În jurnalul său de corespondent de astăzi, Traian Ungureanu - despre capete rase, capete plasate între căşti de i pod –uri şi capete anexate la ţigară ca prilej de diferenţiere între britanici şi europenii continentali…
Încă două trei deosebiri care comunică mai bine decît ultimul sistem GPS că locul vizitat nu e britanic. Mai întîi, numărul redus al capetelor rase. Această modă care impune obligaţia calviţiei e obiectul unei amnistii largi în Europa continentală. Tinerii nu simt nevoia să îţi arate desenul osos al craniului, pur şi simplu pentru că dorinţa de diferenţiere pe care o simt francezii, italienii sau spaniolii e mai importantă decît comoditatea sau dorul de uniformitate.
Altă diferenţă - care marchează, însă, acelaşi raport - e numărul mare de oameni plasaţi între căştile Ipod-ului în Marea Britanie şi numărul lor mult mai redus în spaţiul european continental. Ceva mai subtilă e diferenţa de relaţii cu animalele. Iubite dar excluse din nenumărate zone publice britanice, animalele de companie, cîinii în special, sînt admise peste tot în Europa continentală: în trenuri, în restaurante - unde primesc porţii de simaptie de la chleneri - în şcoli şi taxiuri.
Sistemele de transport în comun sînt deasemenea experienţe complet divergente. Pe continent, transportul urban tinde spre organizare perfectă şi comfort aproape ostentativ. Tramvaiul e, în varianta sa foarte tehno, o realitate fixă în oraşele de pe continent. La Londra, sistemul e strict funcţional iar tramvaiul e o dispariţie străveche. Pasagerii nu au un exces de variante şi trebuie să fie plini de iniţiativă turistică.
În sfîrşit, regimul fumatului dezleagă secretul diferenţelor. Interzis dar tolerat în neumărate spaţii publice continentale, fumatul e o crimă la limita genocidului în spaţiile britanice. Un rigorism acerb face, şi azi, din britanici cele mai dogmatice fiinţe publice. Puritanismul n-a dispărut. S-a transformat în conformism şi, din fericire, a trecut Canalul Mînecii cu pierderi masive.
