Linkuri accesibilitate

START - un plus de securitate pentru Republica Moldova


Vlad Lupan
Vlad Lupan

Vlad Lupan: „Moldova poate să beneficieze din această implicare mai activă a Statelor Unite în zona Europei Centrale şi de Est”

Vlad Lupan: „Este un adaus de securitate pentru Republica Moldova, inclusiv, şi pentru regiune. În particular, pentru că, în sfârşit, prin aceste negocieri a fost eliminată, parţial, opoziţia Federaţiei Ruse vis-a-vis de Scutul Antirachetă. Evident, Scutul Antirachetă, amplasat în România, acoperă Republica Moldova. Şi, în acelaşi timp, prezenţa Scutului Antirachetă SUA în România presupune, probabil, interes mai sporit al Statelor Unite ale Americii vis-a-vis de Republica Moldova, care se află la hotar cu România, acolo unde este amplasat acest scut. O implicare mai activă a SUA în subiectele ce ţin de securitatea Republicii Moldova ne este de mare folos, pentru că SUA este un aliat natural al Republicii Moldova în aceaste circumstanţe.”

Europa Liberă: Medvedev, se pare, că merge pe contrasens cu stările de spirit din interiorul Rusiei.

Vlad Lupan: „Reacţiile vis-a-vis de START în permanenţă au fost negative în Federaţia Rusă. Însă, în realitate, le este mai convenabil să accepte acest tratat pentru că prin el, în sfârşit, pot să se descotorosească, să-şi minimizeze numărul focoaselor nucleare, salvându-şi în acelaşi timp faţa. În aceste circumstanţe, semnarea tratatului le permite lor diminuarea numărului de focoase nucleare până la un număr rezonabil, pe care Federaţia Rusă, cel puţin, ar putea să-l menţină din punct de vedere financiar şi tehnic.”

Europa Liberă: Unii analişti spun, totuşi, că Medvedev a obţinut ceva, care se presupune, dar nu se afişează. Ce beneficii, dividende ar fi câştigat Rusia?

Vlad Lupan: „Dividendele politice sunt, în primul rând, o relaţie mai bună cu SUA. O relaţie în care SUA este gata să facă anumite concesii vis-a-vis de Federaţia Rusă în domeniul Scutului Antirachetă. În primul rând. În rest, cred că a sporit şi flexibilitatea Rusiei şi flexibilitatea SUA, că le convine atât Washingtonului, cât şi Kremlinului. În al doilea rând dividendul de ordin politic – un dialog mai deschis, mai clar, mai direct cu Casa Albă din partea Kremlinului le este convenabil în esenţă ruşilor. Probabil, asta sunt cele mai importante lucruri pe care Federaţia Rusă le câştigă. Şi ar mai urma şi elementul numărul trei: implicarea SUA în zona Iranului, în zona Orientului Mijlociu. Şi susţinerea Federaţiei Ruse vis-a-vis de anumite acţiuni ale Iranului, astfel încât se poate implica pe subiectul Iranului mult mai activ decât anterior. Ceea ce şi–a dorit, de altfel, pentru că în permanenţă a mers pe ideea că Federaţia Rusă trebuie să fie implicată mult mai activ în zona Orientului Mijlociu. Pornind de la senzaţia, că în zona europeană situaţia este mai puţin flexibilă.”

Europa Liberă: Şi întrebarea tradiţională. Cum Republica Moldova este o zonă periferică, sau disputată, nu cumva Republica Moldova va fi iarăşi obiectul negocierilor şi va trece într-o altă zonă de influenţă?

Vlad Lupan: „Republica Moldova, în primul rând, nu este atât de importantă pentru aceşti doi jucători. Mult mai importantă este zona Mării Negre şi o strategie promovată de către SUA, în primul rând. Deşi la noi au circulat tot felul de zvonuri, inclusiv despre faptul că România ar fi interesată în zona Mării Negre. Nu este adevărat. România urmează strategia SUA în acest domeniu. Astfel, aş spune, că până la urmă, semnarea acestui document ar putea avea un impact mai pozitiv pentru Republica Moldova, decât negativ. Cred că nu e vorba de un târg pe Republica Moldova în sine. El nu poate fi un târg pe Republica Moldova, pentru că, aşa cum ziceam mai devreme, ea nu prezintă interes. În schimb, Republica Moldova poate să beneficieze din aceste circumstanţe şi din această implicare mai activă a SUA în zona Europei Centrale şi de Est.”
XS
SM
MD
LG