Linkuri accesibilitate

20 de la ani de la Proclamația de la Timișoara


Romania - Art. 8 of Timisoara Proclamation, undated
Romania - Art. 8 of Timisoara Proclamation, undated

O masă rotundă organizată de Grupul pentru Dialog Social


„In ce masura mai e actuala si necesara Proclamatia de la Timisoara, sau in ce masura ea intra in istorie ca un capitol frumos, dar nedus la capat?”. Este intrebarea pe care istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe al Romaniei, a pus-o in cadrul unei mese rotunde organizata la Bucuresti de Grupul pentru Dialog Social, la care au participat mai multi membrii ai Societatii Timisoara, unii dintre ei initiatori ai Proclamatiei. O masa rotunda care celebrat 20 de ani de la lansarea acestui document.

Proclamatia de la Timisoara a fost lansata la 11 martie 1990 din balconul Operei timisorene, in fata a peste 20.000 de oameni, de George Serban, unul dintre initiatorii ei. Documentul a fost adoptat imediat de Consiliul Local Timisoara si apoi de sute de organizatii civice si de personalitati culturale si politice ale Romaniei acelor ani.

Proclamatia continea 13 puncte, dintre care al optulea propunea modificarea legii electorale, astfel incit fostii activisti de partid si fostii ofiteri de securitate sa nu poata candida pentru un mandat de parlamentar timp de trei legislaturi consecutive.

Acest punct opt avea sa devina una din piesele grele ale manifestatiei anticomuniste maraton din Piata Universitatii din Bucuresti, inabusita in singe de puterea de atunci, in iunie 1990.

Punctul opt nu a fost aplicat niciodata, asa cum niciodata nu a fost promulgata in Romania o legea a lustratiei, desi mai multe proiecte legislative in acest sens au fost depuse in Parlamentul de la Bucuresti, inclusiv de catre initatorii Proclamatiei de la Timisoara.

Si odata cu trecerea timpului, au fost voci care spuneau ca in Romania nu mai e nevoie o lege a lustratiei. Intre aceste voci si aceea a istoricului Adrian Cioroianu: „Nu va ascund ca am fost printre aceia care au fost de acord cu presedintele Emil Constantinescu atunci cind acesta a spus in 1997 ca punctul opt nu mai este chiar actual, din moment ce in Romania s-a produs o schimbare de regim in conditii democratice”.

Poate la aceasta lipsa de actualitate s-a referit si istoricul Andrei Oisteanu, cind a vorbit la masa rotunda organizata marti 9 martie de Grupul pentru Dialog Social la Bucuresti, despre un paradox in legatura cu punctul opt al Proclamatiei de la Timisoara: „De regula, un text programatic ajunge sa fie comemorat, celebrat, pentru ca el a fost aplicat. Este singurul text marginalizat si inlaturat pe care il celebram”.

Dar majoritatea celorlalte puncte din Proclamatia de la Timisoara, cum ar fi cele care vorbeau despre descentralizare, despre necesitatea instituirii concordiei intre majoritate si minoritatile nationale, si altele, au ajuns sa fie aplicate la nivel institutional, ce-i drept dupa ani si ani de zile.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG