Femeile care nasc în detenţie au dreptul sa-si creasca copii pînă la vîrsta de trei ani, dupa care urmeaza sa ii dea in grija unor rude sau a unor institutii de stat daca nu are cine să-i tuteleze. Legislatia obligă totodată penitenciarele să asigure condiţii de trai mai bune pentru aceasta categorie de deţinute, astfel încât să nu fie lezate drepturile copiilor.
Cum stau lucrurile în realitate? Asta am incercat sa aflu stînd de vorbă cu mai multe deţinute de la Rusca – penitenciar în care la ora actuală îşi ispăşesc pedeapsa în jur de 270 de femei.
În urmă cu trei ani, cînd a fost condamnata de o instanţă moldovenească la şapte ani de închisoare, Olesea era în luna a cincea de sarcina. Iata de ce s-a vazut nevoita să nască în penitenciar. În curând fiica ei Alina va împlini trei anii.
Olesea spune că abia aşteaptă să o lase in grija bunicii, întrucât penitenciarul nu este locul cel mai potrivit pentru educatia unui copil: „Iese că am un copil aici care se chinuie şi altul acasă, care la fel se chinuie şi crede că mama l-a uitat şi nu-l iubeşte dacă nu vine să-l vadă. Tare mi-i frică pentru viitorul fetiţei mele. Că ea aicea se teme de oameni, de fiecare maşină care trece. La început se temea să calce şi pe iarbă. Dar mai tare mă tem că s-a duce acasă şi i-or spune la grădiniţa – iaca, mamă-ta e o criminală...”
Olesea este doar una din cele patru feme care beneficiază de un regim special, numit în termeni juridici „semi-închis”. Femeile şi copii locuiesc într-o încăpere bine amenajată, au acces la bucătărie, spaţiu de joacă sau cabinet medical, şi, la prima vedere, copiilor nu le lipseşte altceva decât libertatea.
Avocata copilului, Tamara Plămădeală, susţine însă că lucrurile nu stau chiar aşa: „Deşi nu poartă nici o vină pentru că mama lor a fost condamnată, ispăşesc practic şi ei o pedeapsă. De fapt, este vorba despre lezarea drepturilor acestor copii.”
Avocata copilului spune că intentiponeaza sa recomande autorităţilor să revizuie actele normative într-o aşa manieră încât copiii deţinutelor să poată frecventa o grădiniţă din apropierea penitenciarului. Ea zice că a văzut copii, care după trei ani în care au stat în penitenciar, nu ştiu să vorbească: „Să se simtă copii mai liberi, mai deschişi, să poată comunica”.
În general, femeile gravide sau cele care sunt mame al unor copii mai mici de opt ani pot conta pe o justiţie mai blândă în cazul în care au de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea. Aşa prevede articolul 96 al Codului penal, care chiar permite, printre altele, judecătorilor să amâne pedeapsa în cazul în care mamele au la întreţinere un prunc. În realitate, chiar dacă justiţiarii fac uz de respectivele norme legale, aceasta se întâmplă extrem de rar, susţine Tamara Plămădeală.
O altă deţinută, Natalia Bolun, mi s-a plans că după ce a fost condamnată, copilul de trei anişori i-a ajuns într-un orfelinat. Am întrebat-o ce s-ar fi schimbat dacă ar fi beneficiat de amânarea admisă de lege: „Dacă mi se oferea o asemenea şansă, aş fi făcut tutelă pe una dintre surorile mele. Dar aşa, o soră a revenit din Italia şi s-a dus să-l ia acasă din casa de copii, dar nu I l-au dat.”
Avocaţii poporului constata ca justiţia ar nu este foarte îngaduitoare atunci când este vorba despre condamnarea mamelor sau gravidelor, avertizând că de multe ori judecătorii nici nu emit o încheiere privind soarta copilului atunci când elaborează o sentinţă de condamnare. Unii judecători sunt însă de părere că indulgenţa faţă de femeile care au sau aşteaptă un copil le-ar putea incuraja pe delicvente sa recurga în mod intenţionat la acest gen de protectie.
Cum stau lucrurile în realitate? Asta am incercat sa aflu stînd de vorbă cu mai multe deţinute de la Rusca – penitenciar în care la ora actuală îşi ispăşesc pedeapsa în jur de 270 de femei.
În urmă cu trei ani, cînd a fost condamnata de o instanţă moldovenească la şapte ani de închisoare, Olesea era în luna a cincea de sarcina. Iata de ce s-a vazut nevoita să nască în penitenciar. În curând fiica ei Alina va împlini trei anii.
Olesea spune că abia aşteaptă să o lase in grija bunicii, întrucât penitenciarul nu este locul cel mai potrivit pentru educatia unui copil: „Iese că am un copil aici care se chinuie şi altul acasă, care la fel se chinuie şi crede că mama l-a uitat şi nu-l iubeşte dacă nu vine să-l vadă. Tare mi-i frică pentru viitorul fetiţei mele. Că ea aicea se teme de oameni, de fiecare maşină care trece. La început se temea să calce şi pe iarbă. Dar mai tare mă tem că s-a duce acasă şi i-or spune la grădiniţa – iaca, mamă-ta e o criminală...”
Olesea este doar una din cele patru feme care beneficiază de un regim special, numit în termeni juridici „semi-închis”. Femeile şi copii locuiesc într-o încăpere bine amenajată, au acces la bucătărie, spaţiu de joacă sau cabinet medical, şi, la prima vedere, copiilor nu le lipseşte altceva decât libertatea.
Avocata copilului, Tamara Plămădeală, susţine însă că lucrurile nu stau chiar aşa: „Deşi nu poartă nici o vină pentru că mama lor a fost condamnată, ispăşesc practic şi ei o pedeapsă. De fapt, este vorba despre lezarea drepturilor acestor copii.”
Avocata copilului spune că intentiponeaza sa recomande autorităţilor să revizuie actele normative într-o aşa manieră încât copiii deţinutelor să poată frecventa o grădiniţă din apropierea penitenciarului. Ea zice că a văzut copii, care după trei ani în care au stat în penitenciar, nu ştiu să vorbească: „Să se simtă copii mai liberi, mai deschişi, să poată comunica”.
În general, femeile gravide sau cele care sunt mame al unor copii mai mici de opt ani pot conta pe o justiţie mai blândă în cazul în care au de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea. Aşa prevede articolul 96 al Codului penal, care chiar permite, printre altele, judecătorilor să amâne pedeapsa în cazul în care mamele au la întreţinere un prunc. În realitate, chiar dacă justiţiarii fac uz de respectivele norme legale, aceasta se întâmplă extrem de rar, susţine Tamara Plămădeală.
O altă deţinută, Natalia Bolun, mi s-a plans că după ce a fost condamnată, copilul de trei anişori i-a ajuns într-un orfelinat. Am întrebat-o ce s-ar fi schimbat dacă ar fi beneficiat de amânarea admisă de lege: „Dacă mi se oferea o asemenea şansă, aş fi făcut tutelă pe una dintre surorile mele. Dar aşa, o soră a revenit din Italia şi s-a dus să-l ia acasă din casa de copii, dar nu I l-au dat.”
Avocaţii poporului constata ca justiţia ar nu este foarte îngaduitoare atunci când este vorba despre condamnarea mamelor sau gravidelor, avertizând că de multe ori judecătorii nici nu emit o încheiere privind soarta copilului atunci când elaborează o sentinţă de condamnare. Unii judecători sunt însă de părere că indulgenţa faţă de femeile care au sau aşteaptă un copil le-ar putea incuraja pe delicvente sa recurga în mod intenţionat la acest gen de protectie.
