Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. Scriitorul englez George Orwell afirma că fiecare generaţie îşi imaginează că este mai inteligentă decât generaţia precedentă şi mai înţeleaptă decât generaţia următoare. Tinerii tuturor generaţiilor au avut întotdeauna tendinţa să iasă în evidenţă prin vestimentaţie, vocabular, muzică. Şi în toate timpurile comportamentul lor a fost criticat şi comentat. Fiecare generaţie are problemele, aspiraţiile şi dorinţele ei.
Conflictul dintre generaţii a existat şi va exista întotdeauna aici şi aiurea, dar mulţi sunt cei, care nu cred să fi fost vreo dată atât de acut şi, implicit, atât de dureros. Iată şi câteva opinii:
„Conflicte între generaţii, poate şi ideinic, aşa o confruntare, un fel de neînţelegere totuşi există. Tinerii preferă ceva nou, dar vârsta a treia îs mai conservativi. Slava Domnului, că avem aşa tineri azi, să zicem la 6-7 aprilie s-au ridicat... Şedeau toţi şi aşteptau cineva să facă schimbările. Sunt tineri îmbătrâniţi, da sunt şi invers, bătrâni întineriţi.”
„Ei cred că noi nu prea suntem înţelegători şi nu înţelegem ce se întâmplă. Şi ne închid gura. Şi ne spun, că noi suntem tineri şi nu suntem prea deştepţi.”
„Dar ei s-au născut şi s-au educat în alt sistem, de aceea. Dar noi credem în cu totul altceva. Anume în transport se întâmplă. Când nişte bunicuţe vin şi spun: iaca, în vremea noastră aşa ceva era...Că noi nu prea suntem îmbrăcaţi aşa, sau că nu ne comportăm, ne pupăm, s-au vorbim prea tare.”
„Nu, raznoglasie ot tavo cito po raznomu smotrim na odni i te je veşci. Ăto casaemo i modî, i casaemo liubimîh cacih-to privîcec. Potomu cito to cito bîlo v ih vremena, seiceas uje netu, a to cito poeavilosi seiceas - te je mobilinîe telefonî, te je compiuternîie igrî, togda ne bîlo ătovo. I oni ne ponimaiut cac ăto mojet nravitsea i cac s ătim mojno provodit mnogo vremeni, vot. A nam ne poneatno, cac v ihnim vremena bez compiuterî, bez interneta mojno bîlo prosto vecerami sideti i igrati na ghitare.”
„Fiica are 15 ani şi am probleme cu dânsa, fiind la aşa o vârată. O cam alint şi acuma am probleme, nu ştiu cum...Dar cred că o să treacă. Puţin o infuenţează televiziunea, să vă spun. Acum şi calculatorul negativ influenţează. Dar socot că chiar noi puţin frânăm dezvoltarea lor. Şi influenţăm negativ şi noi cu prejudecăţile noastre, cu mentalitatea noastră, aşa mai conservată. Părinţii foarte mulţi sunt ocupaţi. Majoritatea acuma pentru o bucăţică de pîine muncesc mult şi nu dau acea atenţie şi acea educaţie. A doilea – şcoala. Acum aproape nimic nu se face în privinţa educaţiei. Şi societatea de azi, am în vedere strada, influenţează mult negativ. Tineretul e banal, e foarte vulgar. Noi nu avem cultura, nici a noastră sovietică, adică fostă sovietică nu e aşa de bună, să zicem aşa. Şi acum influenţează foarte mult. Tineretul e foarte vulgar şi a rămas majoritatea fără părinţi, că-s plecaţi peste hotare şi nu-i educaţia. Eu socot, că tare mult influenţează societatea. Eu singur imi dau exemplu – faţă de copii - înjură, faţă de copii se poartă brutal, fumează, ş.a.m.d.”
„Cei maturi au altă mentalitate. Dar acuma-s alte timpuri. Se deosebeşte cum ei au trăit şi cum noi trăim. Sunt situaţii, când nu avem răbdare de ajuns. La dânşii sunt alte valori. La noi totul se reduce la bani, dar la dânşii e altă viaţă. Ei nu se schimbă şi noi nu putem să fim ca dânşii.”
--------------------
Spuneam, că acest conflict dintre generaţii a existat dintodeauna. Dar parcă nicicând nu a atins cote atât de înalte, precum în zilele noastre. Să fie oare de vină societatea care este într-o continuă transformare? Să fie concepţiile părinţilor sau ale adolescenţilor? Cert este că ani buni asistăm la o ruptură între generaţii. Am mers în familia Vioricăi şi a lui Romeo Cemârtan, unde tocmai venise şi mama lui Romeo, doamna Margareta. Am insistat să aflu de la ei, ce fel de conflicte s-au iscat, pe parcursul anilor, între părinţi şi copii.
Romeo Cemârtan: „De exemplu, între mine şi părinţi a fost o singură neînţelegere, care se referea la modul de a construi familia, sau viitorul. Să fiu mai activ, să aleg jumătatea mea. Desigur, că părinţii rămân părinţi întotdeauna. Şi nu îşi dau seama, că un bărbat, când devine de sine stătător, descurcarea în alegerea jumătăţii lui este deja o chestie de demnitate. Şi dacă cineva te ajută, sau cineva te îndrumă, el asta o vede ca o slăbiciune personală. Şi atunci doreşte din orice putere, sau în orice situaţie să nege ajutorul respectiv. Chiar poate fi un ajutor real, dar el, ca un copil de un anişor, care se învaţă să meargă pe picioare – vrea singur.”
Europa Liberă: Dar în cazul ăsta eşti în faţa unei dileme: cui să-i dai dreptate? Mamei, sau viitoarei neveste?
Romeo Cemârtan: „De obicei, noi, bărbaţii, suntem ca între ciocan şi nicovală. E o chestie dificilă. Pentru că, de exemplu, soţia vrea să aibă pe bărbat ca baza familiei. Bărbatul este într-un fel, aşa, subtil, dirijat spre idealul de femee. Pe când o mamă estea cea, care întotdeauna ştie cel mai bine fiul său, îl înţelege cel mai bine şi poate să-l susţină.”
Europa Liberă: Doamnă Margareta, când apar conflicte între generaţii?
Margareta Cemârtan: „Când acei bătrâni consideră că au practică şi vor să-i înveţe pe tineri. Greşelile lor să nu le repete. Dar dacă ei nu vor, se iscă conflicte.”
Europa Liberă: Apar asemenea conflicte artificial?
Margareta Cemârtan: „Nu-i nici o casă fără de aşa ceva. Numaidecât sunt conflicte.”
Europa Liberă: Dar Dvs, când eraţi la vârsta feciorului Dvs, ascultaţi de părinţi? De sfaturile lor?
Margareta Cemârtan: „Desigur că ascultam şi nu imi convenea. Sfaturile celea nu vroiam să le iau.”
Europa Liberă: Da ce vă sfătuiau?
Margareta Cemârtan: „Ei, de pildă, iată – căsătoreşte-te cu acela, da nu cu acela. Du-te la biserică, da eu eram ateistă, din Siberia. Şi conflictam.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, fiind deportată, nu aţi avut cu copiii conflict în baza unor probleme ideologice? Să ziceţi, că eu sunt cu Lenin în suflet, iar tu esti cu Dumnezeu.
Margareta Cemârtan: „Ba am avut foarte mari conflicte. Până... aşa ne-am certat. El era student şi venea rar acasă. Tot îmi insufla că: da tu ştii, că eu n-am voie nici să învăţ la teologie, dacă părinţii mi-s păgâni.”
Europa Liberă: De ce eraţi ateistă înverşunată?
Margareta Cemârtan: „Aşa la orfelinatul sălbatec din Siberia m-au învăţat. Da, Lenin, pionieră şi să fac aşa cum zic ei. Că nu este Dumnezeu şi gata.”
Europa Liberă: Şi aţi ajuns până la această dogmă, că nu credeaţi în Dumnezeu?
Margareta Cemârtan: „Da, cu părere de rău. Foarte regret, foarte regret.”
Europa Liberă: Ce-i spuneaţi feciorului?
Margareta Cemârtan: „Ce-i spuneam? Îi argumentam, fel de fel de drăcii comuniste. Vai de mine, îs prea multe.”
Europa Liberă: Cum reacţionai? Bolnăvicios?
Romeo Cemârtan: „Nu. Avem eu atunci răbdare. Ştiţi, există această psihologie a copilului. Când copilul până la şapte ani consideră pe părinţi ca un fel de Dumnezeu. Deci, părintele nu poate să greşească şi tot ce el spune este un adevăr suprem.”
Europa Liberă: Cât a mocnit această neînţelegere?
Romeo Cemârtan: „N-a fost o mocneală. Au fost discuţii scurte, că eu veneam rar acasă. Dar pe urmă, când şi părinţii se temeau să nu mă călugăresc, se temeau să nu fiu un fanatic, asta era un argument.”
Europa Liberă: Asta era?
Margareta Cemârtan: „Da, sigur că. Dacă el învăţa de artist, boleron, da când venea acasă, în loc să povestească despre specialitatea lui, de artă, el vorbea numai despre religie. Şi desigur, orice părinte s-ar fi gândit, că are s-o ieie la călugărie, dacă mai continue aşa.”
Europa Liberă: Deci, s-a stins acest conflict.
Margareta Cemârtan: „S-a stins. Să vă spun, foarte interesant cum s-a stins. M-am gândit eu într-o seară aşa: da cum de o lume întreagă crede şi eu îs aşa de deşteaptă, că nu vreau să primesc pe Dumneuzeu. Mai ales, că am trăit zece ani cu bunica şi eram creştină. Mă săturasem de atâta contrare. Şi m-am lăsat jos şi am început să plâng şi să spun: Doamne, dacă esti, dă-mi un semn ca să văd, să nu mă mai contrez. Atât de rar mă văd cu feciorul şi atunci să mă contrez cu dânsul. Şi peste o săptămână m-am lăsat în genunchi şi spun: Iisuse Hristoase, da, doar ştii că am cerut semn şi mi l-ai dat. Gata! O să cred şi la toţi o să spun. Şi aşa şi fac de atuncea.”
Europa Liberă: Deci, am ascultat relaţia dintre mamă şi fecior. Hai să vedem - cu mama ta ai avut conflicte?
Viorica Cemârtan: „Tot timpul consideram că sunt nedreptăţită, că nu ceream nimic ce n-aş merita, sau nu aveam cerinţe, cum aveau colegii mei. Şi asta mă durea. Scriam şi diferite poezii şi eseuri ş.a.m.d. Da asta m-a făcut foarte mult să mă interiorizez şi să-mi analizez foarte bine relaţiile cu părinţii. Dar niciodată nu arătam în faţa lor. Noaptea puteam să plâng.”
Europa Liberă: Poate trebuia mai multă comunicare?
Viorica Cemârtan: „Cuvântul lor, în special al tatălui, este o lege, care nu se supune schimbării. Ea nu se discută. Deci, dacă s-a spus nu! Nu! Şi făceam mai rău, dacă puteam să încerc să reconving. Şi uite, asta a fost aşa pentru mine ceva dureros. Şi acuma îmi amintesc. Şi deja discut cu părinţii mei din punctul ăsta de vedere. Şi ei zic: ei, lasă că n-am mai fost noi chiar aşa. Eu zic, pentru mine atunci asta a fost dureros. Pe când ei zic: da poate, dacă noi nu eram aşa severi, sau cu nişte cerinţe mai speciale, poate nu ajungeai acuma cine esti, da cine ştie ce ajungeai, ce aveai să faci, sau... Deci, într-un fel, ei aveau motivele lor, eu consideram că ei nu mă înţeleg, ca de obicei. Şi tot timpul mă gândeam, că dacă am să am eu copii mei cândva, tot timpul o să pun priorităţile lor pe primul plan şi niciodată n-o să fiu aşa neglijentă.”
Europa Liberă: Şi e aşa?
Viorica Cemârtan: „Păi, de la caz la caz.”
--------------------------
Alexandru JoloncovschiA fi părinte este sentimentul cel mai de preţ, pe care îl poate trăi omul de-alungul existenţei lui. Relaţiile de familie devin tot mai solide, dacă se bazează pe o comunicare sinceră şi de durată. Profesorul conferenţiar Alexandru Joloncovschi este de părere că trebuie să ne învăţăm să diminuăm conflictele între generaţii, pentru a trăi o viaţă liniştită.
Alexandru Joloncovschi: „Generaţia de astăzi este născută la intersecţia a două lumi. Când lumea veche încă nu era uitată şi nu plecase şi lumea nouă, cu alte viziuni, cu alte perspective. Şi iată, la intersecţia asta a luptei, să numim aşa, între ideologie, fostă ideologie...”
Europa Liberă: Comunistă?
Alexandru Joloncovschi: „Da, bineînţeles. Şi când astăzi sunt cu totul alte priorităţi. Deci, această intersecţie a sărăcit lumea valorilor spirituale. Şi noi, societatea noastră, care mai suntem în acţiune, şi ăştia, care au venit după noi şi care sunt cei mai activi astăzi, nu înțeleg esenţa lumii spirituale în om. Deci, am împlut toate pieţele astăzi cu studenţi cu studii superioare. Nu ne-am gândit la calificarea profesională a omului. Am vândut diplome. Ne-am transformat în ţara de produs diplome, dar nu de produs cunoştinţe şi nu de produs intelectuali. Valentina, nu poate fi o societate uniformă, toţi egali, toţi să gândim într-un fel. Ne naştem fiecare cu un nivel.”
Europa Liberă: Concret. Explicaţi-mi mie şi celor care ne ascultă, cum se manifestă acest conflict între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Lumi cu diferite interese. Generaţia tânără de astăzi este cointeresată extrem de mult în valorile economice. Banul este pe primul plan.”
Europa Liberă: Ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie anul trecut a fost o confruntare între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Zic, că da. Generaţia şi-a închipuit o altă dezvoltare...”
Europa Liberă: Generaţia tânără?
Alexandru Joloncovschi: „Da, generaţia tânără. Un alt mod de dezvoltare a existenţei noastre. Deci, întrând în lumea capitalistă, cu valorile ei, bineînţeles multe dintre ele foarte corecte, foarte bune. Noi am întârziat către ele şi iată, lipsurile care există astăzi. Pe de altă parte, promisiunile care au existat şi lipsurile care sunt şi duc la acest conflict social, care a apărut. Pe de altă parte în vizorul nostru era deja o altă generaţie de politicieni, care o avem de pildă astăzi, care veneau cu alte valori, cu alte promisiuni. Şi generaţia aceasta, privind înapoi, că nu au nimic, şi ei, care vin şi asta a dus la conflict, în fond. Această problemă mocnea în societate. Ca şi multe altele, care mocnesc astăzi. Trebuie o scânteie, care atunci apare şi o provocare, înţelegeţi?”
Europa Liberă: Dl Joloncovschi, dar lipsa de comunicare provoacă conflicte între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Mare conflict. Fiindcă lipsa aceasta de transmitere a unui mesaj, a unei generaţii către altă generaţie şi să fii receptiv, să asculţi mesajul şi viceversa, bineînţeles. Noi astăzi nu dialogăm cu generaţia tânără.”
Europa Liberă: De ce? Ni-i frică? Ne temem? Nu avem ce să-i spunem?
Alexandru Joloncovschi: „Da pur şi simplu vorbim în diferite limbi. Deci, iată o limbă nouă a dialogului, generaţia de astăzi. Pe dânsa nu o mai interesează valorile dezvoltării civilizaţiei, trecutului. La orice facultate din ţară, întreabă ceva despre cultura evului mediu, să vezi ce o să-ţi răspundă. Dar, iată, dacă l-ai întreba despre, eu ştiu, ce a fost pe You Tube ieri la ora cutare, ţi-o descrie. Deci, apare alt nivel al percepţiei valorilor. Dacă noi n-o să fim receptivi, eu nu zic, că trebuie să fim conservativi. Da generaţia trebuie să înţeleagă că nimic nu apare azi pe loc gol. Totul este o urmare a ceva. Fie şi practici proaste, da trebuie să discutăm aceste practici – prin ce a fost rău în trecut? Ce a fost rău în tot ce a fost? Ce este bun din ceea ce am avut?”
Europa Liberă: Haideţi să vedem în baza exemplului propriu. Eu ştiu că aveţi copii foarte inteligenţi. Apar conflicte în familie, între copii şi părinţi?
Alexandru Joloncovschi: „Mai degrabă apar cu nepoţii. Iată, spun, am nepoţi de clasa a noua, cu care încerc să leg un dialog.”
Europa Liberă: Şi cu nepoţii ce neînţelegeri s-ar ivi?
Alexandru Joloncovschi: „Nu-s neînţelegeri. Fiindcă, dacă stau şi duc o explicaţie, ne împăcăm de minune. Dar nivelul lor de a aborda o problemă sau alta, deci, este nepregătit. Ei nu sunt pregătiţi pentru a concepe valorile. Această etapă de trecere de la un nivel al spiritualităţii la alt nivel, l-am scăpat. Iată, mă duc la ţară. Valentina, discut cu oamenii. Câte odată mă miră faptul, cum el gândeşte, cum vorbeşte. Omul e lipsit de limbă, el nu poate interpreta gândul său. Asta e o catastrofă.”
Europa Liberă: Şi asta duce tot la conflict între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Păi da. Generaţia asta de astăzi vorbeşte frumos. Ştie limbi multe. Şi el, când priveşte înapoi spre capacităţile celui de-a interpreta realitatea, clar că e conflict. Cum nu-i conflict? El socoate un prost, hai să zicem, un handicap.”
Europa Liberă: Da uneori apar conflicte şi de la nişte mărunţişuri. De exemplu, bunica îi spune nepoţelului: nu-mi plac blugii pe care-i porţi, nu-mi place cum te-ai fardat, nu-mi place ce prieten ţi-ai găsit.
Alexandru Joloncovschi: „Iarăşi asta vine de la nivelul dezvoltării spirituale a bunicăi şi a copilului de astăzi. Trebuie să fim mai receptivi, noi, generaţia noastră. De exemplu eu, ca bunel, sunt mult mai receptiv. Şi dacă nu ştiu ceva, nu atac copilul, care trăieşte cu ziua de azi. Că dacă vede aşa, aşa-i viaţa. Da încerc să pătrund în esenţa problemei. De ce el face asta? La mine în casă suntem toate generaţiile. Mama mea este vie, să-i dea Dumnezeu sănătate, eu sunt, copii mei sunt, şi nepoţii – patru generaţii. Când ne întâlnim cu toţii şi discutăm, văd foarte mare apropiere între străbunica şi nepoţi. Şi mă bucură aceasta, fiindcă copii mei şi nepoţii se coboară la înţelesul realităţii de către bunică şi cumva o încurajează. Şi cu asta ea trăieşte. Ea îşi continuă existenţa. Bunica, la rândul ei, curioasă - ce fac nepoatele? Cât de bine dansează? Cum vorbesc engleza? Deci, este un dialog, ceea ce nu este rău. Lipsa acestui dialog şi aduce la conflict între generaţii. Dialog deschis, dialog sincer.”
Europa Liberă: Dar în societate, ar fi două lumi paralele? Generaţia de ieri şi generaţia de azi, de mîine?
Alexandru Joloncovschi: „Bineînţeles că sunt generaţiile acestea.”
Europa Liberă: Şi-s două lumi paralele?
Alexandru Joloncovschi: „În Moldova – da. Dacă n-am avea noi ceea ce avem, existenţa de ieri şi existenţa de astăzi.”
Europa Liberă: Credeţi chiar că o bună parte din generaţia de ieri trăiesc doar cu Lenin în suflet şi în gând?
Alexandru Joloncovschi: „Dacă nu erau o bună parte din oamenii ăştea, nu câştigau alegerile comuniştii, de exemplu. Da oamenii sunt, am vorbit cu ei.”
Europa Liberă: Din convingeri?
Alexandru Joloncovschi: „Din convingeri. Am vorbit cu oameni care nu consideră că există altă ideologie, mai performantă, mai reală decât cea comunistă.”
Europa Liberă: Tânăra generaţie cunoaşte pericolul acelei ideologii?
Alexandru Joloncovschi: „Tânăra generaţie sunt departe. Noi nu ne-am ocupat să transmitem valorile celea care au fost. Noi am scos din şcoli, repede am curăţit tot. De unde să facă ei concluzie, dacă ei nu cunosc? Şi atunci apara comsomoliştii noi. Cine sunt comsomoliştii noi?”
Europa Liberă: Da ce ştiu ei despre deportări? Ce ştiu ei despre crimele comunismului?
Alexandru Joloncovschi: „Păi înafară de ceea ce aud şi rămân foarte miraţi, că aşa ceva putea să se întâmple. Deci, o dramă pe care el a citit-o. N-a trecut-o prin el. N-a trăit-o. Fiindcă eu încerc să explic la copiii mei: uite, vezi, care unchi al nostru a fost aruncat din tren. Uite, bunelul, adică tatăl meu, a fost judecat fiindcă era secretar de selsovet, cum era atuncea. Primea lista, care trebuia la ora patru ridicaţi, şi el se ducea şi-i anunţa pe toţi şi oamenii fugeau de acasă. Şi pentru asta a primit 25 de ani închisoare. Da. Şi a fost deportat. A fost pe canalul Volga-Don. Cât a fost tatăl meu viu, îi pupau mîna în fiecare zi. Fiindcă au rezistat până la urmă. S-au întors părinţii acasă şi au...”
Europa Liberă: Dar această istorie nu e explorată.
Alexandru Joloncovschi: „Da ce? Ia stai Valentina, da cine a scris istoria aceasta? Volumul unu, volumul doi, volumul trei, cine s-a apucat? Mai folosim în timpul alegerilor chestia asta, nu ştiu ce mai facem şi gata. Da asta este o istorie sângeroasă...”
Europa Liberă: Şi iarăşi revenim la lipsa de comunicare între generaţii.
Alexandru Joloncovschi: „Absolut. Lipsa de comunicare între generaţii este şi ea foarte primejdioasă. Fiindcă noi creştem generaţia noastră pe loc gol astăzi. Asta ar fi o preocupare a Ministerului Educaţiei astăzi de prim plan.”
------------------------------------------
Pedeapsa nu ar aduce respect şi nici o bună comunicare în familie. De aceea este nevoie de maturitate şi înţelepciune. Dar ar trebui să ştie când şi cum să cedeze atât copii, cât şi părinţii, aşa cum sugerează viceministra Educaţiei, Loreta Handrabura.
Loreta HandraburaLoreta Handrabura: „Părinţii nu vor să-şi asculte copiii, când aceştea vin cu nişte argumente plauzibile. Care tocmai ar rezolva mai bine, mai pozitiv viitorul, de care ei se arată atât de îngrijoraţi. Din păcate, generaţiile vârstnice, părinţi, bunici, dascăli, preferă, şi aici este greşala lor, să rămână în această zonă de confort. Care la un moment dat, cum zic eu, rămâne zonă de naftalină. Adică sau le este frică, sau dintr-o neînţelegere nu acceptă noul. Nu acceptă provocarea şi atunci îşi adjudecă ca fiind adevăr doar ceea ce ştiu ei. Doar ceea ce au trăit dânşii. Doar ceea ce au experimentat dânşii. Şi-s foarte rezervaţi, foarte zeflemitori la ceea ce le spune adolescentul, tânărul sau maturul, care este copilul, nepotul lor.
E trist că buneii şi părinţii noştri, dânşii de multe ori nu acceptă dialogul. Ei cu experienţa lor, noi cu experienţa şi cunoştinţele noastre am putea să luăm o decizie corectă. Dar atunci, când dânşii, unilateral, cu nostalgia trecutului, cu nostalgia unor timpuri, care nu mai pot fi actualizate astăzi în formula puterii care există, dacă nu vor înţelege... Şi clasa politică, care, mă rog, îi spunem noi garda veche, nu acceptă şi sângele nou, păi atunci ei încalcă o legitate. Sângele vechi, cu sângele nou întotdeauna ce face? Are şansa să vină cu soluţii multilaterale, se completează reciproc. Dânşii să nu uite un lucru - înţelepciunea nu este direct proporţională cu vârsta. Înţelepciunea este direct proporţională cu experienţa. Şi de multe ori tinerii au mai multă experienţă la anumite capitole. Ei au ars nişte punţi mai repede decât cei care au chiar 60-70 de ani şi au plonjat în nişte realităţi, sau cum zic ei, s-au bălăcit în nişte realităţi. Dar asta nu înseamnă că dânşii deţin adevărul.”
Conflictul dintre generaţii a existat şi va exista întotdeauna aici şi aiurea, dar mulţi sunt cei, care nu cred să fi fost vreo dată atât de acut şi, implicit, atât de dureros. Iată şi câteva opinii:
„Conflicte între generaţii, poate şi ideinic, aşa o confruntare, un fel de neînţelegere totuşi există. Tinerii preferă ceva nou, dar vârsta a treia îs mai conservativi. Slava Domnului, că avem aşa tineri azi, să zicem la 6-7 aprilie s-au ridicat... Şedeau toţi şi aşteptau cineva să facă schimbările. Sunt tineri îmbătrâniţi, da sunt şi invers, bătrâni întineriţi.”
„Ei cred că noi nu prea suntem înţelegători şi nu înţelegem ce se întâmplă. Şi ne închid gura. Şi ne spun, că noi suntem tineri şi nu suntem prea deştepţi.”
„Dar ei s-au născut şi s-au educat în alt sistem, de aceea. Dar noi credem în cu totul altceva. Anume în transport se întâmplă. Când nişte bunicuţe vin şi spun: iaca, în vremea noastră aşa ceva era...Că noi nu prea suntem îmbrăcaţi aşa, sau că nu ne comportăm, ne pupăm, s-au vorbim prea tare.”
„Nu, raznoglasie ot tavo cito po raznomu smotrim na odni i te je veşci. Ăto casaemo i modî, i casaemo liubimîh cacih-to privîcec. Potomu cito to cito bîlo v ih vremena, seiceas uje netu, a to cito poeavilosi seiceas - te je mobilinîe telefonî, te je compiuternîie igrî, togda ne bîlo ătovo. I oni ne ponimaiut cac ăto mojet nravitsea i cac s ătim mojno provodit mnogo vremeni, vot. A nam ne poneatno, cac v ihnim vremena bez compiuterî, bez interneta mojno bîlo prosto vecerami sideti i igrati na ghitare.”
„Fiica are 15 ani şi am probleme cu dânsa, fiind la aşa o vârată. O cam alint şi acuma am probleme, nu ştiu cum...Dar cred că o să treacă. Puţin o infuenţează televiziunea, să vă spun. Acum şi calculatorul negativ influenţează. Dar socot că chiar noi puţin frânăm dezvoltarea lor. Şi influenţăm negativ şi noi cu prejudecăţile noastre, cu mentalitatea noastră, aşa mai conservată. Părinţii foarte mulţi sunt ocupaţi. Majoritatea acuma pentru o bucăţică de pîine muncesc mult şi nu dau acea atenţie şi acea educaţie. A doilea – şcoala. Acum aproape nimic nu se face în privinţa educaţiei. Şi societatea de azi, am în vedere strada, influenţează mult negativ. Tineretul e banal, e foarte vulgar. Noi nu avem cultura, nici a noastră sovietică, adică fostă sovietică nu e aşa de bună, să zicem aşa. Şi acum influenţează foarte mult. Tineretul e foarte vulgar şi a rămas majoritatea fără părinţi, că-s plecaţi peste hotare şi nu-i educaţia. Eu socot, că tare mult influenţează societatea. Eu singur imi dau exemplu – faţă de copii - înjură, faţă de copii se poartă brutal, fumează, ş.a.m.d.”
„Cei maturi au altă mentalitate. Dar acuma-s alte timpuri. Se deosebeşte cum ei au trăit şi cum noi trăim. Sunt situaţii, când nu avem răbdare de ajuns. La dânşii sunt alte valori. La noi totul se reduce la bani, dar la dânşii e altă viaţă. Ei nu se schimbă şi noi nu putem să fim ca dânşii.”
--------------------
Spuneam, că acest conflict dintre generaţii a existat dintodeauna. Dar parcă nicicând nu a atins cote atât de înalte, precum în zilele noastre. Să fie oare de vină societatea care este într-o continuă transformare? Să fie concepţiile părinţilor sau ale adolescenţilor? Cert este că ani buni asistăm la o ruptură între generaţii. Am mers în familia Vioricăi şi a lui Romeo Cemârtan, unde tocmai venise şi mama lui Romeo, doamna Margareta. Am insistat să aflu de la ei, ce fel de conflicte s-au iscat, pe parcursul anilor, între părinţi şi copii.
Romeo Cemârtan: „De exemplu, între mine şi părinţi a fost o singură neînţelegere, care se referea la modul de a construi familia, sau viitorul. Să fiu mai activ, să aleg jumătatea mea. Desigur, că părinţii rămân părinţi întotdeauna. Şi nu îşi dau seama, că un bărbat, când devine de sine stătător, descurcarea în alegerea jumătăţii lui este deja o chestie de demnitate. Şi dacă cineva te ajută, sau cineva te îndrumă, el asta o vede ca o slăbiciune personală. Şi atunci doreşte din orice putere, sau în orice situaţie să nege ajutorul respectiv. Chiar poate fi un ajutor real, dar el, ca un copil de un anişor, care se învaţă să meargă pe picioare – vrea singur.”
Europa Liberă: Dar în cazul ăsta eşti în faţa unei dileme: cui să-i dai dreptate? Mamei, sau viitoarei neveste?
Romeo Cemârtan: „De obicei, noi, bărbaţii, suntem ca între ciocan şi nicovală. E o chestie dificilă. Pentru că, de exemplu, soţia vrea să aibă pe bărbat ca baza familiei. Bărbatul este într-un fel, aşa, subtil, dirijat spre idealul de femee. Pe când o mamă estea cea, care întotdeauna ştie cel mai bine fiul său, îl înţelege cel mai bine şi poate să-l susţină.”
Europa Liberă: Doamnă Margareta, când apar conflicte între generaţii?
Margareta Cemârtan: „Când acei bătrâni consideră că au practică şi vor să-i înveţe pe tineri. Greşelile lor să nu le repete. Dar dacă ei nu vor, se iscă conflicte.”
Europa Liberă: Apar asemenea conflicte artificial?
Margareta Cemârtan: „Nu-i nici o casă fără de aşa ceva. Numaidecât sunt conflicte.”
Europa Liberă: Dar Dvs, când eraţi la vârsta feciorului Dvs, ascultaţi de părinţi? De sfaturile lor?
Margareta Cemârtan: „Desigur că ascultam şi nu imi convenea. Sfaturile celea nu vroiam să le iau.”
Europa Liberă: Da ce vă sfătuiau?
Margareta Cemârtan: „Ei, de pildă, iată – căsătoreşte-te cu acela, da nu cu acela. Du-te la biserică, da eu eram ateistă, din Siberia. Şi conflictam.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, fiind deportată, nu aţi avut cu copiii conflict în baza unor probleme ideologice? Să ziceţi, că eu sunt cu Lenin în suflet, iar tu esti cu Dumnezeu.
Margareta Cemârtan: „Ba am avut foarte mari conflicte. Până... aşa ne-am certat. El era student şi venea rar acasă. Tot îmi insufla că: da tu ştii, că eu n-am voie nici să învăţ la teologie, dacă părinţii mi-s păgâni.”
Europa Liberă: De ce eraţi ateistă înverşunată?
Margareta Cemârtan: „Aşa la orfelinatul sălbatec din Siberia m-au învăţat. Da, Lenin, pionieră şi să fac aşa cum zic ei. Că nu este Dumnezeu şi gata.”
Europa Liberă: Şi aţi ajuns până la această dogmă, că nu credeaţi în Dumnezeu?
Margareta Cemârtan: „Da, cu părere de rău. Foarte regret, foarte regret.”
Europa Liberă: Ce-i spuneaţi feciorului?
Margareta Cemârtan: „Ce-i spuneam? Îi argumentam, fel de fel de drăcii comuniste. Vai de mine, îs prea multe.”
Europa Liberă: Cum reacţionai? Bolnăvicios?
Romeo Cemârtan: „Nu. Avem eu atunci răbdare. Ştiţi, există această psihologie a copilului. Când copilul până la şapte ani consideră pe părinţi ca un fel de Dumnezeu. Deci, părintele nu poate să greşească şi tot ce el spune este un adevăr suprem.”
Europa Liberă: Cât a mocnit această neînţelegere?
Romeo Cemârtan: „N-a fost o mocneală. Au fost discuţii scurte, că eu veneam rar acasă. Dar pe urmă, când şi părinţii se temeau să nu mă călugăresc, se temeau să nu fiu un fanatic, asta era un argument.”
Europa Liberă: Asta era?
Margareta Cemârtan: „Da, sigur că. Dacă el învăţa de artist, boleron, da când venea acasă, în loc să povestească despre specialitatea lui, de artă, el vorbea numai despre religie. Şi desigur, orice părinte s-ar fi gândit, că are s-o ieie la călugărie, dacă mai continue aşa.”
Europa Liberă: Deci, s-a stins acest conflict.
Margareta Cemârtan: „S-a stins. Să vă spun, foarte interesant cum s-a stins. M-am gândit eu într-o seară aşa: da cum de o lume întreagă crede şi eu îs aşa de deşteaptă, că nu vreau să primesc pe Dumneuzeu. Mai ales, că am trăit zece ani cu bunica şi eram creştină. Mă săturasem de atâta contrare. Şi m-am lăsat jos şi am început să plâng şi să spun: Doamne, dacă esti, dă-mi un semn ca să văd, să nu mă mai contrez. Atât de rar mă văd cu feciorul şi atunci să mă contrez cu dânsul. Şi peste o săptămână m-am lăsat în genunchi şi spun: Iisuse Hristoase, da, doar ştii că am cerut semn şi mi l-ai dat. Gata! O să cred şi la toţi o să spun. Şi aşa şi fac de atuncea.”
Europa Liberă: Deci, am ascultat relaţia dintre mamă şi fecior. Hai să vedem - cu mama ta ai avut conflicte?
Viorica Cemârtan: „Tot timpul consideram că sunt nedreptăţită, că nu ceream nimic ce n-aş merita, sau nu aveam cerinţe, cum aveau colegii mei. Şi asta mă durea. Scriam şi diferite poezii şi eseuri ş.a.m.d. Da asta m-a făcut foarte mult să mă interiorizez şi să-mi analizez foarte bine relaţiile cu părinţii. Dar niciodată nu arătam în faţa lor. Noaptea puteam să plâng.”
Europa Liberă: Poate trebuia mai multă comunicare?
Viorica Cemârtan: „Cuvântul lor, în special al tatălui, este o lege, care nu se supune schimbării. Ea nu se discută. Deci, dacă s-a spus nu! Nu! Şi făceam mai rău, dacă puteam să încerc să reconving. Şi uite, asta a fost aşa pentru mine ceva dureros. Şi acuma îmi amintesc. Şi deja discut cu părinţii mei din punctul ăsta de vedere. Şi ei zic: ei, lasă că n-am mai fost noi chiar aşa. Eu zic, pentru mine atunci asta a fost dureros. Pe când ei zic: da poate, dacă noi nu eram aşa severi, sau cu nişte cerinţe mai speciale, poate nu ajungeai acuma cine esti, da cine ştie ce ajungeai, ce aveai să faci, sau... Deci, într-un fel, ei aveau motivele lor, eu consideram că ei nu mă înţeleg, ca de obicei. Şi tot timpul mă gândeam, că dacă am să am eu copii mei cândva, tot timpul o să pun priorităţile lor pe primul plan şi niciodată n-o să fiu aşa neglijentă.”
Europa Liberă: Şi e aşa?
Viorica Cemârtan: „Păi, de la caz la caz.”
--------------------------
Alexandru Joloncovschi: „Generaţia de astăzi este născută la intersecţia a două lumi. Când lumea veche încă nu era uitată şi nu plecase şi lumea nouă, cu alte viziuni, cu alte perspective. Şi iată, la intersecţia asta a luptei, să numim aşa, între ideologie, fostă ideologie...”
Europa Liberă: Comunistă?
Alexandru Joloncovschi: „Da, bineînţeles. Şi când astăzi sunt cu totul alte priorităţi. Deci, această intersecţie a sărăcit lumea valorilor spirituale. Şi noi, societatea noastră, care mai suntem în acţiune, şi ăştia, care au venit după noi şi care sunt cei mai activi astăzi, nu înțeleg esenţa lumii spirituale în om. Deci, am împlut toate pieţele astăzi cu studenţi cu studii superioare. Nu ne-am gândit la calificarea profesională a omului. Am vândut diplome. Ne-am transformat în ţara de produs diplome, dar nu de produs cunoştinţe şi nu de produs intelectuali. Valentina, nu poate fi o societate uniformă, toţi egali, toţi să gândim într-un fel. Ne naştem fiecare cu un nivel.”
Europa Liberă: Concret. Explicaţi-mi mie şi celor care ne ascultă, cum se manifestă acest conflict între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Lumi cu diferite interese. Generaţia tânără de astăzi este cointeresată extrem de mult în valorile economice. Banul este pe primul plan.”
Europa Liberă: Ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie anul trecut a fost o confruntare între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Zic, că da. Generaţia şi-a închipuit o altă dezvoltare...”
Europa Liberă: Generaţia tânără?
Alexandru Joloncovschi: „Da, generaţia tânără. Un alt mod de dezvoltare a existenţei noastre. Deci, întrând în lumea capitalistă, cu valorile ei, bineînţeles multe dintre ele foarte corecte, foarte bune. Noi am întârziat către ele şi iată, lipsurile care există astăzi. Pe de altă parte, promisiunile care au existat şi lipsurile care sunt şi duc la acest conflict social, care a apărut. Pe de altă parte în vizorul nostru era deja o altă generaţie de politicieni, care o avem de pildă astăzi, care veneau cu alte valori, cu alte promisiuni. Şi generaţia aceasta, privind înapoi, că nu au nimic, şi ei, care vin şi asta a dus la conflict, în fond. Această problemă mocnea în societate. Ca şi multe altele, care mocnesc astăzi. Trebuie o scânteie, care atunci apare şi o provocare, înţelegeţi?”
Europa Liberă: Dl Joloncovschi, dar lipsa de comunicare provoacă conflicte între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Mare conflict. Fiindcă lipsa aceasta de transmitere a unui mesaj, a unei generaţii către altă generaţie şi să fii receptiv, să asculţi mesajul şi viceversa, bineînţeles. Noi astăzi nu dialogăm cu generaţia tânără.”
Europa Liberă: De ce? Ni-i frică? Ne temem? Nu avem ce să-i spunem?
Alexandru Joloncovschi: „Da pur şi simplu vorbim în diferite limbi. Deci, iată o limbă nouă a dialogului, generaţia de astăzi. Pe dânsa nu o mai interesează valorile dezvoltării civilizaţiei, trecutului. La orice facultate din ţară, întreabă ceva despre cultura evului mediu, să vezi ce o să-ţi răspundă. Dar, iată, dacă l-ai întreba despre, eu ştiu, ce a fost pe You Tube ieri la ora cutare, ţi-o descrie. Deci, apare alt nivel al percepţiei valorilor. Dacă noi n-o să fim receptivi, eu nu zic, că trebuie să fim conservativi. Da generaţia trebuie să înţeleagă că nimic nu apare azi pe loc gol. Totul este o urmare a ceva. Fie şi practici proaste, da trebuie să discutăm aceste practici – prin ce a fost rău în trecut? Ce a fost rău în tot ce a fost? Ce este bun din ceea ce am avut?”
Europa Liberă: Haideţi să vedem în baza exemplului propriu. Eu ştiu că aveţi copii foarte inteligenţi. Apar conflicte în familie, între copii şi părinţi?
Alexandru Joloncovschi: „Mai degrabă apar cu nepoţii. Iată, spun, am nepoţi de clasa a noua, cu care încerc să leg un dialog.”
Europa Liberă: Şi cu nepoţii ce neînţelegeri s-ar ivi?
Alexandru Joloncovschi: „Nu-s neînţelegeri. Fiindcă, dacă stau şi duc o explicaţie, ne împăcăm de minune. Dar nivelul lor de a aborda o problemă sau alta, deci, este nepregătit. Ei nu sunt pregătiţi pentru a concepe valorile. Această etapă de trecere de la un nivel al spiritualităţii la alt nivel, l-am scăpat. Iată, mă duc la ţară. Valentina, discut cu oamenii. Câte odată mă miră faptul, cum el gândeşte, cum vorbeşte. Omul e lipsit de limbă, el nu poate interpreta gândul său. Asta e o catastrofă.”
Europa Liberă: Şi asta duce tot la conflict între generaţii?
Alexandru Joloncovschi: „Păi da. Generaţia asta de astăzi vorbeşte frumos. Ştie limbi multe. Şi el, când priveşte înapoi spre capacităţile celui de-a interpreta realitatea, clar că e conflict. Cum nu-i conflict? El socoate un prost, hai să zicem, un handicap.”
Europa Liberă: Da uneori apar conflicte şi de la nişte mărunţişuri. De exemplu, bunica îi spune nepoţelului: nu-mi plac blugii pe care-i porţi, nu-mi place cum te-ai fardat, nu-mi place ce prieten ţi-ai găsit.
Alexandru Joloncovschi: „Iarăşi asta vine de la nivelul dezvoltării spirituale a bunicăi şi a copilului de astăzi. Trebuie să fim mai receptivi, noi, generaţia noastră. De exemplu eu, ca bunel, sunt mult mai receptiv. Şi dacă nu ştiu ceva, nu atac copilul, care trăieşte cu ziua de azi. Că dacă vede aşa, aşa-i viaţa. Da încerc să pătrund în esenţa problemei. De ce el face asta? La mine în casă suntem toate generaţiile. Mama mea este vie, să-i dea Dumnezeu sănătate, eu sunt, copii mei sunt, şi nepoţii – patru generaţii. Când ne întâlnim cu toţii şi discutăm, văd foarte mare apropiere între străbunica şi nepoţi. Şi mă bucură aceasta, fiindcă copii mei şi nepoţii se coboară la înţelesul realităţii de către bunică şi cumva o încurajează. Şi cu asta ea trăieşte. Ea îşi continuă existenţa. Bunica, la rândul ei, curioasă - ce fac nepoatele? Cât de bine dansează? Cum vorbesc engleza? Deci, este un dialog, ceea ce nu este rău. Lipsa acestui dialog şi aduce la conflict între generaţii. Dialog deschis, dialog sincer.”
Europa Liberă: Dar în societate, ar fi două lumi paralele? Generaţia de ieri şi generaţia de azi, de mîine?
Alexandru Joloncovschi: „Bineînţeles că sunt generaţiile acestea.”
Europa Liberă: Şi-s două lumi paralele?
Alexandru Joloncovschi: „În Moldova – da. Dacă n-am avea noi ceea ce avem, existenţa de ieri şi existenţa de astăzi.”
Europa Liberă: Credeţi chiar că o bună parte din generaţia de ieri trăiesc doar cu Lenin în suflet şi în gând?
Alexandru Joloncovschi: „Dacă nu erau o bună parte din oamenii ăştea, nu câştigau alegerile comuniştii, de exemplu. Da oamenii sunt, am vorbit cu ei.”
Europa Liberă: Din convingeri?
Alexandru Joloncovschi: „Din convingeri. Am vorbit cu oameni care nu consideră că există altă ideologie, mai performantă, mai reală decât cea comunistă.”
Europa Liberă: Tânăra generaţie cunoaşte pericolul acelei ideologii?
Alexandru Joloncovschi: „Tânăra generaţie sunt departe. Noi nu ne-am ocupat să transmitem valorile celea care au fost. Noi am scos din şcoli, repede am curăţit tot. De unde să facă ei concluzie, dacă ei nu cunosc? Şi atunci apara comsomoliştii noi. Cine sunt comsomoliştii noi?”
Europa Liberă: Da ce ştiu ei despre deportări? Ce ştiu ei despre crimele comunismului?
Alexandru Joloncovschi: „Păi înafară de ceea ce aud şi rămân foarte miraţi, că aşa ceva putea să se întâmple. Deci, o dramă pe care el a citit-o. N-a trecut-o prin el. N-a trăit-o. Fiindcă eu încerc să explic la copiii mei: uite, vezi, care unchi al nostru a fost aruncat din tren. Uite, bunelul, adică tatăl meu, a fost judecat fiindcă era secretar de selsovet, cum era atuncea. Primea lista, care trebuia la ora patru ridicaţi, şi el se ducea şi-i anunţa pe toţi şi oamenii fugeau de acasă. Şi pentru asta a primit 25 de ani închisoare. Da. Şi a fost deportat. A fost pe canalul Volga-Don. Cât a fost tatăl meu viu, îi pupau mîna în fiecare zi. Fiindcă au rezistat până la urmă. S-au întors părinţii acasă şi au...”
Europa Liberă: Dar această istorie nu e explorată.
Alexandru Joloncovschi: „Da ce? Ia stai Valentina, da cine a scris istoria aceasta? Volumul unu, volumul doi, volumul trei, cine s-a apucat? Mai folosim în timpul alegerilor chestia asta, nu ştiu ce mai facem şi gata. Da asta este o istorie sângeroasă...”
Europa Liberă: Şi iarăşi revenim la lipsa de comunicare între generaţii.
Alexandru Joloncovschi: „Absolut. Lipsa de comunicare între generaţii este şi ea foarte primejdioasă. Fiindcă noi creştem generaţia noastră pe loc gol astăzi. Asta ar fi o preocupare a Ministerului Educaţiei astăzi de prim plan.”
------------------------------------------
Pedeapsa nu ar aduce respect şi nici o bună comunicare în familie. De aceea este nevoie de maturitate şi înţelepciune. Dar ar trebui să ştie când şi cum să cedeze atât copii, cât şi părinţii, aşa cum sugerează viceministra Educaţiei, Loreta Handrabura.
E trist că buneii şi părinţii noştri, dânşii de multe ori nu acceptă dialogul. Ei cu experienţa lor, noi cu experienţa şi cunoştinţele noastre am putea să luăm o decizie corectă. Dar atunci, când dânşii, unilateral, cu nostalgia trecutului, cu nostalgia unor timpuri, care nu mai pot fi actualizate astăzi în formula puterii care există, dacă nu vor înţelege... Şi clasa politică, care, mă rog, îi spunem noi garda veche, nu acceptă şi sângele nou, păi atunci ei încalcă o legitate. Sângele vechi, cu sângele nou întotdeauna ce face? Are şansa să vină cu soluţii multilaterale, se completează reciproc. Dânşii să nu uite un lucru - înţelepciunea nu este direct proporţională cu vârsta. Înţelepciunea este direct proporţională cu experienţa. Şi de multe ori tinerii au mai multă experienţă la anumite capitole. Ei au ars nişte punţi mai repede decât cei care au chiar 60-70 de ani şi au plonjat în nişte realităţi, sau cum zic ei, s-au bălăcit în nişte realităţi. Dar asta nu înseamnă că dânşii deţin adevărul.”
