Linkuri accesibilitate

Elogii ale oficialităților UE aduse guvernului de la Chișinău pentru politica pro-europeană


La o conferinţă de presa la Bruxelles, comisarul Uniunii Europene pentru Extindere Stefan Fuele a recunoscut interesul şi eforturile Moldovei de apropiere de UE şi a spus că Republica Moldova, Marocul şi Ucraina sunt ţările care anul acesta vor primi cei mai multi bani din bugetul de peste un miliard de euro, alocat ţărilor participante în Politica Europeană de Vecinătate. „Cu cât sunt partenerii noştri mai ambiţioşi, a spus Fuele, cu atât este şi răspunsul nostru mai substanţial. O logică pe care Moldova, Marocul şi Ucraina au înţeles-o de la bun început”, a spus comisarul Uniunii pentru extindere.
Şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel a adus elogii, miercuri, guvernului Moldovei pentru strângerea legăturilor cu UE. El a spus că în luna iunie Moldova va începe dialogul pentru liberalizarea regimului de vize. Dirk Schuebel a lăudat succesele obţinute în unele domenii, vamal, fitosanitar şi în serviciile financiare, în timp ce sunt aşteptate încă rezultate şi reforme de substanţa in domeniul justiţiei, întăririi statului de drept, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, educaţiei şi instruirii”.
XS
SM
MD
LG