Secţia consulară a Ambasadei României de la Chişinău primeşte, începînd de astăzi, cereri de la cetăţeni moldoveni pentru obţinerea permiselor de mic trafic la frontieră, act care va permite deţinătorului să treacă graniţa fără viză. Mulţi dintre cetăţenii care au venit astăzi la consulat au fost nevoiţi însă să facă cale întoarsă.
În faţa consulatului, printre primele cu care stau de vorbă sunt câteva femei din Giurgiuleşti, cel mai sudic sat moldovenesc, situat la graniţa cu Ucraina, dar şi cu România. Îmi spun că au pornit spre Chişinău la două de noapte, ca să reuşească să depună primele solicitarea la consulat.
„ Am depus documentele, peste treizeci de zile aşteptăm să ne vină prin poştă. Se spune că cu acest permis vom putea trece chiar şi în fiecare zi graniţa. Ei, dar vom vedea. Vreau să-l obţin pentru că am copii acolo. Ş-apoi, mă rog, să iau şi eu un ou de-acasă, să vînd, da de-acolo să-mi cumpăr vreun sac de cartofi...”
„Ştiţi, acolo e mai ieftin. Ş-o haină, şi alimentele. Chiar şi cartofii, şi ceapa, şi fasolea. Noi la Galaţi ne ducem des. Că e aproape de noi. Parca s-a deschis o ferestruică, ştiţi...”
„La mine copilul învaţă în România. Acuma vreau să-mi iau permisul ca să nu stau în fiecare jumătate de an în rând pentru viză.”
“Toate rudele mele sunt în Huşi. Mi-a expirat viza în septembrie şi n-am mai putut trece. Că nu aveam 500 de euro care trebuiau declaraţi. Da eu mă duc şi la muncă încolo. La Prăşit, la strans roadă.”
Aproape fiecare dintre cei cu care am discutat mi-au spus că n-au mai fost în România încă de când s-au introdus vizele.
“N-am circulat, pentru că trebuia asigurare medicale, declaraţie că ai suma necesară de bani – ceceri, rânduri, cheltuieli… Acum vreau să merg poate cu fructe, legume de vânzare… Poate fac un ban grămadă”.
“Până acuma eram ca şi legaţi. Legaţi eram… Ce, puteai parcă să te duci. Da acum cred că va fi bine. Tare bine că s-a aranjat aşa. Suntem un popor doar…”
Dar în afară de aceştia, la consulat sunt mulţi oameni care aşteaptă un răspuns pentru solicitarea de cetăţenie. Este şi cazul Eustinei Petcu, O femeie între două vârste cu un batic pe cap, care la vederea microfonului căută singură capăt de vorbă.
“Sunt din Orhei. Localitatea noastră nu intră în zona de 30 km. Zău că îi invidiez pe aceştia că pot obţine permisul. Am o grămadă de rude şi nu mă pot duce. Am depus dosarul pentru cetăţenie încă din 2006 şi nici un rezultat. De un an trepătez cărările la consulat.”
Pe feţele multora care ies pe poarta consulatului se poate citi dezamăgirea. Întreb o femeie de ce n-a reuşit să-şi depună dosarul:
“S-a anunţat pe televizor că trebuie paşaport, buletin şi fotografie. Şi degeaba am venit. Că trebuie şi o chemare. Iar a mea a expirat”.
Potrivit acordului intrat de curând în vigoare, solicitanţii de premise de mic trafic trebuie să anexeze la cerere şi un act care ar certifica existenţa motivelor întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei. Dar cei care au venit astăzi în faţa consulatului au sperat totuşi că nu vor mai avea nevoie de astfel de certificări, odată ce fac dovada că locuiesc legal în zona de frontieră.
În faţa consulatului, printre primele cu care stau de vorbă sunt câteva femei din Giurgiuleşti, cel mai sudic sat moldovenesc, situat la graniţa cu Ucraina, dar şi cu România. Îmi spun că au pornit spre Chişinău la două de noapte, ca să reuşească să depună primele solicitarea la consulat.
„ Am depus documentele, peste treizeci de zile aşteptăm să ne vină prin poştă. Se spune că cu acest permis vom putea trece chiar şi în fiecare zi graniţa. Ei, dar vom vedea. Vreau să-l obţin pentru că am copii acolo. Ş-apoi, mă rog, să iau şi eu un ou de-acasă, să vînd, da de-acolo să-mi cumpăr vreun sac de cartofi...”
„Ştiţi, acolo e mai ieftin. Ş-o haină, şi alimentele. Chiar şi cartofii, şi ceapa, şi fasolea. Noi la Galaţi ne ducem des. Că e aproape de noi. Parca s-a deschis o ferestruică, ştiţi...”
„La mine copilul învaţă în România. Acuma vreau să-mi iau permisul ca să nu stau în fiecare jumătate de an în rând pentru viză.”
“Toate rudele mele sunt în Huşi. Mi-a expirat viza în septembrie şi n-am mai putut trece. Că nu aveam 500 de euro care trebuiau declaraţi. Da eu mă duc şi la muncă încolo. La Prăşit, la strans roadă.”
Aproape fiecare dintre cei cu care am discutat mi-au spus că n-au mai fost în România încă de când s-au introdus vizele.
“N-am circulat, pentru că trebuia asigurare medicale, declaraţie că ai suma necesară de bani – ceceri, rânduri, cheltuieli… Acum vreau să merg poate cu fructe, legume de vânzare… Poate fac un ban grămadă”.
“Până acuma eram ca şi legaţi. Legaţi eram… Ce, puteai parcă să te duci. Da acum cred că va fi bine. Tare bine că s-a aranjat aşa. Suntem un popor doar…”
Dar în afară de aceştia, la consulat sunt mulţi oameni care aşteaptă un răspuns pentru solicitarea de cetăţenie. Este şi cazul Eustinei Petcu, O femeie între două vârste cu un batic pe cap, care la vederea microfonului căută singură capăt de vorbă.
“Sunt din Orhei. Localitatea noastră nu intră în zona de 30 km. Zău că îi invidiez pe aceştia că pot obţine permisul. Am o grămadă de rude şi nu mă pot duce. Am depus dosarul pentru cetăţenie încă din 2006 şi nici un rezultat. De un an trepătez cărările la consulat.”
Pe feţele multora care ies pe poarta consulatului se poate citi dezamăgirea. Întreb o femeie de ce n-a reuşit să-şi depună dosarul:
“S-a anunţat pe televizor că trebuie paşaport, buletin şi fotografie. Şi degeaba am venit. Că trebuie şi o chemare. Iar a mea a expirat”.
Potrivit acordului intrat de curând în vigoare, solicitanţii de premise de mic trafic trebuie să anexeze la cerere şi un act care ar certifica existenţa motivelor întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei. Dar cei care au venit astăzi în faţa consulatului au sperat totuşi că nu vor mai avea nevoie de astfel de certificări, odată ce fac dovada că locuiesc legal în zona de frontieră.
