Mai există oare vreun cetăţean naiv în ţara noastră care să fie uimit de trecerea lejeră a politicienilor dintr-un partid în altul? Eu unul am demult impresia că în politica moldovenească sezonul migraţiei ţine anul întreg şi, de aceea, oamenii nici nu mai bagă în seamă traseismul, ba chiar uneori nici nu mai înţeleg care e deosebirea dintre partide.
Deunăzi au mai ieşit la rampă nişte „transfugi”. Migrarea a avut loc în Consiliul Municipal Chişinău. Vasăzică, doi consilieri comunişti au simţit brusc nevoia să adere la fracţiunea Partidului Liberal-Democrat, pe cînd doi foşti creştin-democraţi au declarat că se transformă în liberali. De-a dreptul nefirească pare metamorfoza foştilor comunişti care s-au liberalizat din senin. Însă, precum ziceam mai sus, aceste treceri nefireşti dintr-un partid în altul au devenit aici normalitate.
Aşa că o să remarc altceva şi anume cum au comentat această migrare reprezentantul fracţiunii întărite cu doi noi membri şi şeful fracţiunii abandonate. Mărturisesc că ceea ce au spus aceştia m-a decepţionat profund.
Reprezentantul PLDM nu s-a arătat deloc mirat de intrarea în cohorta liberal-democrată a foştilor comunişti, ba chiar ne-a şi oferit o explicaţie, zicînd că „duetul” migrator s-a aflat în PCRM OCAZIONAL. Şi ce să înţelegem acum? Că cei doi au fost comunişti din întîmplare? Că nu trebuiau să fie acolo, dar circumstanţele nefavorabile i-au obligat o vreme să fie în fracţinuea PCRM? Şi că, venind în PLDM, ei abandonează ocazionalul pentru totdeauna? Mie bunăoară mi se pare ciudată uşurinţa cu care doi foşti comunişti trec în fracţiunea liberal-democrată în timp ce PCRM şi PLDM dau impresia că se luptă pe viaţă şi pe moarte.
Înţeleg că oamenii au dreptul să-şi schimbe culoarea politică pe mică de ceas, că partidele au dreptul să-i încorporeze în rîndurile sale, cu lejeritate, pe reprezentanţii partidelor rivale. Dar atunci ar trebui să constatăm că nu numai migranţii, ci şi partidele care îi găzduiesc cu multă căldură nu-şi prea respectă principiile trîmbiţate.
M-a nedumerit şi reacţia liderului fracţiunii comuniste Pavlov. Acesta a afişat un soi de indiferenţă blazată. „Au plecat? Foarte bine. Flag im v ruki!” a spus ritos tovarăşul Pavlov. Nu e cam uşoară despărţirea? Păi, ce v-a legat atîta timp cît aţi fost colegi de partid? Şi cum de nişte camarazi se transformă într-o clipită în nimeni?
E inutil să mai spun ce simte cetăţeanul cînd vede în rîndurile partidului preferat nişte reprezentanţi ai unei formaţiuni pentru care nu ar vota niciodată sau cînd partidul preferat îngroaşă din senin rîndurile rivalilor politici.
