Cîinii latră, caravana trece. Nici o schimbare în comportamentul casieriţelor Gării de Nord. Tot de mici mişmaşuri şi chilipiruri sînt preocupate. E aceeaşi veche poveste, care durează ani de zile. Le întrebi cît costă biletul pînă la Soroca. Îţi spun că 59 de lei. În realitate el costă 58 de lei şi 50 de bani. Şi, fireşte, casieriţele nu-ţi mai dau restul de 50 bani, dacă nu te revolţi.
Repet, această stare de fapt e una permanentizată. Un prieten mi-a zis că la fel procedau casieriţele avide şi înaintea strămutării Gării de Nord, înaintea apariţiei monedei naţionale. Avem de-a face, prin urmare, cu un nărav foarte vechi.
E un fel de business care, probabil, le aduce nişte venituri suplimentare măricele. Dacă ele practică această schemă cu pasagerii tuturor rutelor, reuşind să şterpelească de la cineva 50 de bani, de la altcineva 20 sau 30 de bani, sînt convins că într-o lună adună o sumă frumuşică. O adună pentru că asemenea revoltaţi ca mine sînt puţini. La noi lumea e bună la suflet sau neatentă.
Anul trecut am sunat-o pe şefa Gării de Nord care s-a arătat profund nedumerită. Ea habar nu are că ale ei casieriţe şterpelesc bănuţii concetăţenilor. I-am spus că sînt ziarist şi că am de-a face cu aceste deprinderi rele ani în şir. Şefa mi-a zis să-i trimit prin fax o plîngere însoţită de biletul de călătorie, iar şi mai bine - nişte dovezi palpabile.
N-am mai avut timp atunci să-i scriu o plîngere. Şi nici biletul nu-l păstrasem. Dar mă întreb: nu e suficient oare că am informat-o? Oare nemulţumirea unui ziarist nu poate fi un punct de plecare pentru o analiză a stării de fapt? De ce şefa aşteaptă să organizez eu flagrantul delict cînd e de ajuns să trimită orice om la casele gării care să ceară un bilet pînă la Soroca? E un lucru prea complicat ăsta pentru o şefă? Nu cred.
Faptul că între timp năravurile casieriţelor nu au dispărut arată cît de mare e preocuparea şefii pentru corectitudine. În aparenţă, cacealmaua practicată de casieriţele Gării de Nord nu pare gravă. Că doar nu avem de-a face în acest caz cu furturi de milioane. În realitate, faptul e grav de-a binelea. Nu poţi schimba viaţa societăţii, chiar şi votînd partidele care luptă pentru „dreptate”, dacă tu însuţi nu te schimbi, dacă tu însuţi nu ai puterea să renunţi la deprinderile rele.
