Stoicism creștinesc: drumul de la predestinare la nădejdea în Dumnezeu

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt.

Astăzi mi-am propus să caut răspuns la o întrebare, ce ne frământă tot mai mult. În grija cui este deznădejdea? Cum nu e treaba cezarului să se îngrijească de cele trei virtuţi teologice, credinţa, nădejdea şi dragostea, ce rezultă din porunca cea dintâi, am căutat răspunsul la această întrebare, apelând la doi distinşi interlocutori, care au harul de a păstori suflete omeneşti. Este preotul Vasile Ciobanu, de la biserica Sfântul Ierarh Nicolae, din comuna Costeşti, Ialoveni, şi scriitorul Vladimir Beşleagă.

Aşadar, suntem în vizită la preotul Vasile Ciobanu, la biserica Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Costeşti. Mai exact la Centrul social, ce activează pe lângă sfântul locaş, la propriu şi la figurat, pentru că se află chiar în curtea bisericii. Ne-am aciuat în mansarda, unde se întruneşte la repetiţie corul de copii. Este altitudinea cea mai potrivită pentru dialogul, ce se produce între preotul Vasile Ciobanu şi scriitorul Vladimir Beşleagă.

Vasile Ciobanu: „Noi, ce-i care am ajuns să credem în atotputernicul Dumnezeu, noi ştim, că chiar insăşi deznădejdea este o ofensă adusă lui Dumnezeu, deoarece el este atotputernic. El este atotputernic şi el ne-a dat multe făgăduinţe nemincinoase nouă, printre care: nici un fir de păr din capul vostru nu va cădea fără ştirea mea. Zice: căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi celelalte vi se vor adăuga vouă. Adică staţi, fiilor, liniştiţi, că tatăl vostru are grijă de ce vă trebuie vouă. Şi în multe rânduri Mântuitorul spune: păi dacă voi, răi fiind, daţi cele bune fiilor voştri, oare părintele ceresc nu va da tot aşa? Adică cine va cere, dacă fiul cere pîine, îi va da piatră? Sau dacă cere peşte, îi va da şarpe?

Dumnezeu are, poartă grija noastră. Noi degeaba ne îngrijorăm atât de mult. Noi dacă o luăm de la simplu, noi ar trebui să avem grijă oare de câte ori bate inima nostră în 24 de ore? Da oare va pompa ea sângele necesar? Şi am sta cu grijă, şi hai că intram în criză, că uite că ritmul nu e acelaşi. Gata, noi suntem într-o criză. Dar Tatăl nostru cel ceresc a pus mecanismul, l-a programat şi are grijă el. Şi a zis aşa: căutaţi mai întâi împărăţia, celelalte vi se vor adăuga vouă. Şi în toată ziua noi mai zicem şi altfel: Fie Doamne, Tată ceresc în voia Ta în cer şi pe pământ. Şi dacă eu ştiu, că Tata are grijă de mine şi eu sunt copilul lui, mai am eu griji din astea? Eu am grijă să nu încalc iubirea Tatălui, să nu fac ceva neplăcut Tatălui meu. Relaţia dacă o luăm între Dumnezeu şi om este relaţia dintre părinte şi copil. Şi atunci eu trebuie să ştiu să-mi cer iertare dacă am greşit şi să caut una, să nu îl întristez pe Tatăl meu. Şi ce înseamnă aceasta? Să nu încalc poruncile, care El mi le-a dat. Să procedez precum El mi-a făgăduit că voi fi fericit. Dacă voi fi iubitor de dreptate, dacă voi fi curat cu inima, dacă voi fi iubitor, făcător de pace, cele nouă fericiri. Deci toate mi le-a dat, toate regulile de circulaţie mi le-a dat.”

Europa Liberă: Inclusiv capacitatea de a respecta Decalogul.

Vasile Ciobanu: „Deznădejdea este păcat. Ruşii spun: unînie greh. Adică tristeţea aceasta, deznădejdea e desconsiderarea Atotputerniciei lui Dumnezeu. Dar şi o prietenie, dacă eu cât de puţin am neîncredere în prietenul meu, nu mai este prietenie, gata, nu mai este prietenie. Este fisură. Sau am încredere totală, sau n-am. Aşa-i şi cu credinţa: sau cred, când zic: cred. Sau, dacă nu cred, oleacă cred, oleacă nu mai cred, asta de acuma este o situaţie foarte lunecoasă. Este fariseism şi de acuma nu mai ai nici suportul trainic sub călcâi.”

Europa Liberă: Adică, dacă vă înţeleg corect, Dumneavoastră spuneţi, că, în interiorul omului care crede, este incorporat şi mecanismul de autoreglementare şi autocontrol?

Vladimir Beşleagă: „Numai trebuie să asculţi de el. Să asculţi de el. Se ascunde in adâncul inimii. Şi acolo te duci, acolo este Dumnezeu, acolo este sălaşul, în adâncul inimii. Dacă mergi împotriva inimii tale, mergi împotriva lui Dumnezeu.”

Vasile Ciobanu: „Sigur că da. Fiindcă conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om şi mereu te mustră, dacă faci ceva. Şi mereu. Şi dacă furul dacă se duce la furat, el se duce noaptea, să nu-l vadă nimeni. Că conştiinţa îi spune, că face rău şi el ştie că face rău.”

Vladimir Beşleagă: „Ştie. Şi îşi face lui rău.”

Vasile Ciobanu: „Da. E alegerea lui cea rea. Dar un om, care şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, el este senin. El de-acuma ştie ce este în accesul său, ce poate rezolva el. Şi ce nu, este în controlul celui de deasupra tuturor, a lui Dumnezeu şi de aceea este senin.”

Europa Liberă: Eu totuşi vă întrebam, dacă pe oameni o să-i ajute mai mult să înţeleagă că au nevoie de suflet.

Vasile Ciobanu: „Oamenii mai ştiu că sunt lucruri trecătoare.”

Vladimir Beşleagă: „Domnul Vasile, noi judecăm, sau, în cazul de faţă, întrebarea o formulăm în spiritul secolului sau civilizaţiei consumiste, a folosului. Adică, cum se zice asta? Filozofie funcţională. Adică, eu o să mă întorc la credinţă numai în cazul, când sânt sigur, să am certitudinea că această credinţă o să-mi dea mie folos, de folos. Uite, dacă punem întrebarea aşa...”

Vasile Ciobanu: „Ca la bancă. Asta este atitudinea contabilicească.”

Europa Liberă: Bine, încerc să rectific. Eu aş spune aşa: oare spaima, provocată de criză, îi va determina pe oameni să renunţe la consum, să renunţe la meniurile opulente, pe unii din nevoie, nu mai au bani şi îi determină să nu mai cumpere lucruri inutile.

Vasile Ciobanu: „Alţii postesc, că-i de folos.”

Europa Liberă: Exact. Şi atunci iată, dacă spaima asta, s-o numim convenţional, îi va ajuta sau nu?

Vasile Ciobanu: „Creştinul n-are frică de nimic pe lumea asta, dacă este autentic creştin. El ştie, că toate sunt în mîna Domnului şi el se teme de un lucru. El nu se teme de autorităţile trecătoare, care vin şi se schimbă una pe alta. El nu se teme de moarte, ştiind că este o metamorfoză şi o trecere din temporalitate în veşnicie. El se teme de un singur lucru: de păcat. Asta este teama creştinului. Iar fel de fel de crisisuri, sau cum mai sunt ele, în măsura în care conştiinţa este curată. Dacă este curată, de judecată nu te temi şi orice crisis este o judecată, dacă traducem de la etimologia rădăcinii sale. Şi atunci, într-adevăr, dispoziţii din astea fataliste, sau panicarde, asta nu este propriu unui creştin. El este un om fericit tocmai prin faptul că l-a găsit pe Dumnezeu.”

Vladimir Beşleagă: „Întrebarea domnului Vasile eu o înţeleg şi e o întrebare justificată. Dar mie mi se pare că ea, cum se zice, e un pic, nu ştiu cum...”

Europa Liberă: Ziceţi-i direct.

Vladimir Beşleagă: „Că e provocatoare. Este una. Dar sărăcia, sau pauperitatea, sau lipsurile, şi credinţa, ele sunt compatibile. Ştii? Pentru că viaţa austeră, viaţa care-şi limitează necesităţile, ele se întâlnesc şi merg împreună. Numai setea de lux nu poate să se împace cu credinţa şi cu austeritatea. Deci, ele undeva, nu se ciocnesc una cu alta, ele se întâlnesc. Un trai modest, un trai mai auster, mai cu lipsuri şi cu credinţa se întâlnesc şi sunt compatibile aici. Deci ele nu sunt...”

Europa Liberă: Bine, dar nu poţi îndemna pe toată lumea să facă sihăstrie. Să se retragă în condiţii austere.

Vladimir Beşleagă: „Nu e vorba de sihăstrie. E vorba de altceva. E vorba, că noi din ce societate am ieşit? Din societatea totalitară sovietică şi acuma suntem într-o altă societate, tot autoritară, şi nu ştiu cum. Şi atâta lume a luat calea pribegiei prin alte ţări, pentru că nu vrea să coboare la un nivel de trai mai modest. Vrea totuşi, cât de cât să se menţină.”

Vasile Ciobanu: „Mai este şi fudulia.”

Vladimir Beşleagă: „Da, mai este. Şi se fac nunţi bogate, şi se fac cutare banchete. Hai, că oamenii cu venituri mari, cu profituri e una. Dar şi la oamenii iştelalţi tot caută să fie. Deci, şi aici este un fel de perpetuare a unor deprinderi, formate în regimul acela vechi, când se făceau corturi mari şi se făceau nunţa mari şi acuma nu mai poate să facă. Pentru asta el pune la bătaie familia, se duce şi leapădă copiii, tot. Nu toate naţiunile şi nu toate popoarele care sunt, sau au fost ex-sovietice au procedat aşa. Altele au rămas acasă şi au reuşit să schimbe, să rupă. Ai noştri au luat-o din loc, s-au dus prin Italia, s-au dus prin Portugalia, s-au dus pe undeva. Aici s-a format un vacuum şi s-a format o climă propice pentru diferiţi aventurieri şi tipi politici din ăştea, care domină şi profită. Aici este defectul nostru, care nu este numai naţional. Care nu ţine numai de epoca aceasta a industrializării. Sau a societăţii de consum. Dar ţine de mai departe. Omul nostru uneori nu cutează a înfrunta greutăţile. Dar le evită, se duce într-o parte.”

Europa Liberă: Eu insist asupra aspectului ăsta: că ambii distinşii mei interlocutori sunt prin definiţie sociologi. Dumneavoastră lucraţi cu oameni de diferite categorii, ştiţi cum să-i îndrumaţi. Şi de asta întrebarea mea este: iată răspântia asta, răscrucea în care, veniţi din societatea de consum sau spre societatea de consum, ne va ajuta să devenim mai credincioşi, ne va ajuta să avem mai multă grijă de suflet decât de trup, sau nu?

Vladimir Beşleagă: „Cred că lumea se întoarce la credinţă, pentru că beneficiază de libertate, în primul rând. Iar dacă un preot, sau un slujitor al bisericii poate să influenţeze sau nu poate - aici e aşa cum a spus Mântuitorul: sunteţi pescari, pescuiţi sufletele, aduceţi-le la credinţă. Cum le-a spus apostolilor.”

Europa Liberă: Părinte, pronosticul Dumneavoastră.

Vasile Ciobanu: „Da, profeţii au fost organele Duhului sfânt în Vechiului Testament. Prin ei a venit la omenire revelaţia divină. Desigur, că eu pe Nostradamus nu-l pun în categoria aceasta. Este un caz cu totul aparte, nu intră în tagma profeţilor. Şi mai avem revelaţia de la însuşi Fiul lui Dumnezeu. Deci, revelaţia evanghelică, revelaţia Noului Testament, care este revelaţia deplină dată omenirii. De acolo noi alimentăm speranţa şi sufletul nostru. Noi ştim că va fi Pământ Nou şi Cer Nou. Adică chiar şi criza ecologică, cât de acută n-ar fi ea, nu ne sperie pe noi. Dar, probabil, Dumneavoastră vorbiţi, adică ce soluţie dăm la oamenii ăştea oropsiţi, sărmanii.

Păi să ştiţi, că, de exemplu, eu am cunoscut o bătrână la Nisporeni, care era bolnavă de cancer, sărmana, mama unui prieten de al meu. Şi fiii îi tot propuneau să-i aducă medicamente, care să-i uşureze durerile, să-i aducă morfină, să-i aducă una-alta. Şi ea a zis – nu! Câte mi le-a dat Dumnezeu să le pătimesc în lumea aceasta, toate le voi purta, ca să mă duc cu conştiinţa curată la Dumnezeu. Şi n-a acceptat nimic. Şi a dat o lecţie extraordinară de stoicism creştin, aşa de nădejde şi de speranţă. Ne-a dat-o şi nouă, şi fiilor săi. Şi nu ştiu de o să am eu puterea, dacă, ferească Dumnezeu, poate mă port pe picioare până la ultima suflare, dă Doamne, dar dacă intri într-o criză din aceasta, să fii cu aşa bărbăţie şi cu aşa seninătate şi să înfrunţi toate acestea. Ea era într-o criză extremă, să zicem aşa. Că şi speranţa trupului nu mai era. Că ea păşea spre moarte şi ştia lucrul acesta. Şi putea să-şi uşureze durerile, dar n-a dorit. N-a dorit.

A biruit sufletul ei înălţător către Dumnezeu. Şi cu speranţă deplină către Creatorul şi Salvatorul şi celelalte le-a dat pe partea secundară. Ştiind că haina veche oricum se duce la cei doi metri pătraţi ai săi şi îşi ia rămas bun de la ea. Ea a luat partea cea bună. Ea a stat în nădejde, în speranţă şi în dragoste, care sunt stâlpii credinţei. Şi astfel s-a dus senină, s-a dus conştientă. Iată cum ar trebui să se comporte un creştin în orice fel de criză. Acest lucru l-aş recomanda tuturor creştinilor, care ne ascultă şi tuturor celor care să dea Domnul să vină la creştinism. Ce fel de altfel de ecuaţii alimentare, sau reţete, sau mai ştiu eu ce reţete economice, să mai dăm lumii? Că s-au încercat de toate. Acuma e vorba că au fost bune naţionalizările şi controlul statului, alţii mai mizează şi pe valorile capitalului. Teoriile se răstoarnă, realităţile tot aşa. Rămâne ca o coloană vertebrală relaţia omului cu Dumnezeu, cu Creatorul său. Celelalte devin secundare. Asta-i sursa, asta-i speranţa.”

Vladimir Beşleagă: „Asta-i este şi principiul şi rostul artei. Arta, sau, în special, să zicem literatura, sau frumosul, sau esteticul, îl învaţă pe om să conceapă şi să perceapă lumea ca un tot întreg. Nu pe parcele, că uite aici e un hop, aici e un lipsă de ceva...”

Vasile Ciobanu: „Da. Şi dăinuie în măsura în care se sprijină pe valorile evanghelice, ca la Dostoevschi, de exemplu. Asta este culmea.”

Vladimir Beşleagă: „Lumea ca un tot întreg şi atunci omul este absolut parte integrantă şi armonioasă a lumii. Nu se lasă lovit, înfrânt, aşa cum ne învaţă Mântuitorul, de lucruri întâmplătoare aşa. Prin asta se întâlneşte arta şi cu Creatorul.”

Vasile Ciobanu: „Iată, de exemplu, multe filosofii ale lumii se îndreaptă spre faptul, cum să uşureze existenţa omului pe pământ. Cum să-i dea o speranţă, ca să-l lipsească de suferinţă, să trăiască el aşa, într-o complacere, într-o comoditate, într-un confort pe lumea aceasta, lumea se zbate, lumea se zbate frenetic în această direcţie, mai ales în ziua de astăzi. Iată, de exemplu, filosofia budistă, tot aşa, cum să se elibereze omul de suferinţă, cum să le înlăture pe acestea, cum să se unească cu neantul, să intre în Nirvana şi aşa mai departe. Să meargă din fiinţă în nefiinţă. Păi noi, creştinii, ne bucurăm că Dumnezeu ne-a adus din nefiinţă în fiinţă, şi altfel nu putem accepta şi ştim, conştienţi suntem, că trupul acesta va suferi dureri, adica el este supus stricăciunii, că el este supus bolilor, frigului, foametei, etc.

Şi Mântuitorul tot aşa zice: În lumea aceasta tristeţe veţi avea. Hai să zicem: în lumea asta crisisuri veţi avea. Dar îndrăzniţi, că eu am biruit lumea aceasta, nu? Iată, care este soluţia, împotriva oricărei crize, de orice fel n-ar fi ea, materială sau ideologică, sau politică, sau mai ştiu eu ce fel de crisisuri. Creştinul păşeşte peste toate acestea. El le depăşeşte, el priveşte înainte. Nu se împotmoleşte în chestiuni din astea, teorii din astea, cu teorii şi doctrine inventate ieri-alaltăieri. El vede coloana vertebrală a sa. Mai ales noi, din neam creştin de 20 de secole. Cu această tradiţie, care s-a impregnat în toţi porii şi osatura organismului nostru spiritual şi etnic chiar, cu excepţii, că noi de acolo ne alimentăm. Şi noi doar prin aceasta vom depăşi tot felul de crize.”

Vladimir Beşleagă: „Dacă vine Mântuitorul şi aduce noua credinţă, care se bazează pe iubire, vine să răstoarne toate lucrurile care au fost până la el, pentru că ura naşte ură şi iubirea naşte iubire. Şi dacă omul îşi ia ca principiu de viaţă iubirea, sau dragostea pentru aproape, atunci el nu numai că pe alţii îi ajută, sau îi sprijină, el pe sine însuşi se sprijină. De aceea credinţa Mântuitorului, ceea ce este principiul suprem, este ceea ce este gloria vieţii, al existenţei umane. Şi al doilea moment...”

Vasile Ciobanu: „Deci dăruind, vei dobândi, spune Nicolae Steinhardt, are şi o carte: Dăruind, vei dobândi”. Este un secret al creştinătăţii.”

Vladimir Beşleagă: „Da. Secretul fericirii. Iar Mântuitorul vine... Vezi că viaţa este un labirint, în care te loveşti ba de un perete, ba de un zid, ba de altul. Dar omului i s-a deschis, pentru prima dată în istoria umanităţii, dreptul şi posibilitatea de a alege între bine şi rău. Până atunci era fatuum. Până atunci era destin. Ţi-a fost scris aşa, aşa ai să fii, orice ai face, orice te-ai zbate. Mântuitorul a venit şi a spus: tu alegi! Tu esti cel care alegi!

Vasile Ciobanu: „Ţi-am dat viaţa şi moartea: alege!”

Vladimir Beşleagă: „Alege: răul sau binele şi în felul ăsta omul alege şi ce alege el, depinde de dânsul.”

Vasile Ciobanu: „Sigur că da. Sigur că da.”

Vladimir Beşleagă: „Cea mai mare descoperire care a cuprins ...”

Vasile Ciobanu: „Dacă ar fi o karmă, atunci n-ar mai exista nici noţiunea de iubire, de milostenie, de iertare de păcate. Adică, dacă eu sunt automat programat, nu mai pot să mă schimb, aceasta este o teorie calvinistă, care a otrăvit creştinismul. Dar noi ştim că este dragostea şi omul poate să fie iertat. Omul este căzător. Dumnezeu zice: de câte ori vei cădea, scoală-te fiule. Să iertaţi de 70 de ori câte şapte şi astea sunt relaţiile. Şi mai zice prorocul, zice: nu vă nădăjduiţi în boier şi în fiii oamenilor, întru care nu este mântuire. Asta se referă şi la alegeri şi la tot. Ei şi duhul lor se vor întoarce în pământul său. Din ziua aceea vor dispare toate gândurile.

Deci, nu vă nădăjduiţi în boieri şi în fiii oamenilor, adică mai ştiu eu în ce fel de structuri omeneşti, care, după cum ne-a arătat istoria şi noi din punctul de vedere al secolului 21 prea lesne putem analiza, că avem prea multe fapte acumulate din istorie, cum s-au prăbuţit teoriile, s-au prăbuşit imperiile, s-au prăbuşit fel de fel de doctirne. Şi nu se va prăbuşi numai biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor birui. Şi aici a pus punctul pe i domnul Vladimir, când a zis că dragostea le depăşeşte pe toate. Dragostea este cea care încheagă toate, din care izvorăsc toate, care dăruieşte, care crează, care dă speranţă, care vindecă rana, care tămăduieşte. Dragostea înseamnă dăruire. Formula e simplă: procedaţi cu oamenii aşa cum doriţi să procedeze şi ei cu voi. Şi atunci se formează într-adevăr în jurul acestui om se formează un echilibru social, o echitate socială, o dreptate socială şi de aici porneşte mai departe. Aşa să vă comportaţi în lume, ca văzând oamenii, ca faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri. Asta li se recomandă creştinilor. Printre altele, se mai spune că vă trimit pe voi ca miei în mijlocul lupilor, căci lumea aceasta, totuşi, este axată pe răzbunare, care răzbunare nu are nimic de a face cu creştinismul.

Creştinismul le depăşeşte, stingând în sine ura şi răutatea care se înmulţeşte în lume. Şi în măsura în care vom putea stinge în noi aceasta şi oferi lumii reţete de păstrare a conştiinţei sănătoase, de păstrare a relaţiilor între noi, aşa cum dorim să păstreze şi alţii cu noi. Şi asta este o democraţie. Asta este cel mai corect înţeles aici. Nu fă altuia, ce nu-ţi place ţie, adică iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Cu alte cuvinte, aşează-te în locul lui şi vei vedea cum îi este lui.”

Europa Liberă: Pe final, vreau să vă întreb: imaginaţi-vă că sunt un, îndrăznesc eu să cred, un amic al Dumneavoastră şi vin să vă cer un sfat practic: de la ce să încep mîine, poimîine. Exact primul pas spre ceea ce spuneţi Dumneavoastră. Un lucru extrem de convingător şi mare, dar trebuie să începi de la primul pas. Care ar fi el?

Vladimir Beşleagă: „Eu, să zicem, când stau şi recapitulez viaţa mea, existenţa mea, chiar în perioada aceea a ateismului total, sau al ateismului impus, îmi dau seama că, totuşi, eu am procedat foarte creştineşte în toate faptele mele, sau în cele mai multe fapte. Când nu se pune problema să respect anumite reguli în mod strict, sau altceva. Eu respect principiile de bază ale Mântuitorului. Mântuitorul zice să-l ajuţi pe aproapele tău, să-i ierţi greşalele mici, să-l susţii, să-l sprijini. Todeauna am făcut aşa. Deci eu nu mă pot considera, că am fost cumva, poate, prea îndepărtat. Poate n-am respectat anumite ceremonii, anumite ritualuri, pe care ar trebui să le respect.

Şi oamenii uneori se apropie de Dumnezeu, de credinţa adevărată, pe diferite căi. Unul poate să vină, să frecventeze biserica în fiecare zi, şi cutare şi cutare şi cutare, să dea pomene, să facă ajutoare nu ştiu ce. Dar să-i rămână ceva, un gol aici. Acest gol el trebuie să spere că se va umplea cu căldură, cu lumină, să spere totdeauna. Da altul poate să nu practice, adica să nu respecte întocmai. Dar să aibă această aplecare, de aceea părintele, la care merg eu din când în când eu la biserică răspunde: biserica este ca o şcoală, vine şi te învaţă începuturile, principiile toate. Deci biserica, a frecventa biserica este una dintre condiţii”.

Europa Liberă: Nu poţi să fii un creştin autodidact.

Vladimir Beşleagă: „Da. Nu poţi să fii.”

Vasile Ciobanu: „Cine lipseşte de la lecţii, rămâne repetent.”

Europa Liberă: Concluzia Dumneavoastră este paşii mici să înceapă de la respectarea principiilor Decalogului. Părinte, Dumneavoastră de la ce credeţi că trebuie să încep eu, omul care vreau să mă schimb mîine?

Vasile Ciobanu: „Credinţa începe cu rugăciunea. Adică, odată ce vrei să ieşi din starea în care te afli, dai un SMS, tineretul de astăzi înţelege mai uşor treaba asta, dai un SMS lui Dumnezeu. Îmbraci sentimentul tău în cuvânt şi îl pui pe unda rugăciunii. Şi îl trimiţi în ceruri. Şi sparge cerurile. Şi ajunge la Dumnezeu. Tată, părinte ceresc, Doamne Iisuse Hristoase, iată eu sunt aici. Eu am nevoie să-mi deschizi acuma. Să-mi spui încotro s-o apuc. Să mă înveţi. Învaţă-mă, Doamne, îndreptările tale. Sunt rugăciuni extraordinare, sunt psalmi: Doamne nu mă lepăda de la faţa Ta şi duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Psalmul 50. Adică, dacă omul ştie să deschidă gura să se uite acolo, imediat îl învaţă acolo. Psaltirea.”

Vladimir Beşleagă: „Exact chiar şi Nicolae Steinhardt, el s-a apropiat de credinţa lui Dumnezeu în închisoare, deci prin asta a început.”

Vasile Ciobanu: „Primul pas este rugăciunea. Adică faci o legătură cu Dumnezeu, prin faptul că strigi către el. Tată, ajutor. Şi asta este primul pas, rugăciunea. Ajută, Doamne, necredinţei mele, este şi aşa o rugăciune. Da cu insistenţă. Noi nu putem să punem în zi ultimatum. Dacă în trei săptămâni nu-mi rezolvi problema, eu caut alternative. Alternativa nu există, domnilor. Deci, mergi insistent, căci cei ce vor răbda până la urmă, acei se vor mântui, spune Dumnezeu. Sau omul statornic este plăcut tuturor şi lui Dumnezeu. Care este statornic, care este insistent, şi de aceea zic, că bucuria adevărată este bucuria multaşteptată. Adică fii insistent şi neapărat te va auzi Dumnezeu. Şi-ţi va da şi soluţia. Şi-ţi da şi omul care te va duce acolo. Şi-ţi va da şi calea, încotro să intri şi încotro s-o apuci.

Dumnezeu este un prieten statornic, neschimbător, şi de nădejde. Nu ca oamenii şi atunci până în momentul, când omul trădează. Dacă omul trădează, este pe pielea lui. De acum, dar dacă îşi pui nădejdea în Dumnezeu şi în Preasfânta născătoare de Dumnezeu, care este o maică iubitoare. În sfinţi, în fraţii noştri mai mari, care au mijlocire şi au îndrăzneală către Stăpân. Iată că atunci stăm pe picioare bine postaţi şi avem perspectivă, şi speranţă, şi nădejde, şi linişte în suflet, şi săninătate, şi nici o teamă faţă de orice criză şi aşa mai departe. Deci, de la rugăciune se începe comunicare cu Dumnezeu. Ai deschis comunicarea cu Dumnezeu, adică ai strigat către el, ai început dialogul cu el şi mai pe urmă te mai stărui şi să faci, ce a poruncit el. Adică să nu faci invers. Cam aşa sunt lucrurile la simplu. Că dacă le sofisticăm prea tare, oamenii simpli...

De ce a ales Dumnezeu pescari şi nu oameni îndoctrinaţi? De ce cărturarii mereu intrau în conflict mereu cu el, că ăştea erau sclavii literei. Iar el a luat oameni cu sufletul smerit, cu inima curată, neîndoctrinaţi, oameni simpli, pescari şi bine au făcut apostolii, care au luminat lumea şi au fost sarea pământului şi lumina lumii. Iată cum procedează Dumnezeu. Nu diploma, nu crucea de aur, nu fel de fel de decoraţii, sau diplome ne vor determina în faţa lui Dumnezeu. Măsura sincerităţii noastre, când pornim să facem ceva şi toate acestea sunt daruri de la Dumnezeu. Orice om a fost creat spre îndumnezeire. Orice om merge întru această desăvârşire nesfârşită, în direcţia prototipului său şi orice om atinge culmile drepţilor, ca luminătorii strălucesc în ceruri, spune Dumnezeu. Despre oameni spune lucruile acestea.

Şi la urma urmei fraţilor, dacă e să vorbim despre orice criză, orice fel de criză, că tot în jurul crizei ne învârtim noi astăzi, hai să luăm ultima frază a crezului nostru creştin. Al simbolului credinţei, plămădit de sfinţii noştri părinţi. El termină cu optimism: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin. Şi ce mă mai interesează pe mine ce va fi pe lumea aceasta, oricum ştiu că merg întru acolo. Şi ce nu s-ar întâmpla, toate sunt vremelnice şi temporare. Iar la Dumnezeu toate sunt în veşnicie şi nestricăciuni. Şi atunci rămâne să cântăm vestea cea bună, care nu se învecheşte niciodată: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le. Deci, aştept învierea morţilor, viaţa veacului ce va să fie şi această aşteptare o recomand tuturor celor ce se tem de criză şi nu se vor teme.”

*

Doamnelor şi domnilor, aici s-a încheiat ediţia de astăzi al Punctului duminical de la Europa Liberă, emisiune la care au participat scriitorul Vladimir Beşleagă şi preotul Vasile Ciobanu, de la biserica Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Costeşti, Ialoveni.