Linkuri accesibilitate

Scara blocului


Un bloc de locuinţe e o ţară în miniatură. La noi, în anii neguroşi ai tranziţiei, scara a devenit un spaţiu al nimănui, un fel de gang ostil.


Un proiect revoluţionar a fost lansat deunăzi de primăria capitalei. Edilii şi-au imaginat un parteneriat între întreprinderile municipale şi orăşeni în vederea salubrizării scărilor din blocurile de locuinţe. Primarul Dorin Chirtoacă a explicat că în ultimii 20 de ani scările blocurilor au fost „lăsate de izbelişte”, că tariful de 1 leu pentru un metru pătrat nu poate asigura curăţenia, precizînd că parteneriatul va îmbina contribuţia autorităţilor şi cea a cetăţenilor: „noi venim cu materiale şi utilaje, locatarii se implică în procesul de curăţenie”. Ideea edililor e frumoasă, fără doar şi poate. Dar nu sînt convins că va da roadele scontate.

Ceea ce s-a întîmplat în ultimele două decenii cu scările blocurilor noastre frizează dezastrul. Asta pe alte meridiane scara blocului e o anticameră a apartamentului şi o carte de vizită a locatarilor. La noi, în anii neguroşi ai tranziţiei, scara a devenit un spaţiu al nimănui, un fel de gang ostil, bucşit cu pericole. Am urcat nu o dată scări întunecoase, cu pereţi coşcoviţi, împestriţaţi de inscripţii obscene, scări năpădite de gunoaie, chiştoace şi seringi folosite. Am urcat o dată, în sectorul Botanica, o scară lungă pe post de closet, ameţit de mirosul pătrunzător de urină.

Îmi amintesc cum îl vizitam periculos pe un prieten care locuia la etajul 9 într-un bloc din aceeaşi Botanică. Balustrada scării întunecoase era ciuruită de nişte găuri enorme şi, cum nici liftul uneori nu funcţiona, trebuia să urci cu paşi liliputani, bîjbîind, cu multă atenţie, ca să nu cazi în gol.

E adevărat, au existat în toţi aceşti ani şi nişte locatari care au încercat cu disperare să recupereze acest spaţiu. Cineva cumpăra becuri pe care le fixa în duliile de pe paliere, dar becurile dispăreau sau erau sparte. Cineva îşi mătura palierul său, ba chiar toată scara, dar murdăria revenea implacabil. Cineva înzestra uşile scărilor cu lacăte cu închizătoare secrete. Lacătele nu rezistau însă atacului impetuos al vizitatorilor de tot felul.

În definitiv, un bloc de locuinţe e o ţară în miniatură. Gîndiţi-vă cît de dezagragată şi debusolată a fost societatea moldovenească în ultimele două decenii şi o să găsiţi imediat explicaţia mizeriei care a năpădit scările blocurilor.
XS
SM
MD
LG