comitetul anti-tortură - ONG în sprijinul celor maltratați în aprilie 2009


Iurie Crăciuneac
Iurie Crăciuneac

La mai bine de un an de la acțiunile de represiune dictate de PCRM niciuna din cele peste 300 de persoane supuse torturii nu este reabilitată, cel puţin din punct de vedere juridic.


Pentru că la împlinirea unui an de la evenimentele din 7 aprilie nu s-a făcut promisul act justiţiar de condamnare a poliţiştilor vinovaţi de abuzuri, tortură şi maltratări - al căror impact nu a fost estimat încă până la capăt - societatea civilă încearcă să se facă auzită. Un exemplu concludent îl constituie Comitetul antitortură, organizaţie înregistrată la Ministerul Justiţie, care îşi propune să apere drepturile celor care au avut de suferit în urma protestelor din anul trecut şi să-i ajute să obţină reabilitarea juridică, medicală şi psihologică.

Iurie Crăciuneac, preşedintele acestei organizaţiei, spune că a fost nevoie de mai bine de un an, ca oamenii să-şi refacă minima demitate pe care să o apere în confruntare cu maşinăria inertă a statului.

Iurie Crăciuneac: „Membri ai organizaţiei sunt toţi cei care au fost arestaţi şi maltrataţi în urma evenimentelor. Din raionul Cahul sunt 56 persoane care au fost arestate si torturate, iar alte 20 au fost doar bătute si eliberate, la locul faptei, pentru că n-au încăput în autoturismele poliţiştilor”.

Tinerii care au avut de pătimit se arată nemulţumiţi de mersul investigaţiilor. Deocamdată ei sunt nevoiti să treacă iar şi iar prin calvarul depoziţiilor care le răscolesc amintirile de loc plăcute.

Iurie Crăciuneac: „Reabilitaţi din punct de vedere al sănătăţii intr-o oarecare măsură suntem, datorită Centrului Memoria, care ne-a oferit posibilitatea sa trecem o serie de investigatii si tratamente gratis. Dar din punct de vedere juridic şi moral vizavi de ceea ce s-a intâmplat cu noi, nu putem spune că suntem reabilitati, deoarece procuratura nu ne-a dat încă un răspuns clar asupra dosarelor care se află în anchetă vizând faptul maltratării, iar în cazul arestării ilegale şi a dosarelor penale care au fost intentate s-a început un proces de recuperare a pagubelor morale şi materiale.”

Victor Pascal
Un alt tânăr din Cahul, Victor Pascal, care s-a aflat în arestul politiei timp de 10 zile, spune că deşi se prezintă cu regularitate la procuratură, încă n-a reuşit să identifice poliţiştii care au comis abuzuri.

Victor Pascal: „Din cele peste 200 de fotografii nu am recunoscut pe nimeni, pentru că acolo nu sunt poliţişti, sunt zootehnicieni, ingineri, cine vreţi, numai nu poliţişti. I-aşi recunoaşte şi am spus-o nu numai odată. Acum două luni s-a schimbat procurorul, el a absolvit Academia de Politie, find tanar, eu nu exclud ca el ar avea prieteni printre cei care ne-au maltratat pe noi. Şi asta e în detrimetul meu, că trece timpul şi pot să mai uit”.








Oxana Radu și sora sa
Oxana Radu, prima dintre fetele reţinuite, care a vorbit presei despre experiennţa dramatică prin care a trecut, este jurist de profesie. În arestul poliţiei ea s-a convins că pe durata câtorva zile din aprilie 2009, legile pur şi simplu au fost şterse cu buretele.

Oxana Radu: „Spuneau că nu este infracţiune ceea ce s-a întâmplat cu noi, după care tot acelaşi procuror ne-a recunoscut ca parte vătămată. Eu ştiam că există legi, dar nu ştiam că ele se încalcă în aşa măsură”.

Oxana Radu recunoaşte că, după ce a fost umilită şi a stat fără mâncare timp de două zile, a semnat documentele impuse de poliţişti, doar ca să scape din arest.

Oxana Radu: „Mă gândeam că ne duce undeva în pădure şi ne împuşcă şi gata. Pentru nimic. Da noi n-am fost întrebaţi acolo măcar ai fost pe piaţa, nimic. Ne-a chemat un poliţist şi ne-a pus să scriem, cum am ajuns, după care nu i-a plăcut ceea ce s-a scris şi ne-a dat nişte sugestii ca să fie mai bine pentru noi, ca să eşim mai repede. Şi noi am scris așa cum doreau ei, şi atât”.

Ludmila Popovici
Ludmila Popovici, directorul executiv al Centrul de reabilitare a victimelor torturii si violentei “Memoria” spune că o parte din tinerii maltratati dupa 7 aprilie se află în continuare sub supravegherea specialiştilor. Şi asta pentru că anchetele şi procesele de judecată nu sunt finalizate, iar victimele sunt nevoite să retraiască mereu momentele prin care au trecut.

Ludmila Popovici: “Mulţi din ei au avut stres continuu de la aprilie încoace legat de procesele de judecată, de aceste investigaţii pe care le-au iniţiat procurorii, aceste confruntări care erau organizate de multe ori. De fapt, ele nu sunt organizate corect şi adecvat așa cum o cer standardele internaţionale. Încercăm să ajutăm victima să ajungă cât de cât la aproape de starea de până la impact. Noi abordăm de fapt toate aspectele, şi legal şi social şi medical şi psihologic”.

Deşi a trecut mai bine de un an de la evenimentele din 7 aprilie 2009, niciuna din cele peste 300 de persoane supuse torturii nu este reabilitată, cel puţin din punct de vedere juridic. Niciun poliţist din cei care au maltratat tinerii veniţi să protesteze paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale nu a fost condamnat. Procuratura explică rezultatele modeste pe calea investigării cazurilor de reţinere abuzivă şi tortură în comisariatele de politie prin faptul că o parte din victime nu sunt suficient de cooperante. Acum o săptămână Procuratura a făcut apel repetat la tinerii care au depus plângeri împotriva poliţiştilor să se prezinte pentru a depune mărturii, astfel încât dosarele deschise să poată fi finalizate.
Previous Next

XS
SM
MD
LG