Linkuri accesibilitate

Deputații AIE decid reconstituirea Declarației de independență


În locul comuniștilor boicotori, rolul de opoziție incisivă și l-a asumat grupul Țurcan care a contestat și revenirea la denumirea de Ziua Independenței

Cu exceptia fractiunii comunistilor, care continua sa boicoteze sedintele legislativului cerind dizolvarea parlamentului si numirea datei alegerilor anticipate, parlamentarii au revenit astazi in sala de sedinte dupa o pauza de trei saptamini. In lipsa comunistilor, rolul de opozitie parlamentara nu a ramas vacant, fiind asumat de fostul comunist Victor Stepaniuc care s-a opus practic majoritatii proiectelor inaintate de alianta de guvernamânt, acestea vizind in mare parte probleme identitare cum ar fi independenta, drapelul si sarbatorile nationale.

Dupa ce au aplicat tactica boicotarii, calificata alteori de arcul de guvernamint drept „santaj” deghizat, grupul lui Vladimir Turcan a revenit in sala Parlamentului. Cei cinci legislatori parasisera sedinta in plen in semn de protest impotriva refuzului majoritatii de a se da curs revendicarii lor de a se constitui intr-o fractiune parlamentara cu acte in regula. Chestiunea n-a fost inclusa nici astazi pe agenda parlamentului, urmind sa fie examinata la sedinta urmatoare propunerea celor cinci fosti comunisti de a fi recunoscuti drept grup parlamentar cu beneficiile birocratice de rigoare. Pentru asta ar trebui sa fie schimbat regulamentul in vigoare care spune ca fractiunile se constituie in primele 10 zile de la formarea legislativului. Daca grupul lui Turcan va obtine identitatea de fractiune va putea delega reprezentanti in delegatii permanente, va fi consultat la numirea in functii a unor demnitari, si, nota bene, va beneficia de asistenta logistica ce se cuvine fractiunilor.

Ca sa-si asigure vizibilitate informala membrii grupului Turcan au fost astazi mai incisivi ca alta data. Victor Stepaniuc a contestat astazi reconstituirea declaratiei de independenta, distrusa in timpul protestelor din aprilie 2009, dar si revenirea la denumirea de Ziua Independentei pentru sarbatoarea de pe 27 august, in loc de Ziua Republicii, cum a fost rebotezata de comunisti. Victor Stepaniuc s-a opus si propunerii guvernului ca pe 27 aprilie sa fie sarbatorita Ziua drapelului de stat.

Iata doar citeva dintre replicile deputatului. „Semnarea inca o data a Declaratiei de Independenta ar fi un pas "derutant" si ar crea un precedent confuz. Pe 27 aprilie 1991 a fost adoptat tricolorul, dar nu si simbolica de stat. Stema a fost votata abia pe 3 noiembrie, aceasta zi ar fi potrivita pentru sarbatoarea drapelului.”

Parlamentarii din alianta au votat insa pentru cele trei hotariri, lasind fara atentie propunerile lui Stepaniuc. Alianta a dispus de cvorum fara voturile grupului Turcan. Dar e destul ca doi deputati din alianta sa nu se prezinte la sedinta plenara ca voturile grupului Turcan sa devina extrem de utile pentru majoritatea guvernatoare. Un deputat mai bengos imi spunea astazi ca este exact ca in snoava cu Pepelea care a vindut casa dar nu si cuiul din tinda ca sa poata veni la orice ora sa-si puna acolo palaria.
Previous Next

XS
SM
MD
LG