Linkuri accesibilitate

Prezența la Parada de 9 mai la Moscova, factor destabilizator la Chișinău


Constantin Tănase scrie în Timpul ca a remarcat ieri, inainte de re-semnarea Declaratiei de independenţă, cum majoritatea reporterilor îi asaltau pe Petru Lucinschi, care n-a votat declaratia in 1991. Personalităţi ca ex-premierul Mircea Druc şi fostul Ministru al Culturii, Ion Ungureanu, adevăraţii făuritori ai Declaraţiei de Independenţă stăteau singuratici, nederanjaţi de presă.

Ruşii au motive sa cante astazi ceva de genul: „imi pare bine ca ai luat ţeapă”, constată, in Jurnal de Chisinau, Petru Bogatu. Chişinăul a muşcat momeala Moscovei. Kremlinul a aratat cum poate destabiliza o putere politica indezirabila fara sa-i declare oficial razboi. Igor Smirnov, liderul tiraspolean este citat in ziarul Adevărul Nistrean: „Deja atunci, in timpul Marelui Razboi, se călea caracterul poporului nostru. Acest caracter a ajutat nistrenilor si in anii 90 sa-si apere dreptul de a trai pe pamantul natal.”

Din ziarul de limba rusă Panorama aflaţi ce asemanari au gasit jurnaliştii între Mihai Ghimpu şi Adolf Hitler.

Iar Cotidianul românesc titrează: Putin, Băsescu şi Ştefan cel Mare, agenţi electorali în Moldova. În timp ce salariile rămân cele mai mici din Europa, moldovenii sunt hrăniţi cu simboluri: restabilirea Declaraţiei de Independenţă şi disputa participării la parada Victoriei de la Moscova. În vederea iminentelor anticipate, liderii Alianţei doresc să „seducă” un electorat cât mai divers şi numeros, opinează editorialistul de la Cotidianul.
XS
SM
MD
LG