Edilii Chişinăului au prezentat deunăzi în public un veritabil proiect-minune. Mărturisesc că iniţial grandoarea lui m-a copleşit şi m-a fascinat. Vasăzică, primăria capitalei va reconstrui din temelie, pînă în 2025, piaţa agroalimentară centrală din Chişinău. Vor apărea în acel loc mai multe centre comerciale, parcări auto supraetajate, blocuri de locuinţe şi o prelungire a străzii Bulgare, iar Gara auto centrală va fi strămutată la periferia oraşului.
Aşadar, am fost realmente uluit de măreţia proiectului, dar şi pătruns de o imensă bucurie. Vorba e că actualmente zona în care se află piaţa agroalimentară centrală şi gara auto centrală e unul dintre cele mai murdare locuri ale capitalei noastre europene. Torentul nesfîrşit de comercianţi-cumpărători-călători-cerşetori-boschetari lasă zilnic acolo mormane de gunoaie.
M-am gîndit, prin urmare, că marea reconstrucţie va însemna şi o curăţare a acestui loc ultracentral care e un fel de carte de vizită a capitalei şi care a provocat nedumerirea multor străini. Apoi însă mi-am dat seama că murdăria se poate reinstaura şi după reconstrucţie, dacă între timp mentalitatea noastră nu va evolua.
Iar dacă stau să mă gîndesc mai bine nici realizarea megaproiectului nu e sigură. Şi asta pentru că aceiaşi edili au precizat că „din cauza volumului enorm al lucrărilor, proiectul nu prevede cheltuielile necesare, ba chiar ele nici măcar nu pot fi estimate”. La auzul acestei precizări, fascinaţia mi s-a atenuat niţel. Păi, dacă cheltuielile nu pot fi estimate, să nu avem cumva de-a face cu socoteala de-acasă versus cea din tîrg.
Unde mai pui că au existat, în anii tranziţiei, o sumedenie de proiecte grandioase care, după ce erau anunţate cu surle şi trîmbiţe, nu mai aveau apoi nici o finalitate. Mă refer la superstadionul care trebuia să apară pe locul fostului stadion republican, la minunăţia care trebuia să apară în Valea Morilor, la orăşelul-minune pe care nişte italieni trebuiau să-l facă dincolo de Porţile Oraşului, la Palatul Şahului care trebuia făcut cu largul concurs al preşedintelui kalmîk.
Atunci cînd într-un spaţiu viciat de tranziţie apar megaproiecte halucinante, e bine, totuşi, să fim mai circumspecţi, mai rezervaţi. Prin urmare, proiectul recent al edililor e minunat, dar deocamdată aşteptăm să prindă contur. Iar fascinaţia o lăsăm pentru anul 2025!
