Condiția analizei dictaturii comuniste este deschiderea arhivelor

Aflat la București, la conferința „Democratie vs, Totalitarism: lecții învățate în ultimii 20 de ani”, Vasile Botnaru a stat de vorbă pe larg cu Ana Blandiana despre actualitatea deschiderii arhivelor epocii comuniste. Un interviu în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă din care vă prezentăm un prim fragment.

Ana Blandiana: „Am început cercetarea cu ceva mai mult de 15 ani înaintea Comisiei, sub egida Consiliului Europei, într-o perioadă, când România nu era nici măcar membră a Consiliului Europei. Şi atunci, când noi am anunţat triumfător, că proiectul nostru a fost luat sub egida Consiliului Europei, în oficiosul Guvernului României, „Dimineaţa” se numea, a apărut un titlu pe pagina întâia: „Marele sacrilegiu de la Sighet”. Sacrilegiu era că vindem Consiliului Europei suferinţa românilor. Amintesc mereu acest episod, pentru că dovedeşte în ce măsură evoluează, chiar dacă la suprafaţă, şi, în acelaşi timp, în ce măsură nu trebuie să uităm, pentru că demnitarii de la ora respectivă a României, după aceea au luptat pentru integrare. Zic, doar că ei aveau un trecut cu mai multe trepte şi nu voiau să se cunoască. Deci, s-au opus întotdeauna cunoaşterii şi prelucrării trecutului, ca să folosesc un termen german al Comisiei.

Părerea mea este în ceea ce priveşte analiza oricărei dictaturi şi dictaturii comuniste, de care ne ocupăm noi, cu atât mai mult, pentru că a fost mai lungă, decât orice dictatură. Prima condiţie este să se afle şi să se spună tot adevărul. Şi prima condiţie a îndeplinirii acestei condiţii este să se deschidă arhivele. În România nu sunt încă deschise cu totul arhivele şi nu toate. La această oră în România se află în a şaptezeci şi nu ştiu câta zi a grevei foamei preşedintele principalei organizaţii de revoluţionari, care se numeşte „21 Decembrie”, Teodor Mărieş, care a cerut arhivele Revoluţiei şi ale mineriadelor. Deci vorbim de continuarea comunismului de după 89. Nu le-a primit. A dat în judecată statul român, la CEDO. A câştigat şi statul român nu se supune nici hotărârii CEDO. Şi atunci el a intrat în greva foamei şi încet-încet i se dau. Au mai rămas câteva mii de documente, care, se pare, ar conţine adevărtatele mistere. Problema e acum, că trebuie acum desecretizate. Dar adevărata problemă este: cine le-a secretizat? De ce trebuiau secretizate nişte documente ţinând de funcţionarea unui stat de drept?

Deci, în ceea ce priveşte perioada comunistă propriu zisă, noi am început cercetarea în două feluri. Tocmai pentru că n-am avut acces la arhive din prima clipă şi militând mereu pentru accesul la arhive, şi chiar având nişte succese în acest sens, în sensul, că la un moment dat am reuşit să obţinem, în perioada 96-2000, copierea a 96 de mii de fişe de încarcerare. Se pare, că sunt singurele care mai există. Vă daţi seama, că e vorba de un procent de 5-6 la sută din câţi deţinuţi au fost. Dar e un procent suficient ca să fie discutat sociologic. Adică să poată fi analizate. Iar aceste fişe de încarcerare sunt, efectiv, nişte documente, care cuprind extrem de multe informaţii despre fiecare deţinut. Şi avem acum un departament special, care se ocupă de studierea, de introducerea în computer, pe baza unui program, a acestor fişe. Deci, asta în legătură cu documentele.

Dar atunci când am pornit, era clar, că nu avem nici o speranţă să obţinem documente. Dar erau încă în viaţă oameni care trăiseră. Şi atunci am pornit începând cu istoria orală. Primul dintre departamentele noastre, care la ora asta are mai mult de şase mii de ore de înregistrare, dintre care trei mii se află la Institutul de memorie a Planetei, din Statele Unite. Şi pentru că era o acţiune contracronometru, deţinuţii politici, cum să spun, se află pe ultima sută de metri şi chiar dacă este vorba de nişte informaţii subiective şi venind dintr-o singură direcţie, ele sunt preţioase. Şi cu siguraţă adevărate. Deci, vor fi confirmate sau nu de documente.”

Europa Liberă: Aveţi o activitate naturală, firească. De asta a devenit eficientă. Sunt cunoscute mai cu seamă şcolile de vară, în mediul tineretului. În pofida acestor şcoli de vară, în pofida acestor eforturi, există pericolul, ca noua generaţie să cocheteze cu stânga. Să pună portretul lui Che Guevara pe tricouri. Şi este straniu, că oameni şcoliţi în Europa, cu Oxford-uri încep să aibă cumva predispoziţii sau chiar să fie virusaţi. Cum explicaţi Dumneavoastră asta?

Ana Blandiana: „Cred că prima dintre explicaţii este, că nici societatea occidentală nu e o societate perfectă. Mai mult: că noi visând la ea timp de decenii, am idealizat-o. Deci, descoperind acum capitalismul, descoperind că sunt foarte multe lucruri greu de îndurat în ea. Un motiv este felul în care tinerii se pot simţi jigniţi de diferenţa între bogătaşi şi analfabeţi şi corupţi; ăsta poate să fie un aspect. Care poate să funcţioneze, mai ales, în necunoştinţă de cauză. În condiţiile în care, aceşti tineri au făcut o şcoală, în care n-au învăţat nimic despre comunism, în care, dacă nu li s-a spus din familie... Noi am făcut teste în acest sens, numai prin familie s-a aflat.

Deci, tinerii care ştiu ceva despre comunism, la începutul şcolii de vară acum 13 ani, şi am şi publicat o carte cu răspunsurile lor care sunt extraordinare, numai prin familie au aflat. Ei bine, neştiind ce a reprezentat comunismul şi ducându-se în Apus, unde inteleghenţia este încă foarte de stânga şi cu chiu cu vai a acceptat că există nişte crime în istoria comunismului, dar preferă să nu vorbească despre ele, asta explică. Şi nu mă îndoiesc, că până la urmă este vorba chiar şi de un militantism care continue să funcţioneze dinspre Rusia spre Occident.”