Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Mistere baltice


Traian Ungureanu
Traian Ungureanu

Capitalele baltice şi scandinave reţin o dimensiune rurală, în ciuda zidăriei masive de inspiraţie germanică.


Ce e atît de aparte în platoul baltic-scandinav, acea tipsie umedă şi păduroasă care începe imediat deasupra Poloniei, trece Marea, reapare în Finlanda şi se pierde sub cercul polar? Fără îndoială dominaţia amestecului vegetal şi lacustru. Pădurile acoperă mai mult de jumătate din teritoriul Republicilor Baltice şi al Finlandei.

O masă de ocupaţie vegetală dictează fără replică şi stabileşte o linişte monumentală. Însă masa de vegetaţie e tot timpul pîndită de apă: lemnul e împresurat de lacuri iar ierburile înalte ale cîmpiilor sînt înecate de un luciu de apă aproape subteran. Întinderile foioase şi apoase sînt întrerupte cu greu de sate mici, construite în lemn vopsit cu multă culoare aprinsă.

Oraşele mai dar nu foarte mari - Vilnius, Riga, Helsinki - sînt oarecum timorate de presiunea spaţiilor nelocuite din afara zidurilor. În consecinţă, capitalele baltice şi scandinave reţin o dimensiune rurală, în ciuda zidăriei masive de inspiraţie germanică. Spaţiile oraşelor sînt largi şi aerisite. Aglomerarea urbană modernă e practic necunoscută.

Traficul auto e o curiozitate care uimeşte şi irită un european sudic. Maşinile trec rar, voit mai rar decît o cere viaţa de oraş. Lumea se plimbă fără stress şi aparent fără ţintă pe străzi. Timpul nu presează şi toate mişcările oraşului sînt molcome, proiectate anume pentru a conserva partea sănătoasă şi naturală a vieţii sociale.

Echilibrul şi prudenţa comportamentelor dau impresia falsă de indolenţă. Realitatea de adîncime a acestei lumi e un echilibru vechi şi obligatoriu sub presiunea oxigenată a spaţiilor naturale.
XS
SM
MD
LG