Linkuri accesibilitate

Bulgaria - „beneficiara” prerogativelor extinse ale Eurostat-ului


Premierul Boyko Borisov
Premierul Boyko Borisov

Motivul deciziei UE - informațiile incorecte despre deficitul bugetar în anul 2009




Bulgaria va fi primul stat din UE al carui sistem de colectare si prelucrare a datelor statistice va fi verificat de „Eurostat”. Motivul - informatiile incorecte despre deficitul bugetar în anul 2009. De la 0,9 acest indicator a devenit 1,9, apoi 3,7 ca sa ajunga în final la 3,9% din PIB. Primul ministru Boiko Borisov a gasit explicatia in contractele in valoare de peste 2 miliarde de euro "ascunse în sertare" de fostii guvernanti comunisti si – din acest motiv -neluate în seama la stabilirea deficitului.

Ex-viceprim-ministrul si ministru de externe Ivailo Kalfin însa a declarat ca este vorba de o actiune premeditata în scopul îmbunatatirii sanselor tarii de a adera la zona euro înainte de România. Ex-premierul Ivan Kostov a cerut schimbarea conducerii Institutului national de statistica.

Reprezentanti din opozitie au amintit ca ministrul finantelor Deankov a intarziat si mai intarzie plati de sute de milioane de euro pentru firme care au executat contracte cu ministerele si cu organele locale. Acum trucurile cu bugetul vor fi anchetate, în ciuda faptului ca Bulgaria nu se afla înca printre tarile membre cu situatie economica tragica iar deficitul sau real este departe de nivelurile atinse de mai toate tarile membre.

Ministrii de finante ai Uniunii au aprobat ieri prerogativele extinse ale „Eurostatului” care va putea verifica pe loc toate calculele bugetare ale tarilor membre. De mentionat ca în 2005 o astfel de propunere a fost respinsa pe motiv ca afecteaza suveranitatea nationala.

Faptul ca Bulgaria va fi prima verificata reprezinta un semnal cat se poate de prost catre investitorii straini care si asa au inceput sa-si retraga banii din tara si un motiv în plus de comparatie cu Grecia, Ungaria si România. Dupa declansarea crizei elene a devenit cunoscut ca ani la rand Atena a ascuns situatia reala in care se aflau finantele sale.
XS
SM
MD
LG