Linkuri accesibilitate

”Nu este o revoluţie”


Articol semnat de Joshua Keating în publicația Foreign Policy

Protestele împotriva guvernului lui Kurmanbek Bakiyev s-au intensificat de-a lungul săptămânilor, dar viteza cu care situaţia din Kirghistan a degenerat în haos şi violenţă miercuri, i-a surprins chiar şi pe cei mai dedicaţi observatori ai Asiei centrale. Evenimentele încă se scurg, şi este greu de spus cine va ieşi învingător în lupta pentru putere de la Bişkek. Dar nu este prea devreme să ne întrebăm dacă semnalele de avertisment nu au fost ignorate, dacă ţările din vest ar fi putut face ceva pentru a preveni vărsarea de sânge, şi cum să previi ca şi de această dată puterea să fie preluată de un guvern represiv, cum s-a întâmplat şi după Revoluţia Lalelelor din 2005.

„Este clar este că până şi cei mai puternici oponenţi ai lui Bakiyev nu se bucură de felul în care regimul a luat sfârşit. Am vorbit cu Edil Baisalov, un fost lider de opoziţie din Kirghistan participant la evenimentele din 2005, care din 2007 a trăit în exil în Suedia şi Statele Unite. Acum, se pregăteşte să se întoarcă acasă.

„Evenimentele de la televizor nu arată prea bine”, mi-a spus el, „Nu avem izul unei Revoluţii portocalii. Nu vedem protestatari paşnici, stând în piaţă cu lumânări în mână. În ciuda eforturile noastre de a organiza o mişcare naţională în jurul rezistenţei civile, aceasta a fost o revoluţie sângeroasă. A fost în mod cert provocată de regim şi de arestarea liderilor de opoziţie de săptămâna aceasta”.

Analistul Paul Quinn-Judge, din partea organizaţiei International Crisis Group cu sediul la Bişkek, spune că observatorii internaţionali nu trebui să să vadă în evenimentele din Kirghistan o revoluţie „colorată”.

„Nu avem de-a face cu o revoluţie, şi dacă cineva va începe să spună că este o revoluţie în următoarele zile, va trebui să respingem această interpretare”, a spus acesta, „Vestea proastă este că agitaţiile sunt spontane, şi în mare parte dezorganizate”.

Observatorii externi au mai căzut în această capcană. Quinn-Judge, fost editor şef la revista Time, bazat la Moscova în perioada 1996-2006, afirmă „Revoluţia Lalelelor nu a fost o revoluţie. Noi, jurnaliştii sântem cei care am botezat-o aşa sau i-am lăsat pe editorii noştri să o facă şi să distorsioneze istoria”.

Quinn-Judge spune că nemulţumirea faţă de guvernul lui Bakiyev care a dus la evenimentele de astăzi a crescut de-a lungul săptămânilor şi a fost impulsionată nu atât de represiunea politică, cât de foamete.

„Acum câteva săptămâni, guvernul a mărit brusc preţurile la gaz, apă şi electricitate”, a spus acesta. „Această mişcare s-a dovedit a fi ultima picătură pentru populaţia care în general este foarte apolitică şi gata de a lua orice le dă guvernul”.

Pe măsură ce nemulţumirile creşteau, guvernul lui Bakiyev a devenit tot mai represiv, ţinând sub control mass-media şi opoziţia politică.

Ce se va întâmpla acum? Liderii opoziţiei pretind că au luat controlul asupra ţării , dar nimeni nu pare să fie oficial responsabil .

Întorcând-se la Bişkek, Baisalov reflectă asupra lecţiilor experienţei din 2005, admiţând că există posibilitatea revenirii unui regim autoritar: „Din această revoltă, vom avea oare o revoluţie care va schimba ţara în bine, sau se va termina cu o lovitură de stat? Am crezut că prin înlăturarea familiei lui Akar Akayev, am dat o lecţie societăţii. Dar s-a dovedit că ne-am înşelat. Toţi cei care l-au urât pe Akayev înainte, urau un dictator. Nu trebuie să cădem din nou în această capcană”.
XS
SM
MD
LG