13 aprilie 2000
Actualitatea românească. (Comentator: Octavian Paler).
O descoperire penibilă.
În toamna lui 1946, când au avut loc ultimele alegeri dinaintea instalării regimului de ocupaţie, nu aveam drept de vot, condiţia de bază fiind vârsta majoratului. Îmi amintesc doar că întreg satul meu a votat cu ochiul, nu fiindcă toţi ţăranii erau ţărănişti, sau simpatizanţi ţărănişti, ci pentru că aceea era modalitatea de a spune nu tancurilor sovietice. Când s-a transmit rezultatul alegerilor, oamenii şi-au făcut cruce. Comunicatul îi anunţa că votaseră altfel decât o făcuseră în realitate.
„Campaniile electorale din timpul regimului comunist erau ceva mai rău decât nişte parodii, nişte simulacre. Erau nişte farse groteşti pe care nimeni nu le lua în serios”.
Campaniile electorale de după 1989, cele din ’90, ’92, ’96, deşi se spune că au fost libere şi corecte, au stat prea mult sub semnul pasiunii. „S-a votat emoţional, drept care nu le pot lua nici pe ele ca reper pentru a lămuri în ce măsură descoperirea pe care o fac în actuala campanie electorală e relevantă sau nu”.
Ceea ce se întâmplă cu actuala campanie electorală aminteşte de şedinţele de ură din Orwell, fiindcă este imposibil să se discute normal de adversarii politici. „Ceea ce mă crispează este că se discută cel mai adesea cu ură. (...) O ură care ţi se lipeşte vâscoasă de obraz, de urechi... ca într-un coşmar”.
Această ură a fost sesizată încă de la prima campanie electorală de după ’89, dar atunci se explica prin ura faţă de Ceauşescu. „De la extraordinara solidaritate din zilele lui decembrie ’89 am ajuns la un război psihologic româno-român care a înveninat multe spirite, a provocat multe sfâşieri şi traume, făcând să nu se mai vadă clar graniţa dintre patima şi intoleranţă”. Tranziţia nu a reuşit să dovedească o nouă solidaritate naţională prin care să se depăşească laolaltă dificultăţile ţării. Lucrurile s-au agravat.
„Murdăria actualei campanii nu este doar o problemă electorală, ci una naţională”. Pe ură, cel mai degradant probabil dintre sentimentele umane, nu se poate clădi nimic bun. Nu se ştie ce ne va oferi în continuare anul 2000 început deja sub auspicii foarte negative.
