Liderul comuniştilor Vladimir Voronin le-a spus reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia aflaţi în vizită la Chişinău că partidul său nu poate accepta revenirea la alegerea şefului statului prin vot popular. Potrivit unui comunicat de presă al PCRM, liderul opoziţiei comuniste crede că această soluţie propusă de alianţa de guvernare poate aprofunda criza politică. Vladimir Voronin a mai spus la întâlnirea cu Thomas Markert, secretarul adjunct al Comisiei de la Veneţia că deputaţii comunişti vor vota numai pentru propriul amendament constituţional. El prevede alegerea şefului statului de către Parlament, dar cu voturi mai puţine decât baremul actual de trei cincimi.
Cele mai citite
1