Festivalul din Oberhausen este unul dintre cele mai vechi și importante festivaluri din lume la care este foarte greu să ajungi, dar cu atît mai prestigios e să cîștigi. În acest an, filmul lui Pavel Brăila de scurt metraj Definitively Unfinished a concurat cu 145 de filme. Cu acest film tulburător, Pavel Brăila a fost declarat unul dintre învingătorii ediției din acest an a festivalului filmelor documentare de scurt metraj din Oberhausen și a fost recompensat cu premiul Prize of The Jury of the Minister President of North Rhine-Westphalia în valoare de 5000 de euro. Ca urmare a acestei victorii, filmul a fost invitat să participe la festivaluri de film din India, Brazilia sau Canada. și ăsta e doar începutul.
În 2007, o echipă de șaptezeci de cineaști, în frunte cu regizorul Pavel Brăila, au descins în gara din Chișinău pentru a începe munca la o coproducție cinematografică extrem de ambițioasă, întitulată Videovagonul. Ei au închiriat un vagon dintr-un tren care circula pe ruta Chișinău –Ocnița, dar cînd filmările erau în toi, s-a declanșat un pojar devastator, care a mistuit vehiculul și tehnica de filmat și le-a luat apa de la moară cineaștilor care au amînat încheierea filmărilor. Ei bine, documentarul lui Pavel Brăila premiat la Oberhausen narează tocmai această experiență tragică.
Pavel Brăila: „ E povestea cum nu am făcut celălalt film, cum nu am făcut Videovagonul. Filmul e pe două ecrane și pe partea dreaptă a ecranului se derulează titrele de parcă filmul s-ar fi terminat, adică toată istoria e povestită în generic de final. Eu special am utilizat acest procedeu pentru că e vorba despre un film neterminat” .
Pavel Brăila reface cu sînge rece și cu umor drama pe care a trăit-o în urmă cu trei ani, cînd nu a putut să-și ducă la bun sfîrșit filmul și mult timp după aceea nu a mai putut lua camera de filmat în mînă. Totodată, filmul arată și cum Pavel Brăila a putut depăși năpasta și a continaut să filmeze.
Pavel Brăila: „Eu am folosit sunetul în fim numai în ultima scenă cînd eroul interpretat de Ioan Bechet desprinde vagonul care arde de trenul care pleacă. Adică au fost două duble și pe două ecrane apar două vagoane care se desprind și pentru mine asta ar însemna că unul e eroul pe care l-am inventat și al doilea sînt eu care am trecut practic prin aceeași istorie”
Existențial și experimental în același timp, filmul vorbește despre riscurile meseriei de cineast, dar și despre modul în care regizorii de film reușesc să transforme unele dintre cele mai dramatice momente din viață în niște scene splendide de film.
În 2007, o echipă de șaptezeci de cineaști, în frunte cu regizorul Pavel Brăila, au descins în gara din Chișinău pentru a începe munca la o coproducție cinematografică extrem de ambițioasă, întitulată Videovagonul. Ei au închiriat un vagon dintr-un tren care circula pe ruta Chișinău –Ocnița, dar cînd filmările erau în toi, s-a declanșat un pojar devastator, care a mistuit vehiculul și tehnica de filmat și le-a luat apa de la moară cineaștilor care au amînat încheierea filmărilor. Ei bine, documentarul lui Pavel Brăila premiat la Oberhausen narează tocmai această experiență tragică.
Pavel Brăila: „ E povestea cum nu am făcut celălalt film, cum nu am făcut Videovagonul. Filmul e pe două ecrane și pe partea dreaptă a ecranului se derulează titrele de parcă filmul s-ar fi terminat, adică toată istoria e povestită în generic de final. Eu special am utilizat acest procedeu pentru că e vorba despre un film neterminat” .
Pavel Brăila reface cu sînge rece și cu umor drama pe care a trăit-o în urmă cu trei ani, cînd nu a putut să-și ducă la bun sfîrșit filmul și mult timp după aceea nu a mai putut lua camera de filmat în mînă. Totodată, filmul arată și cum Pavel Brăila a putut depăși năpasta și a continaut să filmeze.
Pavel Brăila: „Eu am folosit sunetul în fim numai în ultima scenă cînd eroul interpretat de Ioan Bechet desprinde vagonul care arde de trenul care pleacă. Adică au fost două duble și pe două ecrane apar două vagoane care se desprind și pentru mine asta ar însemna că unul e eroul pe care l-am inventat și al doilea sînt eu care am trecut practic prin aceeași istorie”
Existențial și experimental în același timp, filmul vorbește despre riscurile meseriei de cineast, dar și despre modul în care regizorii de film reușesc să transforme unele dintre cele mai dramatice momente din viață în niște scene splendide de film.
