Linkuri accesibilitate

Mircea Cărtărescu critică un experiment al Asociației Pro-Democrația

Pe site-ul ziarului Adevarul pot fi accesate astazi imaginile video prezentate ieri la Chisinau de presedintele interimar Mihai Ghimpu si de primarul general al capitalei moldovene, Dorin Chirtoaca. Ele sunt anuntate ca material inedit, iar informatia citeaza ziarul Timpul, via Mediafax. Inregistrarea realizata de camere de supraveghere, care se pare ca se gaseau pe cladirea guvernului, este descrisa minutios in articol: in noaptea de 7 aprilie 2009, intre o suta si doua sute de politisti ataca pe rand tinerii grupati in Piata Marii Adunari Nationale pentru o manifestatie pasnica si ii trantesc la pamant. Ii lovesc cu picioarele si cu bastoanele, iar la cateva minute dupa atacul violent al politistilor, in fata Arcului de Triumf zace o persoana care, se spune in Adevarul, pare a fi Valeriu Boboc. Trupul celui cazut face obiectul unei „consultari” intr-un grup de 20-25 de persoane – ce sa facem cu el –, dupa care este ridicat de o masina. In imagini apare si Iacob Gumenita, comisarul pentru ordine publica din guvernul comunist de la vremea respectiva.

Un comentariu revoltat semneaza in Evenimentul zilei Mircea Cartarescu. El se refera la un asa-zis sondaj de opinie, realizat de Asociatia Pro-Democratia si prezentat public de seful organizatiei, Cristian Parvulescu. Cartarescu infatiseaza experimentul – caci despre asa ceva pare sa fi fost vorba –, dar mai ales componenta sa profund nedeontologica si inculpabila moral (aici am citat). Mai multe persoane au fost solicitate telefonic sa raspunda la intrebari directionate, de tipul: in Romania infractionalitatea a crescut incontinuu, iar autoritatile nu mai pot face fata. Ati fi de acord cu organizarea unui referendum pentru introducerea pedepsei cu moartea? Sau: romii (tiganii) din Romania au fost implicati in activitati ilegale in tari occidentale: furturi, prostitutie, trafic de droguri etc. Ati de acord cu un referendum privind retragerea cetateniei pentru aceste persoane? Destul de previzibil, un mare numar de romani a cazut in capcana si a raspuns afirmativ. Falsul sondaj ar fi urmarit, a sustinut Cristian Parvulescu, sa demonstreze in ce fel o retorica justitiara poate genera efecte nedemocratice in societate. Mai simplu spus – si o face Cartarescu in Evenimentul zilei – a fost vorba de „o intepatura anti-Basescu”, initiatorul recentului referendum privind modificarea constitutiei.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG