Noua versiune a legii referitoare la Agenţia Naţională pentru Integritate s-a născut ca Atena din capul lui Zeus, gata coaptă, unii cred că prea coaptă, pentru lupta cu corupţia. Curtea constituţională ciuntise legea anterioară pe ici-pe colo, prin punctele esenţiale, transformând agenţia cu pricina într-un butic ceva mai răsărit al democraţiei. Nu-i vorbă că nici şeful Agenţiei nu se purta altfel decât un mic întreprinzător privat iar eficienţa juridică a agenţiei a fost, până de curând, nulă.
A fost nevoie ca sabia justiţiei să lovească orbeşte în gardul vilelor de vacanţă, stârnind câinii de pază ai oligarhiei, pentru ca legea să fie contestată şi adusă la punctul zero. La fel şi multe dintre anchetele deja declanşate. Oricum, şi noua lege este pe punctul să fie contestată la Curtea Constituţională astfel că nu vom mai afla niciodată cum au făcut politicienii noştri primul milion.
De altfel, chiar şi votul dat în Parlament pentru această lege, altminteri esenţială salubrizării vieţii politice, a fost un vot nedemocratic, violând prevederile camerei şi bunul simţ. S-ar părea că în mod premeditat în fiecare lege importantă este ascunsă o bombă cu ceas, un păcat originar de care să se poată folosi Curtea Constituţională pentru a o anihila. Poate chiar păcatele originare ale iniaţiatorilor.
Cumva destinul Agenţiei de Integritate seamănă cu acela al Direcţiei Naţionale Anticorupţie: anticorupţia este de multă vreme una dintre lozincile integrării europene iar steagurile luptei anticorupţie au fluturat o vreme în lumina de la capătul tunelului. Apoi au fost capturate de diverse interese politice sau de clan. Este soarta acestor instituţii de frontieră să se nască obosite şi să capoteze pavând drumul democraţiei cu bune intenţii.
Nu alta a fost soarta Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie care a funcţionat misterios, prin intermediari şi agenţi invizibili, pentru ca, după aceea, să fie contestată la Curtea Constituţională. S-ar putea ca noua lege a lustraţiei, discutată şi adoptată de comisia Camerei Deputaţilor (care e şi instanţa decizională) să dea o nouă viaţă CNSAS-ului care, după nenumăratele procese, contestaţii, conflicte, compromisuri şi gafe, a ieşit slăbit din lupta cu fantomele comunismului. Legea îşi propune să facă ordine în dulapul cu schelete şi dreneze apele politicii de consistentele resturi ale comunismului, de la şefii de post şi bătăuşii securităţii, la membrii Marii Adunări Naţionale.
Moment simbolic, la fix 20 de ani de la adoptarea Proclamaţiei de la Timişoara. Iar dacă am învăţat un lucru este că toate aceste potriveli simbolice sunt profund dubioase. Căci, după cum spuneam, fiecare măr din paradisul politic este mâncat de un vierme. Iar legea lustraţiei nu face excepţie. Unul dintre iniţiatorii ei a fost sacrificat ritual în piaţa publică pentru că, acum trei decenii, era informator devotat al Securităţii.
Adoptarea acestei legi ar demonstra că, de 20 de ani, ameţiţi de aburii tari ai promisiunilor şi propagandei, românii au ales, numit, desemnat sau acceptat în posturi esenţiale din administraţie, politică, poliţie sau justiţie, indivizi lustrabili în proporţie de peste 50 la sută. Aceasta e jumătatea toxică a paharului. Din cealaltă îşi astâmpără setea oamenii obişnuiţi.
