Linkuri accesibilitate

Igor Smirnov dispus să găzduiască un sistem rus anti-rachetă în regiunea transnistreană


Liderul de la Tiraspol Igor Smirnov a spus luni că transnistrenii „n-ar fi împotrivă” să găzduiască un sistem rusesc antirachetă, dacă va fi cazul. „Nu suntem împotriva aflării forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru, cu arme obişnuite sau orice fel de arme, pentru a proteja viaţa cetăţenilor republicii moldoveneşti nistrene, Rusiei, Ucrainei, sau oricui altcuiva locuieşte aici.”
Smirnov a pus acest anunţ în legătură cu planul Statelor Unite de amplasare în estul Europei a elementelor unui scut antirachetă. La începutul lunii curente România s-a oferit să găzduiască rachete interceptoare americane, iar Bulgaria a făcut un anunţ similar săptămâna trecută. Statele Unite şi aliaţii lor europeni insistă că scutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei.
XS
SM
MD
LG