Linkuri accesibilitate

Marian Lupu (PD) îi solicită președintelui Ghimpu să anuleze decretul prezidențial referitor la Ziua ocupației ruse


Liderul democrat, Marian Lupu i-a cerut preşedintelui interimar Mihai Ghimpu să-şi anuleze decretul de joi prin care declara ziua de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice şi cerea Rusiei să-şi retragă „trupele de ocupaţie” din stânga Nistrului. Lupu a spus la o conferinţă de presă că, în caz contrar, nu va participa la 28 iulie la audierea raportului comisiei Cojocaru asupra crimelor regimului totalitar comunist. „Îi recomand domnului Ghimpu să se mai gândească la acest decret şi să-l anuleze. Aceasta este prima poziţie neconsolidată a Alianţei pentru Integrare Europeană”, a spus Lupu. Decretul preşedintelui interimar a fost criticat şi de alţi parteneri de alianţă. Opoziţia comunistă l-a acuzat pe Mihai Ghimpu că ar urmări scoaterea Partidului Comuniştilor în afara legii. Criticilor li s-a alăturat astăzi şi noul lider al Partidului Umanist, Valeriu Pasat.
XS
SM
MD
LG