Linkuri accesibilitate

22.05 - Chișinău: Cazul Ilașcu și președinția


Anatol Golea
Anatol Golea

Conducerea de la Chişinău a propus oficialilor de la Tiraspol să intervină cu un demers comun pe lângă OSCE, solicitând identificarea unui stat membru al organizației în măsură să preia dosarul Ilaşcu, pentru rejudecare imparţială.


22 mai 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Cazul Ilașcu și președinția
.

Dan Ionescu: Preşedinţia a comentat astăzi pe marginea ultimelor desfăşurări legate de cazul Ilaşcu, inclusiv a recentei întâlniri a acestuia cu preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov. Relatează corespondenta noastră la Chişinău, Eleonora Lisnic.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a ţinut să dezmintă aprecierile din presă, potrivit cărora săptămâna trecută problema grupului Ilaşcu a fost abordată în premieră la o întâlnire dintre conducerea Republicii Moldova şi oficialii din administraţia transnistreană.

Anatol Golea
: „La ultima întâlnire, care a avut loc la Chişinău în iulie anul trecut, preşedintele Petru Lucinschi a spus şi atunci, că am discutat problema Ilaşcu. Smirnov a emis un decret despre abolirea pedepsei cu moartea, în urma acelei decizii de un an în urmă şi nu există pericolul, că Ilie Ilaşcu va fi executat.”

Europa Liberă: La insistenţa conducerii Republicii Moldova, în protocolul întâlnirii de la Tiraspol, problema deţinutului Ilie Ilaşcu şi a grupului său este calificată drep una de ordin umanitar.


Anatol Golea: „Nu am formularea exactă, dar aceasta este sensul: că problema este de ordin umanitar, urmând să fie soluţionată în modul respectiv.”

Conducerea de la Chişinău a propus oficialilor de la Tiraspol să intervină cu un demers comun pe lângă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, solicitând identificarea unui stat membru al OSCE în măsură să preia dosarul Ilaşcu, pentru rejudecare imparţială. Potrivit lui Anatol Golea, liderul transnistrean, Igor Smirnov, nu a acceptat această propunere, sub pretextul, că problema este mai mult de competenţa sovietului suprem, adică a organului legislativ din stânga Nistrului.

Smirnov a propus ca în problema Ilaşcu negocierile să fie purtate de preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, şi şeful sovietului suprem, Grigore Maracuţa. Smirnov ar fi spus, că dacă cei doi vor ajunge la o înţelegere, el nu va fi împotrivă. Cât priveşte ţara, care ar putea rejudeca dosarul Ilaşcu, şeful misiunii OSCE la Chişinău, William Hill, a admis iniţial că aceasta ar putea fi Ucraina.

De ce până la urmă această variantă nu a trecut, precizează purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Anatol Golea:
„S-a făcut chiar specificare, că poftim, ar putea Ucraina s-o facă, la care reprezentantul Ucrainei, domnul Leviţchi, care-şi încheie misiunea în ţara noastră pe parcursul săptămânii curente, a spus, că Ucraina nu poate, pentru că legislaţia internă nu-i permite. După cum nu permite şi legislaţia multor altor ţări, nu permite de a examina dosare, care nu au nimic comun cu ţara respectivă. S-a vorbit, că doar câteva ţări membre ale OSCE pot s-o facă. Este vorba, pare-mi-se, de Ungaria, Suedia, încă cineva şi OSCE urmează să facă adresările respective, dacă ţările respective vor accepta. Deci, este o şansă.”

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a calificat vizita preşedintelui Parlamentului, Dumitru Diacov, la deţinutul politic, Ilie Ilaşcu, drept un lucru pozitiv. Întrebat de ce Ilie Ilaşcu nu a fost vizitat şi de preşedintele Lucinschi, Golea a răspuns: „Nu a fost, deci, o decizie. Nu s-a discutat. S-a spus, că din partea Chişinăului, întru cât domnul Ilaşcu este deputat în Parlament şi niciodată nu s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului, deci aşa s-a comvenit în cadrul întâlnirii.”

Întrebat, cum comentează şeful statului afirmaţia lui Ilaşcu, potrivit căreia, eliberarea sa din detenţie depinde la modul direct de dorinţa preşedintelui Lucinschi, Anatol Golea a spus: „Comentariul ar putea fi, că nu este chiar aşa de simplu. Poate că aşa este opinia deputatului Ilaşcu, aflat în detenţie de opt ani de zile. Dar Dumneavoastră ştiţi, că se face tot posibilul. Şi nu este deloc simplu soluţionarea acestei probleme. Administraţia de la Tiraspol este foarte dură în problema Ilaşcu.”

La briefingul de astăzi, Golea a infirmat zvonurile, potrivit cărora acţiunile de protest ale participanţilor la războiul din Afganistan sunt dirijate din umbră de către Preşedinţie: „Ar fi o aberaţie, ca preşedintele să iniţieze acţiuni de protest, în cadrul cărora să fie cerută iniţierea procedurii de demisie a preşedintelui şi alegeri prezidenţiale anticipate.”

De asemenea au fost infirmate şi declaraţiile unor lideri ai protestatarilor, potrivit cărora, şeful statului ar fi declarat fără echivoc, că acceptă să-şi dea demisia şi să declare alegeri anticipate, prezidenţiale şi parlamentare. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a precizat în această ordine de idei, că în opinia şefului statului, revendicările de ordin politic ale protestatarilor depăşesc pe alocuri cadrul legal, în timp ce revendicările de ordin economic pot fi soluţionate la masa tratativelor.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG