Linkuri accesibilitate

Bazele Ortodoxiei ca obiect obligatoriu încalcă principiul separării bisericii de stat


Arcadie Barbăroșie
Arcadie Barbăroșie

Punctul de vedere al Grupului de inițiativă al societății civile


După ce sîmbătă mai multe mii de enoriaşii şi preoţi ortodocşi au venit la Chişinău ca să formeze un grup de iniţiativă pentru a aduna semnăturile necesare iniţierii referendumului pe tema studierii obligatorii a religiei în şcoli, astăzi, alt grup, care reprezintă societatea civilă, a lansat o declaraţie prin care avertizează că introducerea bazelor ortodoxiei în şcoli şi chiar organizarea referendumului ar putea scinda societatea şi mai mult. Care sînt motivele pe care le invocă reprezentanţii societăţii civile?

Semnatarii declaraţiei susţin că această iniţiativă ar veni în contradicţie cu principiile fundamentale ale Constituţiei care prevăd separarea bisericii de stat. Introducerea acestui obiect în curricula şcolară ar însemna, la părerea grupului de reprezentanţi ai societăţii civile, o imixtiune a bisericii în treburile statului, odată ce şcoala în R. Moldova este o instituţie laică. Pe lîngă acest argument de forţă, cei care resping iniţiativa Mitropoliei Moldovei au şi raţionamente de alt ordin.

Arcadie Barbăroşie, unul dintre liderii grupului pentru promovarea a ceea ce grupul numeste „stat secular”: „Dacă punem obiectul ăsta – Bazele Ortodoxiei – în şcoală drept obiect obligator, atunci ce facem cu copiii care sînt de alte confesiuni sau care nu împărtăşesc nici o convingere religioasă? Or copiii care sînt de alte confesiuni sînt într-o contradicţie morală profundă. Doi. Dacă lucrurile ar fi foarte tolerante, ceea ce nu se întîmplă. Eu nu văd o atitudine tolerantă, cu părere de rău, nici la biserica creştin-ortodoxă, nici la alte culte de la noi. Dar dacă lucrul acesta se acceptă, el va aprofunda şi mai mult intoleranţa în societate”.

Iniţiativa Mitropoliei Moldovei nu este susţinută nici de PCRM, formaţiunea cu un rating preelectoral de 28%, daca e sa judecam dupa cel mai recent sondaj de opinie al IMAS. Iata cum motiveaza atitudinea rezervata liderul comunist Vladimir Voronin: „Dacă cinstit, noi susţinem totul ce este legat de dezvoltarea ortodoxiei în Republica Moldova. Dar noi nu susţinem politizarea acestei propuneri. Noi nu îi susţinem pe cei care stau în spatele acestor propuneri. Nu susţinem acele interese care prin această decizie de a introduce religia în şcoală vor să-şi hotărască problemele lor personale şi de grup. Categoric sîntem împotriva politizării acestei chestii. Şi nu-i momentul acum să punem această problemă în capul mesei. Nimeni nu-l încurcă pe nici un preot din, cum se mai numesc ele, parohii, de altă credinţă să deschidă şcolile de duminică pentru copii”.

După adunarea preoţilor şi susţinătorilor ideii referendumului, Valeriu Pasat, cel care este considerat iniţiatorul referendumului, declarase că urmează în cîteva zile să depună actele necesare la CEC, care va trebui să mandateze persoanele pentru această acţiune. Solicitat de Europa Liberă, Iurie Ciocan, secretarul CEC, a spus că deocamdată nu i s-au prezentat nici un fel de acte.

Iurie Ciocan: „Este un set întreg prevăzut de Codul Electoral, inclusiv procesele-verbale de formare a grupului de iniţiativă, de alegere a conducătorului, acceptul fiecărui membru al grupului în parte şi alte documente”.

Anterior, într-un interviu acordat Europei Libere, analistul Igor Boţan a estimat că un referendum ce ar privilegia crestinismul ortodox ar veni în contradictie cu articolului 31 din Constituţie, care se referă la libertatea conştiinţei şi care spune că cultele religioase sunt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia în egală măsură.
Previous Next

XS
SM
MD
LG