Îmi povesteşte deunăzi un cunoscut o scenă din viaţa de zi cu zi a capitalei moldoveneşti. Vasăzică, există în capitala noastră europeană o firmuliţă care chipurile are probleme şi nu prea activează. În realitate, se munceşte acolo cu osîrdie, ba chiar şi salarii bunicele au angajaţii. Ce-i drept, e vorba de salarii în plic, din care nu se reţin impozite. Într-una din zile, unul dintre angajaţi a fost brusc pătruns de mirare şi l-a întrebat pe patron de ce el nu semnează nici un act atunci cînd ia salariul. Şeful a bolovănit ochii, s-a uitat la angajat ca la un extraterestru şi a spus: „Ia naiv mai eşti! Bucură-te că nu-i plăteşti statului impozite! Ce, vrei un salariu mai mic?”
Mărturisesc că nu e prima oară că aud asemenea poveşti despre salariile în plic. Pe palierul simplilor muritori se vorbeşte demult despre asta, se vorbeşte încă din zorii tranziţiei interminabile. Că nu e vorba doar de nişte zvonuri, de nişte ficţiuni, o demonstrează şi tot felul de articole savante despre economia subterană din presa autohtonă. Se vorbeşte, se ştie, dar salariul în plic e veşnic viu. Nu vor nici unii angajatori, nici unii angajaţi să renunţe la această obişnuinţă păguboasă.
O întrebare se impune de la sine: dar ce economie oare e aceea în care angajatul renunţă la viitor de dragul prezentului imediat, renunţă la o pensie mai mare de dragul salariului curent? Şi ce economie e aceea în care angajatorul e înspăimîntat de plata corectă a impozitelor?
Faptul că mulţi cetăţenii nu vor să plătească impozite, că ei acceptă salariul în plic mi se pare momentan cea mai gravă problemă a statului Moldova. E ca şi cum cineva cocoţat într-un pom îşi taie de sub el creanga şi, pe deasupra, mai taie, fără nici o jenă, şi crengile care îi ţin pe ceilalţi. Atunci cînd toţi moldovenii îşi vor plăti impozitele, atunci cînd toate veniturile vor fi impozitate, vom trăi, cu siguranţă, într-o altă ţară. Şi ce s-a făcut de-a lungul anilor în vederea atingerii acestui deziderat? Habar nu am.
Dar ce se face acum în această direcţie? Păi, s-ar putea remarca, la rigoare, propunerea ministrului finanţelor Veaceslav Negruţă, aceea de a personifica transferurile în medicină. Ideea e ca omul, care a muncit 10 ani fără să fie internat în spital, să poată folosi, la nevoie, o parte din banii plătiţi pentru o operaţie. Asta ar fi, în opinia ministrului, o motivaţie care l-ar face pe angajat să nu mai accepte salariul în plic.
Ce să spun? E posibil ministrul să aibă dreptate. Pensia ţine de un viitor îndepărtat şi incert, pe cînd de bani de operaţie, din păcate, mulţi dintre noi au nevoie mult mai curînd.
