Linkuri accesibilitate

21.04 - București: Dezbateri în jurul aplicării Legii Lupu


Vasile Lupu i-a trimis preşedintelui PNŢCD, Ion Diaconescu, o scrisoare în care arată că ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nu a făcut aproape nimic pentru legea de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere.


21 aprilie 2000

Actualitatea românească. (Moderator: Sabina Fati)

Legea Lupu și aplicarea ei dezbătute în PNȚCD.

Vicepreşedintele PNŢCD, Vasile Lupu, readuce în discuţie faptul că exploatarea pădurilor private continuă chiar şi după intrarea în vigoare a legii retrocedării terenurilor agricole şi pădurilor. Lupu a spus că este nemulţumit de felul cum se implică ministrul de resort, Romică Tomescu, în rezolvarea acestei probleme, cerându-i acestuia demisia.

Conducerea PNŢCD a analizat activitatea lui Tomescu afirmându-şi sprijinul politic faţă de acesta. Lupu i-a trimis preşedintelui PNŢCD, Ion Diaconescu, o scrisoare prin care arată că ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nu a făcut aproape nimic pentru legea de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere, întrebând cine îşi asumă răspunderea pentru consecinţele exploatării pădurilor private după ce legea 1/2000 a instituit dreptul proprietarilor la retrocedarea pe vechile amplasamente.

Legea 1/2000, cunoscută sub numele de Legea Lupu, întâmpină rezistenţă în special din partea celor ce administrează actualmente pădurile. În scrisoarea adresată lui Ion Diaconescu, liderul ţărănist spune că nu poate înţelege „de ce între marile sacrificii suportate de cetăţenii români în înfăptuirea reformei nu pot fi oprite profiturile incontrolabile obţinute din exploatarea disperată a pădurilor foste proprietăţi private, ce urmează a fi retrocedate”.
XS
SM
MD
LG