Se ştie: „Politica lucrează prin personaje: pentru destrămarea imperiului sovietic totalitar, Occidentul a avut deja un papă din Răsărit, un muncitor din Polonia şi (…) un intelectual care pentru convingerile sale a suferit în închisoare cinci ani”. Numele acestui intelectual disident este Vaclav Havel, iar memoriile sale din perioada preşedinţiei cehe se intitulează chiar aşa: Pe scurt, vă rog!, Curtea Veche, 2009.
Celebru dramaturg jucat pe Bătrânul Continent, dar şi-n America, nu mai puţin renumit opozant al regimului comunist, coautor al Chartei-77, personajul Vaclav Havel este tot atât de interesant ca şi opera scriitorului cu acelaşi nume, iar impactul său asupra istoriei europene este comparabil cu cel al unor mari figuri politice, de unde marginalul de mai ieri abia dacă visa să fie auzit în ţara sa, ex-Cehoslovacia. Este admirabil felul în care, deja pe culmi, preşedintele Havel îşi asumă acest destin ieşit din comun: „…povestea mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie mai mare decât mi-aş fi dorit sau ar fi fost potrivit”, nu fără o doza de ironie atunci când i se spune că „cineva i-ar fi prescris” acest rol: „Încă de multă vreme încerc să supun Occidentul şi în general civilizaţia contemporană unei reflecţii critice, dar în acest sens nu mă îndeamnă nimic altceva decât strădania de a spune adevărul şi grija sinceră faţa de direcţia spre care se îndreaptă omenirea”.
Dar acelaşi personaj nu ezită să se declare învins, atunci când simte cum sistemul, în vârful căruia a fost propulsat de evenimente, la un moment dat îl striveşte: „...sunt singur cuc, un om păcălit de istorie care i-a pus în cârcă un număr infinit de sarcini, iar acum se distrează văzând că nu le fac faţă…”
Pe scurt, vă rog! – în două cuvinte, o carte edificatoare a unui destin exemplar!
Celebru dramaturg jucat pe Bătrânul Continent, dar şi-n America, nu mai puţin renumit opozant al regimului comunist, coautor al Chartei-77, personajul Vaclav Havel este tot atât de interesant ca şi opera scriitorului cu acelaşi nume, iar impactul său asupra istoriei europene este comparabil cu cel al unor mari figuri politice, de unde marginalul de mai ieri abia dacă visa să fie auzit în ţara sa, ex-Cehoslovacia. Este admirabil felul în care, deja pe culmi, preşedintele Havel îşi asumă acest destin ieşit din comun: „…povestea mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie mai mare decât mi-aş fi dorit sau ar fi fost potrivit”, nu fără o doza de ironie atunci când i se spune că „cineva i-ar fi prescris” acest rol: „Încă de multă vreme încerc să supun Occidentul şi în general civilizaţia contemporană unei reflecţii critice, dar în acest sens nu mă îndeamnă nimic altceva decât strădania de a spune adevărul şi grija sinceră faţa de direcţia spre care se îndreaptă omenirea”.
Dar acelaşi personaj nu ezită să se declare învins, atunci când simte cum sistemul, în vârful căruia a fost propulsat de evenimente, la un moment dat îl striveşte: „...sunt singur cuc, un om păcălit de istorie care i-a pus în cârcă un număr infinit de sarcini, iar acum se distrează văzând că nu le fac faţă…”
Pe scurt, vă rog! – în două cuvinte, o carte edificatoare a unui destin exemplar!
