La un an de la crearea, la Praga, a Parteneriatului estic, programul ambiţios al Uniunii Europene pentru vecinii de la est rămâne un proiect pe hârtie. Nu a adus rezultate palpabile nici pentru ţările implicate, nici pentru Uniunea europeană – remarca Ahto Lobjakas, corespondentul Europei Libere la Bruxelles. Iar criza economică şi acum criza din zona euro,a scos aproape total Parteneriatul estic de pe radarul Uniunii Europene. Ahto Lobjakas a stat de vorbă cu Andrew Wilson, cercetător la Consiliul european pentru relaţii externe, de la Londra – despre sensul Parteneriatului si mai ales despre şansele de relansare. O discuţie rezumată de Ileana Giurchescu:
Problema parteneriatului, remarcă Adrew Wilson, este că a pornit sub premize foarte bune dar a fost depăşit de evenimente. În plină criză economică, Parteneriatul nu se dovedeşte un instrument eficient – afirmă Wilson. Sprijinul pentru Europa de est vine din Rusia, din partea Fondului Monetar Interantional şi indirect din partea Uniunii Europene, care se rezuma sa sprijine FMI.
În opinia lui Wilson însă, regiunea în sine a pierdut din interes. Pentru Statele Unite, ea a dispărut aproape total de pe lista priorităţilor. Pentru că s-au schimbat şi echilibrul politic în ţările parteneriatului: Ucraina are un nou preşedintele, mai degrabă filorus iar Georgia nu pare să mai fie „partenerul privilegiat” din regiune.
În ultimă instanţă, apreciază Andrew Wilson, Parteneriatul a fost gândit drept un miljoc de „europenizare” a vecinilor de la est, de democratizare în sens european. Numai că situaţia s-a schimbat mult în acest an, şi în Uniunea Europeană şi în ţările din Parteneriat. Situaţie rezumată astfel de Andrew Wilson: „Uniunea Europeană nu are nici morcovi atrăgători, nici nuiele ameninţătoare” – sau nu are în acest moment nici fondurile, nici voinţa politică să împingă procesul de democratizare dar nici mijloacele de a sancţiona devieri de la normele democratice.
Cât priveşte eterna discuţie dacă Europa de est trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Rusia, Andrew Wilson crede că da şi nu: nu, când este vorba de opţiuni de politică externă sau de afinităţi culturale. Da, când este vorba de modelul democratic. În fond asta înseamnă adoptarea criteriilor de la Copenhaga (de admitere) şi asta îşi doreşte Uniunea Europeană.
Numai că în acest moment, ţările din parteneriatul estic joacă pe cartea lui „Tito”, este de părere cercetătorul britanic, adică încearcă să obţină cât mai multe avantaje şi de la Bruxelles, şi de la Moscova. Un joc de înţeles pentru aceste 6 ţări care nu au nici o perspectivă clară de aderare. Iar situaţia pare pentru moment fără ieşire.
Daca Uniunea Europeană le dădea o perspectivă clară, este convins Andrew Wilson, şi ele s-ar fi reformat mai repede. Dar Uniunea Europeană nu poate face promisiuni până nu vede un început serios de reforme.
