Moţiunile simple pe tema educaţiei şi a transporturilor discutate recent au trecut ca o boare pe deasupra viilor. Opoziţia a strâns cu greu semnături pentru susţinerea lor, dar a pierdut la scor când s-a pus problema votului. Dacă, îndată după alegerile parlamentare, între putere şi opoziţie nu exista decât o diferenţă de tupeu şi lăcomie, acum s-au adăugat şi cohortele de transfugi care-şi spun independenţi şi care, paradox permis de lege, nu şi de logică, au devenit partid, aspirând să devină principalul partener de guvernare al Partidului Democrat Liberal.
Independenţii lui Gabriel Oprea privesc în viitor. Nu degeaba sunt în unanimitate de acord cu creşterea pragului electoral la 10 la sută făcând dacă nu imposibilă, cel puţin improbabilă prezenţa Uniunii Democratice Maghiare în viitorul parlament unicameral. Căci, încă de pe-acum, pestriţa oaste de pripas adunată de generalul Oprea tinde să depăşească acest procent parlamentar. Aşadar, puterea din România ar urma să fie reprezentată, dacă s-ar păstra algoritmul care funcţionează astăzi, de PDL, partid de centru dreapta şi de o adunătură fără program politic, dar cu o mare foame de putere. UDMR, formaţiune asimilată curentului popular european, dar fără altă doctrină decât autonomismul lor tot mai echivoc, ar dispărea de pe scena politică, lovită de fatalitatea celor 8 procente câştigate cu consecvenţă.
Votul uninominal, pentru care unii şi-au sacrificat onorabilitatea publică, a devenit doar ocazia lansării în cursă a unei echipe de politicieni deosebiţi doar de culoarea tricourilor politice, dar animaţi de aceleaşi aspiraţii pentru funcţii, putere şi bani. Nu-i deosebesc decât rapiditatea şi voracitatea. Acest fenomen este tot mai evident.
Nu trece zi să nu dezerteze tot mai mulţi parlamentari ai opoziţiei care pretind că partidul-mamă şi tată nu-i mai atrage ca voinţă şi reprezentare. Cel mai afectat pare a fi Partidul Social Democrat ale cărui procente sunt topite de entuziasmul cu care dezertorii încing potecile către partidul rival condus de Emil Boc.
Rezultatele alegerilor din 2008 nu mai au nicio legătură cu structura parlamentară de acum. Oricum, legea electorală care prevedea alegeri uninominale, socotită o întorsătură decisivă pe calea către democratizarea politică, a fost făcută zdrenţe de critici, taxaţi pe-atunci ca nedemocraţi şi criptocorupţi, realitatea dându-le însă dreptate - în zeci de cazuri, aleşii au fost codaşii clasamentelor, transformaţi în prinţi de sistemul repartizării voturilor.
Voinţa electorală a trecut, aşadar, printr-o complexă, labirintică şi, de multe ori, dubioasă operaţiune matematică în urma căreia au fost împinşi pe fotoliile parlamentare indivizi care au primit doar câteva voturi. Aceea a fost prima distorsionare a voinţei alegătorilor, o nouă demonstraţie că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Dar distorsiunea continuă cu o diversiune-constituirea grupului de independenţi politici, tot mai dependenţi de semnalele primite de la Cotroceni şi de propunerile de nerefuzat ale guvernului. Parlamentarii dezertori au transformat opoziţia într-un accesoriu al democraţiei.
Ce contează este puterea formată din două nonpartide şi un partid (PDL) pe care Traian Băsescu l-a acuzat de bolşevism şi, pentru a-l democratiza, i-a ordonat să vină la Cotroceni pentru reformare. Nu degeaba spunea Elena Udrea, fostă consilieră a preşedintelui, actual ministru, că României i-ar trebui o dictatură luminată. Luminată de cristalele ei Swarovski.
