Duminică, pe o stradă din sectorul Botanica, a trecut un alai de maşini garnisite cu baloane şi panglici multicolore, care au claxonat asurzitor şi îndelung. Oamenii au încremenit pe trotuare, simţindu-se obligaţi să urmărească cu privirea automobilele nuntaşilor petrecăreţi. O bătrînică, luată prin surprindere de urletul claxoanelor, era cît pe ce să scape din mînă sacoşa cu legume.
Aşadar, a claxonat alaiul de maşini şi dus a fost. Iar eu mi-am amintit cum un alai de maşini asemănător a trecut zgomotos pe lîngă blocul meu într-o după-amiază de sîmbătă, trezindu-mă din somn. Eram foarte obosit atunci, voiam să mă odihnesc, dar... se vede că nunta altora e mai importantă.
Sincer să fiu, nu ştiu dacă obiceiul ăsta aparent nevinovat şi drăguţ e o creaţie a moldovenilor. La prima vedere, el e normal, firesc şi chiar înduioşător. Unora, probabil, claxoanele asurzitoare ale nuntaşilor le răscolesc amintirile frumoase, le oferă ocazia să retrăiască clipele irepetabile ale propriei nunţi. Nu ştiu însă dacă acesta e scopul alaiurilor de maşini cu baloane care claxonează pe străzi.
Mai degrabă avem de-a face pur şi simplu cu exteriorizarea în public a unor sentimente puternice. Nuntaşii sînt fericiţi şi se veselesc fără nici o jenă. Ei consideră că bucuria lor nu trebuie să aibă oprelişti. Mai mult, ei cred că bucuria lor trebuie împărtăşită şi de restul lumii. Claxonarea zgomotosă e un fel de invitaţie de a participa sufleteşte la marea lor fericire. Toată strada, tot cartierul, tot oraşul sînt anunţaţi că vine nunta şi trebuie să se bucure împreună cu familiile care nuntesc.
Fireşte că nimic criminal nu e în aceste alaiuri de maşini zgomotoase. Atîta doar că uneori ele te pot trezi din somn. Şi mai există un amănunt care, cel puţin pe mine mă face circumspect. O nuntă e totuşi un eveniment privat, nicidecum o bucurie a întregului oraş. Exhibarea intimităţii trebuie să aibă nişte limite. Să chiuieşti în restaurant e ok, nu ştiu însă dacă să claxonezi îndelung şi asurzitor în stradă e la fel de decent.
Ar fi fost poate o bucurie a tuturor alaiurile astea zgomotoase, dacă şi societatea noastră ar fi fost mai solidară şi mai unită. Dacă ne-am fi învăţat cel puţin să ne soluţionăm împreună problemele cotidiene. Aşa însă nuntaşii care claxonează în plină stradă şi trecătorii ţintuiţi locului fac parte deseori din tabere ireconciliabile: cei care aruncă gunoaiele în tufarii din faţa blocului şi cei care le aruncă în tomberon, cei care se tem de cîinii vagabonzi şi cei care le plîng de milă, cei care îi urăsc pe boschetari şi cei care îi hrănesc, cei pe care îi doare în cot de confortul vecinilor şi cei care nu vor să tulbure liniştea vecinilor.
Faptul că în viaţa de zi cu zi cetăţenii Moldovei nu pot pune la punct împreună nişte lucruri simple mi se pare în contradicţie cu invitaţia zgomotoasă adresată TUTUROR de a împărtăşi bucuria nunţii.
