Gheorghe Cojocaru: Afirmarea Republicii Moldova ca subiect al dreptului internațional a fost ca o piesă în două acte: mai întâi s-a declarat Suveranitatea de stat dar în cadrul fostei Uniunii Sovietice, după care a urmat și Declarația de Independență, de dezlipire definitivă de fostul imperiu sovietic. Independența a fost precedată și generată prin actul de Suveranitate, după cum și unele din prevederile de bază ale Declarației de Suveranitate, cea cu privire la statul de drept, de exemplu, s-au regăsit în textul Declarației de Independență.
Vasile Botnaru: Apropo, despre Declarația de Independență, de multe ori politicienii spuneau că Republica Moldova a primit ca o mană cerească şi astfel se punea la îndoială aspiraţia spre independența de stat. Dar în cazul Suveranității, e valabilă aceeaşi aserţiune? A picat şi ea din senin, în urmă cu 20 de ani?
Gheorghe Cojocaru: Procesele de emancipare politică și națională care se derulau acum 20 de ani aveau drept motto dobândirea unei suveranități economice și politice reale în raport cu fosta metropolă, sub acest slogan s-au desfășurat practic primele alegeri în legislativul de atunci de la Chișinău, iar mulți dintre deputații aleși atunci nu mai erau controlați de fostul Partid Comunist. Aceștia au format primele elite politice ale tânărului stat suveran, au fost cei care au făcut din obiectivul dezlipirii de imperiul sovietic un sens al vieții lor politice. Vechea nomenclatură comunistă a urmărit să pună piedici acestui proces de emancipare, iar forțele ostile de la centrul imperial au pus în scenă fenomenul separatismului teritorial și politic, pentru a șantaja și a îngenuchia conducerea de la Chișinău. Astfel că nimic nu a fost servit de-a gata, totul a fost obținut prin multă osteneală și tenacitate. Aici ar trebui să mai menționăm că această cale spre Suveranitate și Independență, care sunt, într-adevăr, niște jaloane istorice ale procesului de emancipare politică din acea epocă, are ca început anul 1989 când s-a revenit la alfabetul latin și la limba română.
Vasile Botnaru: Vreau să ne întoarcem un pic la “separatismului teritorial și politic” care a fost o reacție imperială la aspirațiile spre suveranitate, libertate și independență. Imperiul nu mai este, însă separatismul. Să fie oare o bombă atît de eficientă?
Gheorghe Cojocaru: Da, imperiul sovietic nu mai este, dar s-au mai păstrat unele relicve ale acestuia. Mai mult decât atât, unii încă și astăzi mai visează la refacerea fostei Uniuni Sovietice. Ca o relicvă a acelei epoci, separatismul transnistrean este o sfidare directă la suveranitatea Republicii Moldova, după cum și menținerea unei armate străine în stânga Nistrului este o încălcare a Constituției care interzice amplasarea unor trupe străine în teritoriul național. Sigur, atât timp cât vom avea a face cu acest tip de separatism, nu se va putea vorbi despre o suveranitate reală a Republicii Moldova. Oricâte rețete nu ar exista, dar există deja o sumedenie, ele nu valorează nimic dacă între cele două maluri ale Nistrului nu există comunicare. Or, autoizolarea Tiraspolului, agresivitatea acestuia la adresa Chișinăului face practic imposibil acest dialog atât de necesar, în esență.
Vasile Botnaru: Pe parcursul celor două decenii de afirmare a suveranităţii şi independenţei Tiraspolul a încercat, în repetate rînduri să-și adjudece o parte din suveranitatea Republicii Moldova, şi e destul să amintim aici despre proiectul federalizării. Mai este posibilă o revenire la acest proiect?
Gheorghe Cojocaru: Suveranitatea nu se scoate la mezat, oricît de influente ar fi presiunile în acest sens din exterior, și nici o tranzacție pe contul suveranităţii nu este posibilă şi nici nu poate fi acceptată.
