Despre aniversarea unui tratat germano-german ne vorbeşte William Totok în jurnalul său de corepondent.
După prăbuşirea zidului, pe data de 9 noiembrie 1989, nimeni nu şi-a imaginat că în doar cîteva luni, Germania răsăriteană o să dispară ca stat suveran. Privind retrospectiv, se poate spune că evenimentele istorice s-au derulat extrem de rapid. După primele alegeri libere din 18 martie 1990, cîştigă practic forţele anti-comuniste care au format aşa-numita „Alianţă pentru Germania”. Grupările din „Alianţă” au folosit în campania lor electorală sloganul percutant: „Libertate şi prosperitate. Niciodată socialism”. Pe data de 12 aprilie creştin-democratul Lothar de Maiziére este ales în funcţia de prim mininistru al RDG. 12 zile mai tîrziu, şefii de guvern din RDG şi RFG încheie o înţelegere privind crearea unei uniuni economice, monetare şi sociale. Prin semnarea Tratatului de stat germano-german, la Bonn, pe data de 18 mai 1990, s-a consfinţit uniunea.
Astfel, din punct de vedere factic, s-a făcut un pas decisiv în vederea apropierii politice şi economice a Republicii Democrate Germane de Republica Federală Germania. Tratatul prevedea, între altele, ca, începînd cu 1 iulie 1990, marca vest-germană să fie introdusă în RDG. Cancelarul Helmut Kohl a susţinut atunci într-o cuvîntare că după întroducerea economiei sociale de piaţă, regiunile est-germane vor deveni în curînd nişte „peisaje înfloritoare”. După ceremonia semnării, primul ministru est-german, Lothar de Maiziére, a rostit o cuvîntare în care a reliefat semnificaţie tratatului pentru viitorul Germaniei:
„Pentru noi ziua de astăzi este o dată importantă. Acum începe realizarea adevărată a unificării Germaniei. Uniunea monetară, economică şi socială va face imposibilă oprirea procesului de unificare. Ceea ce facem astăzi este un pas decisiv în vederea realizării obiectivului nostru, desăvîrşirea unităţii şi libertăţii Germaniei în cadrul ueni ordini europene a păcii.”
Greutăţile concrete în reconstrucţia economiei din Germania comunistă, care s-au ivit ulterior, nu au dispărut nici pînă astăzi. Astfel toţi cetăţenii Germaniei plătesc în continuare aşa numita taxa de solidaritate pe impozit. Sumele încasate se folosesc în continuare pentru refacerea regiunilor răsăritene, afectate de colectivismul comunist, impus după 1945.
