Linkuri accesibilitate

18.02 - Chișinău: Interpelare comunistă pe tema contractului Union Fenosa


Vladimir Voronin a propus ca Guvernul să monitorizeze politica formării tarifelor în sistemul energetic.


18 februarie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.


Interpelare comunistă pe tema contractului Union Fenosa.

Dan Ionescu: Astăzi mai mulţi deputaţi comunişti au atacat cu vehemenţă recent încheiatul contract de preluare a trei reţele de distribuţie electrică de către compania spaniolă Union Fenosa. Relatează Eleonora Lisnic.

Răspunsul Guvernului la interpelarea deputatului Valeriu Muravschi privind utilizarea fodurilor, obţinute din tranzacţia cu firma spaniolă Union Fenosa, a fost prezentat în plenul Parlamentului de directorul adjunct al Departamentului privatizării, Zinaida Grafchin. Deputaţii comunişti au ţinut să completeze întrebarea formulată de Muravschi. Ei au dorit să le fie argumentată mărimea sumei, pe care o va plăti Union Fenosa pentru cele trei reţele electrice de distribuţie. În opinia lor, 25 milioane de dolari ar fi prea puţin.

În răspunsul său, Zinaida Grafchin a menţionat că noul proprietar urmează să investească în infrastructura reţelelor aproape 67 milioane dolari. Directorul adjunc al Departamentului Privatizării: „Astăzi Union Fenosa achita suma de 21 milioane 94 de mii 502 dolari pentru pachetul de acţiuni. Această sumă astăzi va fi pe contul Băncii Naţionale. Restul sumei va fi achitată după procurarea reţelelor electrice de 35 kW, asta înseamnă săptămâna viitoare, fiindcă contractul cu Transelectro deja se perfectează.”

Deputatul comunist, Valentin Dragan, a solicitat să i se explice de ce, după vânzarea celor trei întreprinderi, consumatorii din nordul Republicii vor plăti 50 de bani pentru un kilowatt, iar cei din Sud – 65 de bani. Răspunsul a fost că tarifele sunt stabilite de Agenţia naţională pentru reglementări în energetică.

Un alt parlamentar comunist, Iacob Timciuc, a fost de părerea că tranzacţia a fost încheiată cu încălcări ale legislaţiei în domeniu: „Au fost încălcate Legea de privatizare în domeniul energeticii şi Legea despre energetică, deci noi putem să protestăm în Curtea Constituţională şi atunci contractul o să fie anulat.”

Deputatul Vasile Caranfizi, din aceeaşi formaţiune, a apreciat că tranzacţia cu Union Fenosa este păguboasă pentru buget. El a fost de părere că preţul real se ridică la 120 milioane de dolari şi a cerut rezilierea contractului. Parlamentarii din formaţiunea condusă de Vladimir Voronin au avut cele mai multe intervenţii. Între altele, ei au apreciat că tranzacţia cu firma spaniolă subminează securitatea energetică a statului şi au propus deschiderea unei anchete de Comisia parlamentară pentru securitatea statului.

Parlamentarii comunişti s-au declarat nemulţumişi de faptul că poziţia Guvernului nu a fost expusă de premierul Braghiş, sau de un vicepremier. Peste puţin timp, în sala de şedinţe şi-a făcut apariţia vicepremierul Valeriu Cosarciuc.

Prima întrebare i-a fost adresată de deputatul Partidului Forţelor Democratice, Vasile Nedelciuc: „Spuneţi, vă rog, în contractul, semnat cu această firmă spaniolă, au fost incluse prevederi pentru a permite cumpărarea curentului electric de la staţia termoelectrică din Chişinău, în aşa fel, ca oraşul Chişinău să fie asigurat cu căldură?”

Valeriu Cosarciuc: „În contract este stipulat un articol special că Union Fenosa va cumpăra energia electrică în primul rând de la producătorii locali.” Vicepremierul Valeriu Cosarciuc a menţionat că la încheierea tranzacţiei nu a fost încălcată legislaţia.

După ce mai bine de o oră a ascultat opiniile, exprimate de reprezentanţii formaţiunii sale, a solicitat o intervenţie şi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin: „Eu tot am suspiciuni la multe întrebări, la suma pe care s-o încheiet contractul şi la toate chestiile iestea. Eu, ca să fiu mai bine înţeles, de colegii mei, în primul rând, am să trec na iazâk mejnaţionalinoi obşcenie...”

Preferând să-şi încheie declaraţia în limba rusă, Vladimir Voronin a spus că dacă firma spaniolă va înzestra întreprinderile cumpărate cu echipament de performanţă, atunci tranzacţia trebuie salutată. În acelaşi timp, Voronin a propus ca Guvernul să monitorizeze politica formării tarifelor în sistemul energetic. Liderul comuniştilor s-a pronunţat împotriva iniţierii unei anchete de către Comisia parlamentară pentru securitatea statului. Dacă investigaţiile sunt necesare sau nu, va decide până săptămâna viitoare Comisia parlamentară pentru privatizare.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG