„NOI VOM ÎNVINGE! NOI VOM BIRUI!” E un slogan care a fost folosit cu obstinaţie de politicienii autohtoni - nu numai în campaniile electorale - în cele două decenii de tranziţie. Nu toţi, fireşte, reuşeau să ajungă la putere, să devină conducători. Ba chiar, dacă trecem în revistă puzderia de partide şi partiduţe apărute aici de-a lungul anilor, am putea constata că cei mai mulţi au pierdut, că învingătorii pot fi număraţi pe degete.
De aceea, sloganul acesta - NOI VOM ÎNVINGE!!! –, pronunţat cu tărie de mulţi protagonişti fără şanse ai competiţiilor electorale, mi s-a părut multă vreme ridicol-hazliu. De bună seamă, nu e caraghios oare să vezi cum un politician insignifiant sau cvasianonim se erijează într-un posibil învingător?
Dacă însă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, vom constata că mai toţi aceşti indivizi care au populat în ultimii 20 de ani tărîmul politic al ţării au fost într-adevăr nişte învingători. Pe mulţi i-a făcut învingători eterni traseismul. Aici nu e o problemă să pierzi alegerile. Te aciuezi, după eşec, într-un partid învingător şi te transformi imediat într-un învingător. Că doar n-o să aştepţi încă patru ani alte alegeri cu rezultate incerte? Nu e o problemă nici dacă nu mai eşti apreciat la justa valoare în partidul tău care e mare şi influent. Pleci zgomotos într-o altă formaţiune influentă, care te primeşte cu braţele deschise, sau într-un partiduţ minuscul care însă absoarbe promiţător şi sîrguincios alţi politicieni transfugi, plini de ambiţii.
Important e să rămîi în cîmpul politic şi, fii sigur, vei învinge mai degrabă sau mai tîrziu, dacă eşti pe fază. Mirificul tărîm politic îţi oferă nişte posibilităţi pe care un simplu muritor nu le va avea niciodată. Poţi să fii ministru sau deputat şi să-ţi asiguri o pensie frumoasă pentru bătrîneţe. Cine mai are asemenea pensii aici?
Poţi să vezi ţări străine pe banii statului. Cîţi dintre moldovenii simpli pot călători în voie prin lume din salariile lor? Poţi să ai maşină de serviciu şi chiar s-o confunzi cu maşina personală. Or, cu salariile pe care le au, unii moldoveni nu-şi pot cumpăra maşină toată viaţa.
Iar şi mai important e altceva. În politica moldovenească ai mai mereu de muncă. Dacă nu mai eşti ministru, poţi fi numit ambasador, dacă eşti rechemat ca ambasador, poţi să te dedici muncii de partid, iar să găseşti un partid nu e o problemă.
Politicienii spun că vin în politică din vocaţie sau ca să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Eu consider, gîndindu-mă la ultimele două decenii, că ei intră în politică ca să învingă.
De aceea, sloganul acesta - NOI VOM ÎNVINGE!!! –, pronunţat cu tărie de mulţi protagonişti fără şanse ai competiţiilor electorale, mi s-a părut multă vreme ridicol-hazliu. De bună seamă, nu e caraghios oare să vezi cum un politician insignifiant sau cvasianonim se erijează într-un posibil învingător?
Dacă însă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, vom constata că mai toţi aceşti indivizi care au populat în ultimii 20 de ani tărîmul politic al ţării au fost într-adevăr nişte învingători. Pe mulţi i-a făcut învingători eterni traseismul. Aici nu e o problemă să pierzi alegerile. Te aciuezi, după eşec, într-un partid învingător şi te transformi imediat într-un învingător. Că doar n-o să aştepţi încă patru ani alte alegeri cu rezultate incerte? Nu e o problemă nici dacă nu mai eşti apreciat la justa valoare în partidul tău care e mare şi influent. Pleci zgomotos într-o altă formaţiune influentă, care te primeşte cu braţele deschise, sau într-un partiduţ minuscul care însă absoarbe promiţător şi sîrguincios alţi politicieni transfugi, plini de ambiţii.
Important e să rămîi în cîmpul politic şi, fii sigur, vei învinge mai degrabă sau mai tîrziu, dacă eşti pe fază. Mirificul tărîm politic îţi oferă nişte posibilităţi pe care un simplu muritor nu le va avea niciodată. Poţi să fii ministru sau deputat şi să-ţi asiguri o pensie frumoasă pentru bătrîneţe. Cine mai are asemenea pensii aici?
Poţi să vezi ţări străine pe banii statului. Cîţi dintre moldovenii simpli pot călători în voie prin lume din salariile lor? Poţi să ai maşină de serviciu şi chiar s-o confunzi cu maşina personală. Or, cu salariile pe care le au, unii moldoveni nu-şi pot cumpăra maşină toată viaţa.
Iar şi mai important e altceva. În politica moldovenească ai mai mereu de muncă. Dacă nu mai eşti ministru, poţi fi numit ambasador, dacă eşti rechemat ca ambasador, poţi să te dedici muncii de partid, iar să găseşti un partid nu e o problemă.
Politicienii spun că vin în politică din vocaţie sau ca să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Eu consider, gîndindu-mă la ultimele două decenii, că ei intră în politică ca să învingă.
