Linkuri accesibilitate

Bazele ortodoxiei susținute în viitor de un partid politic (sau vice versa)


Valeriu Pasat și episcopul Anatolie de Cahul
Valeriu Pasat și episcopul Anatolie de Cahul

CEC acceptă dosarul referendumului inițiat de Valeriu Pasat care, cu această ocazie, și-a anunțat intenția de a forma un partid politic





Nici nu s-a anunţat bine când vor fi alegerile parlamentare anticipate că a şi apărut un nou partid. Mai exact a apărut deocamdată doar intenţia, exprimată de Valeriu Pasat la o conferinţă de presă convocată pe o altă temă – a referendumului asupra introducerii în scoli a bazelor ortodoxiei.

Valeriu Pasat şi-a făcut publică intenţia de a iniţia coagularea unei noi formaţiuni politice imediat după ce Comisia Electorală Centrală a acceptat dosarul grupului de iniţiativă ce şi-a propus să adune semnături în favoarea organizării unui referendumul privind introducerea bazelor ortodoxiei în şcoli, grup condus de Valeriu Pasat. Cunoscut ca fost director al SIS şi fost ministru al Apărării trimis pe banca acuzaţilor în baza unui rechizitoriu ce s-a dovedit a fi nefondat, Pasat şi-a acreditat mai nou imaginea publică de cercetător al unor documente de arhivă în care se atestă prigonirile suportate de Biserica Ortodoxă în timpul regimului sovietic. Astfel s-ar explica, potrivit unor observatori, misiunea asumată de Pasat şi încuviinţată fără ezitare de Mitropolia Moldovei de a obţine prin plebiscit predarea obligatorie a ortodoxiei în instituţiile preuniversitare.

Începînd cu 14 iunie, grupul condus de Pasat are la dispoziţie 3 luni calendaristice, termenul maxim posibil prevăzut de Codul electoral, pentru a aduna 200 mii de semnături, pe care CEC apoi ar urma să le valideze.

Valeriu Pasat s-a arătat convins că ideea pentru care pledează ar avea mai multe şanse dacă ar fi sprijinită şi de o formaţiune politică pe care s-a gîndit să o întemeieze: ”M-am convins şi pentru toată lumea este clar că fără un proiect politic nu putem realiza nimic în această ţară. Eu am încercat să merg pe altă cale. Am propus printr-o scrisoare deschisă în adresa parlamentarilor să fie luată o decizie, nu s-a răspuns. Am încercat să purcedem la nişte discuţii în societate – nu s-a răspuns. De această dată noi purcedem la crearea unei noi forţe. Va fi o mişcare care va opta pentru ceea ce am votat noi la 8 mai”.

Pasat a mai spus că l-au determinat să iniţieze proiectul politic tocmai încercările de a-i denigra adevăratele intenţii. El nu a dat însă amănunte referitoare la platform viitorului partid. Nici purtătorul său de cuvînt, cunoscutul journalist Dmitrii Ciubaşenco n-a deschis mai multe paranteze.

Dumitru Ciubasenco
Dmitrii Ciubaşenco: ”E prea devreme să spunem ce partid va fi. Ideologia, componenţa, strategia, tacticile se discută acum”.

Cu toate acestea, întrebat dacă va fi o formaţiune de cursă lungă, Ciubaşenco a spus: ”Domnul Pasat toată viaţa a făcut politică. Şi deci un proiect politic despre care el a anunţat astăzi presupune participarea în alegeri parlamentare, prezidenţiale şi locale”.

Ciubaşenco a lăsat să se înţeleagă că noua formaţiune anunţată azi de Pasat ar avea un potenţial candidat la alegerile prezidenţiale fără să dea însă şi numele acestuia. Purtătorul de cuvînt a mai spus că se aşteaptă ca la noua formaţiune să adere şi membri ai altor partide.
Previous Next

XS
SM
MD
LG