Luni
De dimineata la birou, deja sunt asteptat de Ghenadie Brega, cu care am sustinut o conferinta de presa. La conferinta o multime de jurnnalisti, cred i-a intrigat subiectul – „jurnalistul versus Politia”. Am revenit la birou, pe vreo 15 documente pun semnatura..., tre sa le verific pe toate inainte sa le semnez. Dar intre timp ma telefoneaza cei de la Moldova 1. Ma bucura faptul ca televiziunea publica e interesata de cazurile pierdute de guvern la CEDO, am zis tot ce am crezut, nu stiu ce va fi difuzat la micul ecran. Merg si la Jurnal TV. Apoi revin la birou, iarasi acte spre semnare, dar mai am si de elaborat ceva; inteleg ca nu reusesc pina nu pleaca acasa colegii. Dar multi din ei raman, pentru ca la IDOM se lucreaza pina tirziu. Poate mai bine incui usa pentru a ma concentra, dar e ora 20:00 si nu mai pot gandi. Plec.
Marti
Planific vizita la spitalul de psihiatrie Codru, IDOM nu mai are demult proiecte în acest domeniu, dar ar fi o greseala să nu faci nimic pentru ca nu ai bani, cu atît mai mult ca am acces la acesta instituție. Vreau să vad ce s-a schimbat de cînd este un nou director sau poate e doar un schimb de persoanaje. Din actualii colegi la Institut nu mai activeaza cei de alta data cu care am fost în instituții psihiatrice. Ar trebui sa transmit și altoara ceea ce cunosc eu despre aceste instituții, care sunt problemele, ce și unde să caute. Am sustras doi colegi de la activitatea lor zilnică, pentru care primesc salarii ca sa le spun mai multe despre acest domeniu. Le-am dat actele normative care ar trebui sa le studieze.
Ma gîndesc la strategia vizitei ca sa fie cu efect pozitiv atat pentru cei din aceasta instituție, cît și pentru colegii mei – e complicat de îmbinat, colegii sunt pentru prima oară în psihiatrie, dar cred că optimismul lor va fi de folos. Mai multe mesaje în poșta electronică, zilnic primesc 100 de emailuri pe care trebuie sa le citesc, la unele să raspund, la altele să mă gîndesc cui să le readresez; e o nebunie cu acestă poștă. E mai puțin de o lună de cînd am fost numit ca Consilier al Ministrului Justiției pentru Drepturile Omului, dar deja am primit vreo 20 de scrisori din penitenciare. Le analizez, fac o prioritizare, fac notite ca să înțeleg mai bine ce să caut cînd merg în penitenciare, în care dintre ele ar trebui să ajung în primul rînd. Ora 20:00; ajunge pentru azi, iar nimic n-am facut, nimic măsurabil, păcat, cam repede trece ziua.
Miercuri
Ca de obicei citesc știrile, ca să stiu ce se mai întîmplă, o sumedenie de declarații, mai rau cu rezultate. Iarasi citesc citeva zeci de emailuri. Mă așteaptă contabila, de cîteva luni nu mai reușim să raportăm unui finanțator, trebuie de scris o explicație de ce am facut schimbări in buget încă anul trecut. Parcă am argumentat.
Fug la spitalul de psihiatrie din Chișinău. Am intrat la medicul șef, el se grăbește la o ședință. Dă indicații adjunctului sau să ne pună la dispoziție tot de ce avem nevoie. Ne oprim într-o secție de bărbați, vero 30 min ne uităm cu colegii în dosarele celor ce se află aici, gasim neconcordanțe în semnăturile acestor persoane la acceptul internării și tratamentului. L-am aratat colegilor, văd ca au priceput repede care sunt șmecheriile clasice în aceste dosare. Am selectat mai multi pacienti pe care i-am rugat sa vina în biroul oferit. Discuții cu fiecare în parte.
Din 53 persoane nici una nu este tratată conform deciziei judecătorești – toți, chipurile sunt adusi aici binevol, însă stau închiși, nici afara nu pot ieși, macar la o plimbare, e o adevarata prostie. Unul dintre ei spune ca are 2 hectare de pămînt acasă, trebuie sa are aceasta suprafata, iar el este tinut aici pentru tratatament. Îl întreb de ce nu se duce acasă, zice ca medicii i-au interzis. Bietul om nici nu știe ca poate și are dreptul să plece cînd vrea de aici, doar instanta de judecata are dreptul sa anunte verdictul. Un alt baiat, tînăr, 25 de ani, absovent al Facultății de drept, un baiat frumos cu o inaltime de 195 cm, destul de ager la minte, nu-i prima oară aici, zice ca ar fi bine, că-i mai ajută pe infirmieri să-i țină sau sa-i imobilizeze pe cei care nu-s liniștiți pînă nu le administrează injecții...
Colegii îmi întind un dosar, zic ca e al unui oarecare refugiat, care recent protesta în fața guvernului, l-am invitat la discutii. Vorbește foarte bine româna, s-a bucurat cînd i-am spus ca suntem de la Institutul pentru Drepturile Omului. Insista că l-au adus forțat încoace, l-au luat de acasă cînd gatea mîncare, i-au luat și telefonul, din care motiv nu poate suna nici avocatul, nici jurnaliștii.
I-am dat un pix și o foaie ruptă din agenda mea, ca să scrie o petiție pe numele administrației că să fie eliberat. După ce am discutat cu 7 persoane, am mers la șeful secției, l-am rugat să exameneze cererile conform legii și să decidă ce face cu ele. Eu voi reveni pentru a vedea care a fost decizia. Ne invită în secție, am refuzat, deoarece pret de 2 ore cît am vorbit cu acești oameni, sigur personalul spitalului au reusit sa pregateasca totul pentru a demonstra ca e bine.
Am vizitat si secția de femei. Aplic o tactică nouă pentru colegii mei, mai întîi vedem oamenii, mai apoi dosarele. Intrăm imediat într-un salon cu supraveghere speciala, aproape toate pacientele stau la pat, unele dintre ele dorm, sunt ca legumele dupa administrarea medicamentelor. O tanara într-o stare somnolentă, din rasputeri se scoală și zice ca vrea acasă, ne roagă s-o ajutăm sa fie externata, vrea sa scrie plîngere, n-are pix si nici foie de hartie. Mai rup una din agendă și i-o dau sa scrie. Intelege bine ce zice, ce trebuie să scrie... O altă femeie începe sa se dezbrace, vrea să-mi arate vînătaia de pe picior, îmi zice ca infirmiera a lovit-o, medicul intervine, o rog să ne lase doar cu aceste paciente, pleacă din salon, dar e nemultumita. Mergem în alt salon, pe două paturi alaturate dorm 3 fete, destul de tinere, zic ca n-au locuri suficiente, medicul se enervează, sugereaza că ar fi paturi și ca prima dată aude că așa ceva se întîmplă, indignată întreaba fetele de ce n-au anunțat-o pana la venirea noastra? De ce ea nu știe, fetele zic că de 2 zile așa dorm, cea din mijloc doarmea pe fier, paturile sunt dintre cele vechi cu plasa metalica...
Venim în biroul doctorului, vreau dosarele persoanelor și anume cel al pacientei cu leziuni, constat că leziunea a fost notată la internare, sper să nu fie un fals, pentru asta ar trebui sa revin în acesta secție peste căteva zile, ca să ma conving daca n-au avut de suferit persoanele cu care am discutat. Am revenit la birou. Mai am de lucru cu cîteva dosare pentru CEDO, nu e greu, e interesant pentru mine, caut argumente cu o pipă. Cred ca e a doua cutie de tigarete.
Ma surprinde stirea repunerii polițiștilor în funcție. Oare unii dintre ei au dreptul moral sa-i judece pe altii din moment ce chiar ei au fost infractori. Nu as vrea sa mai fiu contribuabilul care le platesc leafa. Ce se va întimpla cu cei care s-au plîns despre acești polițiști, oare mai sunt victimele în siguranța? Oare colegii mei de la IDOM mai sunt si în deplina securitate? Evit să vorbesc cu ei despre aceasta; poate că nu ar trebui.
Joi
Ora 8 dimineata, sunt la birou. Astept în fata computrului colegii sa mergem la Causeni, unde ne asteapta vreo 30 persoane. Toti sunt din administratia locala. Aici discutam despre stigma si discriminarea celor infectati cu HIV/SIDA, discutia a durat pina dupa masa. Cei prezent s-au agitat tare, cum asa ca un functionar sa nu-l anunte pe altul despre statutul celor cu HIV? Le vorbim despre Legile existente, Constitutie, CEDO, cazuri cistigate. Unii ne aud dar nu ne asculta. Greu schimbi mentalitatea. Am revenit la birou. Un pic obosit dar nu si deceptionat. Rutina. Gata pe azi, e ora 20:00.
Vineri
De dimineata trec pe la banca, apoi la birou. Emailuri, scrisori, stiri... Am finalizat 2 cereri pentru CEDO, telefonul suna intruna. Incep sa scriu un raport despre vizita la psihiatrie, imi dau seama ca Ghidul de monitorizare a institutiilor psihiatrice pe care il fac de o saptamina si inca nu-i gata, mai trebuie sa lucrez la el. Ud florile din birou, si imi vin cateva idei bune in legatura cu reforma din justitie, dar mai zabovesc inainte de a le promova...
Am inceput sa scriu un raport alternativ pentru ONU, peste 2 saptamini merg la Geneva sa prezentam o lista de intrebari pe care ar trebui sa le puna Guvernului moldovean la audierea raportului care va fi in toamna si care se refera la pactul drepturilor sociale, culturale si economice, pe care Moldova s-a obligat sa le respecte. Ar trebui sa le respecte, subliniez. Intre timp sun la psihatrie sa aflu care e soarta pacientilor carora le-am promis sa intervin in solutionarea problemelor lor. Cel cu pamantul nearat si refugiatul au fost externati de la spital. Rasuflu mai usor.
*Vanu Jereghi, nascut la 18 mai 1981 in satul Cojusna, raionul Straseni. A facut studii la Facultatea de drept a USM. Masterat pentru drepturile omului sustinut in Polonia. 9 ani a activat la Comitetul Helsinki pentru drepturile omului din Moldova. 3 ani director IDOM.
