Cetăţeanul stă turmentat în mijlocul dezastrului descris de articolul 53 din Constituţie, cel invocat de premier pentru a motiva amputarea salariilor şi a pensiilor. Nici greve nu mai ştie să facă iar pumnii pe care-i agită sunt prea grei şi-l obosesc. Invocă experienţele înaintaşilor, susţine că grijile şi problemele l-au transformat în campion al protestelor, că este suficient să-şi ţină respiraţia două ore că guvernul, care are constituţie atât de slabă, plină de pete albe şi găuri negre, va sucomba. Cu toate acestea, când e vorba să treacă la fapte, se ţine de dansul pinguinului, reducând ritmul paşilor când se întorce în saivan. Singura formă de protest asupra căreia s-a căzut de acord este ca pinguinii să aplaude cu 25 la sută mai puţin.
Românul priveşte în viitor, dar prin cortinele de fum ale discursurilor politice nu mai ştie ce vede: ziua de poimâine, ziua de mâine? Şi nici care dintre ele să-l îngrijoreze mai mult. Dacă anul trecut, în ajun de campanie electorală, românii erau plini de planuri vrăjitoreşti de luptă cu criza iar viitorul suna bine, acum viitorul pare să fi paralizat într-un prezent etern şi sună a morţiu. Diferenţa este de numere.
Anul acesta vor fi concediaţi 70 de mii de oameni. Anul viitor, se spune, urmează 125 de mii. Salariile se reduc cu 25 la sută în acest an, dar este posibil ca, începând cu anul viitor, să se majoreze semnificativ taxele şi impozitele. De fapt, veniturile colaterale au început să fie taxate suplimentar chiar de acum, de vreme ce drepturile de autor şi dobânda depozitelor bancare sunt şi ele impozitate ca orice venit.
S-ar părea, aşadar, că până acum am trăit la înălţime, pe vârful ascuţit al aisbergului şi că, anii următori, când economia se va scufundat tot mai mult, vom aluneca tot mai jos. Mai mult, dincolo de restricţii, reduceri sau concedieri nu se vede nimic, doar eternitatea mortală a acestor măsuri. De fapt, cârmacii noştri nici nu se mai ostenesc să simuleze că ar vedea ceva în zare.
Covoarele de trandafiri pe care au intrat din nou în casele românilor Traian Băsescu şi locotenenţii lui s-au ofilit. Şi, cu toate că se agită ca nişte majorete, liderii sindicali sau cei ai opoziţiei politice s-au ofilit şi ei. Scamatoriile lor televizate nu au reuşit să mai convingă pe nimeni că ieşitul în stradă ar face bine la sănătatea financiară. A dat o mână de ajutor şi guvernul care a privilegiat o minoritate bugetară influentă, cea a companiilor şi regiilor de stat. Pentru că au întors azi capul şi s-au făcut că plouă când s-a pus problema să se solidarizeze cu greviştii, angajaţii acestor companii subvenţionate de stat şi producătoare de datorii istorice par să fi scăpat de grija zilei de mâine. Concluzia? Criza economică şi stagnarea reformei statului sunt determinate de salariile profesorilor şi medicilor, dar şi de pensiile exagerat de mari date unor oameni care trăiesc prea mult faţă de socotelile guvernului.
Soluţia este să scăpăm de povară. Deja se anunţă că 25 la sută dintre medici şi-au făcut actele, să împovăreze bugetele ţărilor occidentale. Cei care rămân se fac mici sub coasa primului ministru. Încercând să se pună bine cu şefii, românii au pierdut orice chef de proteste şi nu se mai lasă duşi cu greva. Stau agăţaţi, ca în tabloul lui Breughel, de umărul orbilor din faţă, în speranţa că, până să ajungă ultimii în prăpastie, vor cădea conducătorii lor în groapă şi-o vor umple. Doar că orbii din primul rând sunt simulanţi şi, când ajung pe buza prăpastiei, îi lasă pe ceilalţi să cadă în ea. Ba chiar îi împing să cadă mai repede. În ţara orbilor, chiorii sunt împăraţi.
