Ziua de 9 mai a arătat şi anul acesta că trăim într-o societate dezagregată, debusolată, compusă din comunităţi paralele. Ceea ce pentru unii e Victorie în Marele Război pentru Apărarea Patriei, pentru alţii e Ziua Europei sau chiar sfîrşitul războiului între sistemul totalitar fascist şi sistemul totalitar comunist.
Că ziua de 9 mai va provoca aici disensiuni şi animozităţi a devenit mai limpede ca oricînd în 1991, cînd Republica Moldova şi-a proclamat independenţa prin desprinderea de Patria apărată în Marele Război. Disensiunile erau deci de neevitat. Altceva e că în cei aproape 20 de ani de independenţă guvernanţii şi părţile antagoniste ar fi trebuit să găsească un liant pentru compromis, care să elibereze generaţiile viitoare de confruntarea contraproductivă.
S-a făcut, din păcate, prea puţin. Chiar dacă, de 9 mai, autorităţile s-au tot întîlnit, pe rînd, cu veteranii Armatei Sovietice şi cu cei ai Armatei Române, chiar dacă, mai nou, au reuşit să-i convingă pe unii dintre veteranii celor două armate să-şi strîngă mîinile.
Numai că o viziune care să transforme şi să cimenteze societatea moldovenească şi o idee naţională, în funcţie de care să interpretăm evenimentele istorice, nu avem. Nici nu e de mirare, prin urmare, că apropierea zilei de 9 mai a provocat atîtea frămîntări chiar în sînul guvernanţilor cvasiliberali. Participăm sau nu la parada din Piaţa Roşie? Şi dacă participăm, cum anume?
La fel stau lucrurile şi cu Ziua de 27 august. Pentru unii ea e ziua eliberării de ocupaţia sovietică, pentru alţii e ziua reanimării statalităţii moldoveneşti medievale. Nu sînt puţini însă nici cei pentru care 27 august 1991 e un eveniment năstruşnic şi regretabil.
Or, atîta timp cît părţile antagoniste nu vor formula o viziune comună, prin revizuirea şi rectificarea propriilor puncte de vedere intolerante, nu vom avea o idee naţională, iar ţara se va îndrepta spre nicăieri. Atîta timp cît cei care detestă şi iubesc Uniunea Sovietică vor fi captivii trecutului, Republica Moldova va oscila ca acul unei busole stricate între Vest şi Est. Şi nici o punte între Vest şi Est, cum visează unii guvernanţi autohtoni, Moldova nu va putea deveni.
Pentru că o punte între două lumi poate fi numai spaţiul în care cei diferiţi coexistă armonios şi au priorităţi mai stringente decît lupta cu himerele trecutului. Memoria şi suferinţa exacerbate nu pot fi idee naţională.
