Raportul pe care îl pregăteşte, la solicitarea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, comisia împuterniucită să evalueze proporţiile atrocităţilor comise de regimul totalitar comunist, ar putea readuce în prim plan problema despagubirii victimelor. Or, mii de familii ale deportatilor, deposedate de bunuri şi proprietăţi în perioada regimului comunist, continuă şi astăzi să retrăiască calvarul acelor ani, pentru că nu pot să redobândească proprietăţile şi nici macar nu au parte de minime despăgubiri morale şi materiale care se impun.
Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Victimelor Represiunilor Regimului Comunist, deportată cu familia în anul 1941 în Kazahstan, spune că din anii 90 adună actele privind proprietăţile pe care le-a avut familia sa, dar, deşi legea îi conferă acest drept, până acum nu a reuşit să obţină de la stat despăgubiri. În opinia ei îşi fac efectul nişte obstacole greu de tăgăduit - arhivele securităţii nu sunt transparente, iar judecata nu acceptă întotdeauna în calitate de probe declaraţii ale martorilor. Valentina Sturza consideră că finalmente şi Federaţia Rusă, ca succesoare a URSS, trebuie să participe la achitarea despăgubirilor pentru deportaţi:
sa confirme. Datele din arhivele republicane sau raionale nu corespund realitatii. Daca un gospodar care avea cai, vaci, boi; în dosar este indicat doar un cal sau un bou. Nu se spune nimic despre pamanturile luate atunci. Oamenii nostri umbla zeci de ani ca sa dovedeasca ca parintii nostri au avut avere care trebuie sa fie restituite.
Am fost nevoita sa scriu si la Duma de Stat, am scris şi lui Putin, ca sa cer sa ni se restituie averile. Pentru că Guvernul Rusiei de atunci a luat hotărârea. Ni s-a spus să ne adresăm în judecata. Ar trebui ca Guvernul nostru si al Dumei de Stat sa faca o comisie intre aceste doua tari si sa gasesca solutii si cine trebuie sa restituie… Chiar eu una singura de 10 ani umblu pe drumuri şi nu am obţinut despăgubiri. E foarte greu sa obtinem ceea ce ni se cuvine.”
Cei mulţi dintre deportaţi nu reuşesc să probeze că au avut proprietăţi confiscate din cauză că au fost arestaţi în toiul nopţii, fără să se fi întocmit barem nişte procese verbale în care să fi fost trecute bunurile lăsate de izbelişte. Mare parte a informaţiei probatorii se conţine însă în denunţurile ataşate la dosarele penale. Numai că SIS şi MAI restricţionează accesul la aceste dosare, pe motiv că ar fi existat cazuri de agresare a persoanelor care au semnat demersurile depuse la securitate.
Avocatul Alexandru Postică, care apăra cauza mai multor deportaţi, spune că legislaţia are multe lacune, drept urmare victimele regimului comunist nu pot redobîndi drepturile lor de proprietate sau ale înaintaşilor şi nu pot primi nici despăgubiri morale pentru calvarul prin care au trecut.
Alexandru Postică: „Din 99 pana in 2006 a existat o lacună în legislaţie privind restituirea averilor şi doar la insistenta europenilor, guvernarea de atunci a fost nevoită să adopte modificări la Legea 1225 cu privire la reabilitarea victimilor represiunilot politice. Aceasta lege, evident, a fost determinată de anumite scopuri politice şi este o lege defectă care prevede niste proceduri, niste căi foarte de greu de accesat ca să fie recuperată în definitiv averea. Toată sarcina de achitare a prejudiciilor a fost pusă pe seama consililor raionale, care stim ce bugete au şi ce e mai rău consiliul decide analiza tuturor actelor si ce suma sa achite. Din 2007 pana acum mai mult de jumătate de cereri nu sunt soluţionate, deşi conform legii este stabilit termenul de 6 luni pentru examinarea cererii.”.
Alexandru Postică: „Indiferent de ce avere a avut, unii au avut 3 restaurante, 2 case, totul costa 200 de lei. Va daţi seama că dacă ai primit 200 de lei cererea ta nu poate fi admisa. Mult mai grav este ca practica judiciara şi acum merge pe aceeasi linie. Dacă ai primit odată 200 de lei nu poti restitui averea. Se ignoră chiar si decizia Curtii Constitutionale care prevede că achitarea sumei de 200 de lei este derizorie si nu poate fi considerată o compensaţie. Pana nu vom avea condamnari la CEDO nu vom putea schimba nimic.”
L-am întrebat pe Dumitru Diacov, deputat în Parlamentul R. Moldova, descendent dintr-o familie de deportaţi, dacă în cadrul actualei coaliţii de guvernământ există suficientă voinţă politică pentru a repune în drepturi victimele represiunilor politice. Iată ce ne-a spus Dumitru Diacov: „Este o problemă complicata, legata de finante, o problema ca o buna parte din patrimoniul respectiv nu există. Dar este adevarat ca o buna parte din deportati pot fi restabiliti in drepturi. Şi cred ca actualul Parlament în timpul cât i-a rămas ar trebui să vină cu propuneri legislative în acest sens” .
Liderul informal al democraţilor spune că pe parcursul anilor au fost depuse mai multe iniţiative legislative, dar Guvernul a invocat mereu lipsa de finanţe, iar pe parcursul guvernarii de 8 ani Partidului Comuniştilor nici nu voia să audă de problema despăgubirii deportaţilor.
Trebuie de luat decizii si de simplificat procedura ....”
Diacov spune că există o iniţiativă legislativă, depusă încă în Parlamentul precedent, care poate fi luată ca bază, şi că este real ca, până la finele mandatului actualului legislativ, să fie adoptată o lege care i-ar repune în drepturi pe foştii deportaţi.
Juriştii cu care am discutat se arată însă foarte sceptici în ceea ce priveşte şansele activării unor mecanisme viabile. Şi asta pentru că, oricît de cinic ar suna asta, efortul nu ar aduce dividende electorale, conchid experţii.
